Niccolo Machiavelli

Niccolo Machiavelli Nascut la 3 mai 1469, in Florenta, Niccolo era fiul lui Bernardo Machiavelli si se tragea dintr-o familie toscana, de noblete mai buna, oraseneasca. Dar dupa batalia de la Montaperti tot neamul lor fusese izgonit din Florenta. Niccolo Machiavelli este mentionat pentru prima data in analele Florentei la 1498. Avea atunci 29 de ani impliniti, iar numele sau nu apare sub vreo forma stralucita, ca sa retina pe veci amintirea contemporanilor si urmasilor sai, in care toate sarcinile publice, pana la cele mai de jos erau elective si, pentru cele mai importante, de scurta durata. Niccolo Machiavelli este ales, in vara acelui an, secretar al Senioriei de catre consiliul celor Optzeci respectiv Marele Consiliu. Noul secretar avea sa conduca cea de-a doua cancelarie a Senioriei. Peste o luna (12 iulie 1498) acelasi secretar este insarcinat sa serveasca drept cancelar Consiliului celor Zece ( i Dieci della liberta e della pace), care se ocupa, sub conducerea Magnificilor Seniori (consiliul de ministri florentini) cu razboiul si afacerile straine. Cu toata vechimea si stralucirea neamului, nu era om bogat: avea cu ce sa traiasca modest. El si cu sotia sa aveau 4 copii: Totto, Niccolo, Primerana si Ginevra. Cu slujba sa slab platita si cu averea mediocra, ingreunat de sarcini, Niccolo avea sa cunoasca stramtoarea toata viata. Din copilaria si tineretea sa, pana la numirea ca secretar al Senioriei, nu se stiu prea multe. Machiavelli n-a scris nimic depre tineretea lui: autobiografiile nu erau inca la moda pe vremea aceea. Rari sunt contemporanii care-l mentioneaza pe Niccolo iar dupa moartea lui nimeni din cati l-au cunoscut nu s-au gandit sa-i scrie viata. Modest din fire, obisnuia sa spuna despre sine ca nu cunoaste multa carte ceea ce se contrazice cu scrisoarea care i-o trimite, spre sfarsitul vietii, fiului sau in care il indeamna sa invete caci "numai stiinta ce am mi-a adus cinste". Niccolo nu ar fi fost ales secretar la Seniorie daca nu ar fi avut cunostiintele necesare, caci pentru acest post erau numiti numai oameni invatati, cu studii multilaterale, patrunsi de cultura clasica, stiind sa scrie in limba latina, sa compuna epistole abile si sa tina discursuri elocvente. Din scrierile lui Machiavelli se vede ca el studiase si poseda temeinic clasicii latini, dar si istoricii (Titus Livius si Tacit), pe ale caror texte meditase o buna parte din filosofia sa politica. Apoi studiaza oratorii si filozofii (Cicero, Seneca); comicii (Plaut, Terentiu). Citise de asemenea si operele cunoscute ale luiAristotel, Isocrate, Polibiu si Diogene Laertiu. Dar nu numai in carti s-a format spiritul lui Machiavelli. Exemplul Romei l-a obsedat toata viata, in Roma republicana fixandu-si patria lui spirituala. Pana la 29 de ani, Machiavelli asistase la toate evenimentele petrecute in Florenta si in toata Italia, rasturnari si asezaminte politice, revolutii si invazii straine, intrigi si scandaluri si astfel adunase un vast material de experienta iar mintea sa agera cauta sa introduca in toate acestea o ordine si o explicatie. Niccolo Machiavelli a fost si poet dar acest lucru nu a fost un simplu capriciu, ci s-a datorat dorintei sale, s-a datorat unui avant sincer, care aminteste de Dante Aligheri, de a ilustra si in rime tema patriei. Fantezia este ceea ce lipseste versurilor lui Machiavelli, dar profunzimea meditatiei si spontaneitatea sunt dintre cele mai importante carecteristici ale sale. Versurile sale reprezinta si prima sa opera beletristica "i Decennali" care s-a bucurat de o mare circulatie in Florenta si Toscana. Prima compunere Decennale primo, este o cronica rimata ce descrie evenimentele politice si sitorice cele mai insemnate ale Italiei, respectiv Decennale Secundo care este caracterizat de o rara sobrietate, lipsit de culori vii. A scris si un poem in tertine, Asino d'oro. A lucrat la el in perioada in care se afla in exil politic la San Casciano. Dar dupa numai opt capitole, autorul si-a abandonat lucrarea. Din operele sale mai optimiste amintim: sase cantece de carnaval, scrise in maniera lui Lorenzo dei Medici, care fac aluzie la evenimentele politice contemporane. In capitolul de Rime varie al lui Niccolo Machiavelli poate sa fie amintita o serenada, un idilic Capitolo pastorale, o Canzone, doi Srambotti populare, doua Stanze, doua epigrame dedicate lui Pier Soderini. Din proza: Il demonio chi prese moglie, mai cunoscut sub denumirea protagonistului Belfagor, satira impotriva femeilor, in care diavolul este inselat de taran. Machiavelli a tradus din clasicii latini, din Terentiu, comedia acestuia Andria, adica fata din Andros. Dar cea mai cunoscuta dintre comediile sale ramane Mandragola (Matraguna). Teatrul lui Machiavelli este un teatru uman, personajele sale sunt creaturi ale existentei si nu fictiuni artistice. Este un teatru al bucuriei vietii dar si al amaraciunii. Dintre scrierile sale politice cea mai cunoscuta este "Il principe" in care descrie un stat unitar. Acest tratat care este in realitate o suma de reguli, de norme, de sfaturi, un fel de memorial care poate fii considerat ca un adevarat program de redesteptare nationala, ca un act de incredere in viitor. Idealul sau principe reprezinta sinteza intregii sale practici politice, analiza concretizata a observatiilor facute in calatoriile si misiunile sale. Alte scrieri politice: Discorsi sopra la prima decada di Tito Livio si Dell'arte della guera. Scrieri istorice: Istorie fiorentine, Vita di Castracani. In ultimele momente ale vietii sale, bolnav fiind, isi recapituleaza viata si toate mijloacele la care se gandise pentru a intruchipa in mod vrednic fatadele puterii. Dar evenimentele i-au aratat doar fata lor tragica, iar oamenii pe cea ridicola. Moare la 22 iunie 1527 si este inmormantat in ziua mortii. El a exprimat cel mai bine principiile unei noi umanitati, a unor oameni care vor sa determine o noua filozofie, o noua arta, o noua politica. Pentru italieni Machiavelli a fost intotdeauna acela care a mers spre profunzimea si adevarul realitatii si nu spre iluzie. Iar marea figura a acelui care isi iubea patria mai mult decat sufletul si care si-a trait viata cu intensitate dramatica se inscrie printre fauritorii ideii de Italia, care trece ca un curent continuu de la Dante Aligheri la Risorgimento. De aceea este "ca nimeni altul demn" sa se odihneasca in Panteonul Italiei, Biserica Santa Croce din Florenta, si sa primeasca omagiul tuturor celor indragostiti de patrie si de adevar. Bibliografie: C. Antoniade- Machiavelli, Ed Helicon, Timisoara, 1993 V. Marcu- Machiavelli, Ed Eminescu, 1992, Bucuresti Al. Balaci- Niccolo Machiavelli, Ed Tineretului, Bucuresti, 1969

Joc secund

Joc secund "Testament" face parte din seria artelor poetice moderne ale literaturii romane din perioada interbelica, alaturi de "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" de Lucian Blaga si "Joc secund" de Ion Barbu. -> poezia este atasata in fruntea primului volum arghezian, "Cuvinte potrivite" (1927) si are rol de program (manifest) literar, realizat insa cu mijloace poetice. -> este o arta poetica deoarece autorul isi exprima propriile convingeri despre arta literara, despre menirea literaturii, despre rolul artistului in socitate. -> este o arta poetica moderna deoarece in cadrul ei apare o tripla problematica specifica liricii moderne : transfigurarea socialului in estetic, estetica uratului, raportul dintre inspiratie si tehnica poetica. -> tema poeziei o reprezinta creatia literara in ipoztaza de mestesug, creatie lasata ca mostenire unui fiu spiritual. -> textul poetic apare in mai multe ipostaze "noi" "eu" (tatal-fiul) / in dialog imaginal initial, "de la strabunii mei pana la tine, / in relatia "strabuni" eu-tu), Robul-Domnul / in finalul poeziei. -> marcile subiectivitatii sunt : pronumele personale, adjectivele posesive, verbele la persoana I si a II a singular. -> titlul poeziei are dubla acceptie : una denotativa si alta conotativa. In sens propriu (denotativ) cuvantul-titlu desemneaza un act juridic intocmit de o persoana prin care aceasta isi exprima dorintele ce urmeaza a-i fi indeplinite dupa moarte, mai cu seama in legatura cu transmiterea averii sale. -> in acceptie religioasa, cuvantul face trimitere la cele doua mari parti ale Bibliei (Vechiul Testament si Noul Testament), in care sunt concentrate invataturile proorocilor si apostolilor adresate omenirii. Din aceasta acceptie religioasa deriva si sensul conotativ al termenului pe care intalnim in poezie. Astfel creatia argheziana devine o mostenire spirituala adresata urmasilor-cititori sau viitorilor truditori ai condeiului. -> textul poetic este structurat in sase strofe cu numar inegal de versuri, incalcarea regulilor prozodice fiind o particularitate a modernismului. -> metafora "carte" are un loc central in aceasta arta poetica, fiind un element de recurenta. -> "cartea" / creatia poetica si poetul / creatorul / "eu" se afla in stransa legatura, verbele la persoana I singular avand drept rol definirea metaforica a actualului de creatie poetica, a rolului poetului : (am invit, am prefacut, facui, am luat, am pus, am facut, iscat-am. Strofa 1 -> incipidul conceput ca o adresare directa a eului liric catre un fiu spiritual contine ideea mostenirii spirituale "un nume adunat pe-o carte" care devine simbol a identitatii optinute prin cuvant. -> conditia poetului este concentrata in versul : "decat un nume adunat pe-o carte", iar poezia apare ca un bun spiritual : "Nu-ti voi lasa drept bunuri dupa moarte . . ." -> metafora "seara razvatita" face trimitere la trecutul zbuciumat al stramosilor, care se leaga de generatiile viitoare, prin "carte", creatia poetica treapta a prezentului. "In seara razvatita care vine / De la strabunii mei pana la tine". -> enumeratia "rapi si gropi adanci" ca si versul "Suite de batranii mei pe branci" sugereaza drumul dificil al cunoasterii si al acumularilor strabatute de inaintasi. -> formula de adresare "fiule", desemneaza un potential cititor, poetul indentificandu-se in mod simbolic, cu un tata, cu un mentor al generatiilor urmatoare. Strofa 2 -> "cartea", creatia elaborata cu truda de poet este numita "hrisovul vostru cel dintai", cartea de capatai a urmasilor. -> "cartea" - "hrisov" are pentru generatiile viitoare valoarea unui document fundamental, asemeni Bibliei sau unei marturisiri istorice, un document al existentei si al suferintei stramosilor. Straofa 3 -> ideea centrala din ce-a de a treia strofa este transformarea poeziei intr-o lume obiectuala. -> astfel "sapa", unealta folosita pentru a lucra pamantul devine "condei", unealta de scris iar "brazda" devine "calimara" munca poetului fiind numai ca material intrebuintat astfel decat a inaintasilor lui tarani. Strofa 4 -> debuteaza cu o confesiune lirica : "Am luat ocara si torcand usor / Am pus-o cand sa-mbie, cand sa-njure". -> poetul face ca versurile lui sa exprime imagini sensibile, dar si sa stigmatizeze raul din jur ("sa injure"). Strofa 5 -> in aceasta strofa apare ideea transfigurarii socialului in estetic prin faptul ca durerea, revolta sociala sunt concentrate in poezie, simbolizata prin "vioara" instrument mult mai raspandit pentru universul taranesc decat pentru clasica lira : "Durerea voastra surda si amara / O gramadii pe-o singura vioara, / Pe care ascultand-o a jucat / Stapanul ca un tap injunghiat. -> Arghezi introduce in literatura romana estetica uratului , concept pe care il preia de la scriitorul francez Charles Baudelarie. -> pentru Arghezi, poezia reprezinta un mijloc de de razbunare a suferintei inaintasilor : "Biciul rabdat se-ntoarce in cuvinte / Si izbaveste-ncet pedepsitor / Odrasla vie-a crimei tuturor. Ultima strofa -> evidentiaza faptul ca muza, arta contemplativa, "Domnita", "pierde" in favoarea mestesugului poetic. "Intinsa lenesa pe canapea / Domnita sufera in cartea mea". -> poezia este rezultatul inspiratiei, a harului divin, "slova de foc", cat si rezltatul mestesugului, al trudei poetice "slova faurita" -> conditia poetului este redata in versul "Robul a scris-o, Domnul o citeste" , artistul este un "rob" in slujba cititorului "Domnul" Poezia "Testament" este o arta poetica de sinteza pentru orientarile poeziei interbelice cu elemente traditionaliste si moderniste.

Joan Miró

Joan Miró Les voy a presentar hoy a Joan Miró y contarles de su vida. Joan Miró nació el 20 de abril de 1893 en Barcelona. Sus padres son Miguel Miró y Dolores Ferrá.En el año 1900 visita la escuela primaria. Se podría decir que era un soñador y trataba de evadir la vida cotidiana de la escuela. Solamente en Arte tenía interes. En el año 1901 aparecen sus primeras pinturas, que hoy se pueden ver en Barcelona.Unos 6 años más tarde, visita la escuela de comercio en Barcelona. Al mismo tiempo se inscribe en la escuela de arte de Llotja. Comienza en el año 1910 un estudio en droguería.En el mismo año tiene una exposición de arte con otros artistas y aquí muestra sus dibujos y retratos. Después de un largo tiempo de enfermedad y fases depresivas decide con 18 años dedi- carse solamente a la pintura.A través de muchas visitas en Paris, se encuentra con muchas personas famosas., entre ellas Hemingway y Picasso. ( Más tarde se encuentra también con el artista Kandinsky).En 1921 tiene Miró su propia exposición en Paris. En 1921 tiene , por ejemplo, su primera pintura " La Granja". Se encuentra hoy en diá en manos de la señora Hemingway. En los años siguientes se ocupa solamente del arte abstracto. El año 1929 se casa con Pilar Juncosa en Palma Mallorca.. Un año más tarde empieza a trabajar con otros materiales..En 1931 nace su hija dolores.Sus primeros trabajos en tres dimensiones aparecen. Al mismo tiempo hay exposiciones en todo el mundo, por ejemplo: Europa,America y Japón. En 1935 Miró viaja a Paris para presentar sus nuevas trabajos. Después de empezar la guerra civil en España, se decide a quedarse en Paris. En los próximos 30 años hace varias exposiciones de sus nuevas obras de arte. En 1968 viaja Miró a los Estados Unidos por última vez y recibe el premio de honor de la Universidad de Harvard. En este año pintó el cuadro "Campesinos catalanes al claro de la Luna ", este cuadro está en manos de la Fundación Joan Miró en Barcelona. En 1972 se funda la Fundación de Joan Miró, la cual muestra su arte. El momento más importante en la vida de Joan Miró fué en el año 1980 donde recibe la medalla de oro, del Rey Don Juan Carlos, por sus trabajos en arte. Miró muere el 25 de diciembre en Palma de Mallorca. Fué enterrado el 29 de diciembre de 1983 en el cementerio de Montjuic en Barcelona.

Jerzy Kawalerowicz – Quo Vadis ?

Jerzy Kawalerowicz – Quo Vadis ? Sursa literară este celebrul roman al lui Henryk Sienkiewicz, cu titlu omonim, care evocă fapte ce se petrec în ultimul an al domniei împăratului roman Nero, 68 d.Hr., în timpul verii, spre toamnă. Povestea, destul de stufoasă, cu filoane epice laterale, de altfel bine motivată în părţile ei componente şi condusă cu meşteşug, se desfăşoară pe o arie geografică restrânsă: Roma, împrejurimile Romei şi Ancium, localitatea de origine a lui Nero, aşezată pe malul mării. Conflictul este declanşat de dragostea spontană a tânărului nobil Marcus Vinicius, nepotul estetului şi iubitorului de artă, arbitru al eleganţei, Petronius, intim prieten al împăratului, pentru frumoasa ligiană, Lygia, aflată sub tutela generalului Aulus Plaucius. Revendicarea acesteia de către împărat ( “…a fost promisă pentru siguranţa graniţelor noastre”… “Lygia, te iubim ca pe propria noastră fiică, dar siguranţa prizonierilor este privilegiul lui Cezar “), împotrivirea lui Marcus, ajutorul acordat acestuia de către Petronius, sporesc acest conflict, sursă aproape inepuizabilă pentru desfăşurarea intrigii, prin tehnica acumulării şi mărirea tensiunii dramatice, cuprinzând importante personalităţi ale puterii şi anonimi, structuri ale imperiului şi alcătuiri private. Spaţiile-cadru, purtătoare de atmosferă şi stări de spirit, sunt bine reconstituite, cu un evident simţ al culorii locale: de la palatul lui Nero, focar şi gazdă ale petrecerilor şi orgiilor, reflex grotesc al unui epicureism prost înţeles, la grotele în care primii creştini se întâlnesc pentru a se ruga; de la Forumul Roman, la temniţele pline cu cei condamnaţi la moarte pentru credinţa lor; de la arena imensă a amfiteatrului, un adevărat spaţiu închis, o anticameră a morţii, la curţile şi odăile tihnite ale colibelor primilor creştini; de la palatele luxoase ale nobililor, la spelunca promiscuă; de la zgomotul străzii din centrul Romei, la tihna de la Ancium, perturbată de rătăcirile de pretins poet şi cântăreţ ale împăratului; de la tribunele, în delir, ale amfiteatrului, la liniştea solemnă de la Cimitirul Ostrianum; de la ironiile şi vorbele insinuante, rostite în ambianţa imperială, la ţipetele celor oferiţi ca hrană leilor; de la trombele de flăcări şi fum, după declanşarea incendiilor din Roma, la lumina discretă, ce se întinde ca o mângâiere pe feţele primilor creştini, în timpul predicilor şi al rugăciunilor sau la limbile de foc ale celor arşi de vii, la marginea drumului, crucificaţi pe copaci; de la ordinele scurte şi severe ale slujitorilor, la cuvintele de dragoste ale lui Marcus şi Lygia sau la rostirile vizionare ale Apostolului Pavel (“Pace tuturor!”). Având în vedere reconstituirea cât mai exactă şi minuţioasă a epocii respective, se poate vorbi, înainte de toate, despre valoarea de document a filmului, aspectul cel mai reuşit artistic şi cel mai preţios al acestuia. În acest sens trebuie amintită şi Satiricon, una dintre cele mai originale şi valoroase creaţii literare ale antichităţii clasice, aparţinând lui Petronius, ca posibilă sursă de inspiraţie (nemărturisită) a regizorului. De reţinut, în această alternare de public şi privat, grandoarea decorurilor, amploarea reconstituirilor şi autenticitatea opiniei epocii, dar şi discreţia intimităţii, amintind de prima variantă a sursei literare, filmul italianului Enrico Guazzoni, după care au mai urmat încă trei. Din păcate, ansamblul eşuează frecvent în strident, în şocant, în spectaculos şi senzaţional (vezi scenele din arena Amfiteatrului – sfâşierea creştinilor de către lei, creştinii crucificaţi – şi arderea creştinilor pe rug, legaţi de arbori). Se poate vorbi, în acest sens, chiar şi despre o lipsă de măsură, rezultând din dorinţa de a şoca şi din neglijarea consecinţelor unor derogări de la gustul pentru frumos. Şi în ceea ce priveşte personajele inegalităţile sunt numeroase şi vizibile. Cuplul Marcus / Lygia este interpretat cu modestie, cu teatralism, eşuând în idilism şi patetism desuet, într-o lacrimogenitate specifică telenovelei. Grupurile de servitori şi sclavi ne apar ca şterse, episodicele lor prezenţe fiind insuficient lucrate. Masa (mulţimea) ca personaj nu convinge estetic, spectaculosul având şi aici o influenţă negativă asupra finalizării estetice. Un personaj copleşitor, prin complexitate, imprevizibilitate, mobilitate şi fluenţă, interpretat cu o impresionantă forţă dramatică, este Nero. Apoi grecul “corcit”, Chilon Chilnides, care se purifică prin suferinţă, trecând printr-un complex proces, de la abjecţie la mărturisirea vinei, la asumarea responsabilităţii şi a pedepsei. Petronius este, prin excelenţă, tipul aristocratului, conştient de locul şi valoarea lui. Deosebit de inteligent, un epicurean, un inspirat, un elevat, un rafinat, curtenitor, primitor şi generos, el practică cu eleganţă ironia, fiind un fin şi sever observator al moravurilor vremii. În fine, un umanist, un inspirat, un mistic, un vizionar, este Apostolul Petru. Finalul filmului, în care Apostolul Petru se îndreaptă spre Roma, dar Roma contemporană, cea din zilele noastre, mergând pe o cărare mărginaşă, urmat îndeaproape de un învăţăcel, este secvenţa cea mai inspirată, cea mai frumoasă şi mai expresivă, extrem de bogată în semnificaţii (în condiţiile în care restul filmului – de aproape trei ori – a fost parcimonios în această privinţă), sugerând înainte de toate triumful creştinismului. Omul şi omenirea, în genere, nu se pot salva decât prin credinţă, prin întoarcerea metafizică la valorile tradiţionale de bine, frumos şi adevăr, de iubire. Ultimele fotograme amintesc de celebra zicere a lui André Malraux: “Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc”. Filmul Quo Vadis? este însă obositor de lung, peste măsură de hollywoodizat, ceea ce face ca temele asumate – iubirea, puterea, vina, responsabilitatea şi credinţa – să-şi dilueze semnificativ substanţa. Construcţia filmului, rezultând din alternarea a două planuri, iubirea (tendinţa de a ieşi din istorie) şi puterea (fatalitatea de a rămâne înlănţuit de istorie), deşi generează un ritm contrastant, este dizarmonică datorită impurităţilor şi exceselor. Ca şi în majoritatea filmelor sale, notele de cerebralitate, cu pretenţie de filosofare, sunt mai degrabă un balast decât o reuşită. Se pare că valorosul roman al lui H. Sienkiewicz nu şi-a găsit, până în clipa de faţă, creatorul care să-l transpună în limbaj cinematografic.

Jertfa pentru creatie in literatura romana si universala

Jertfa pentru creatie in literatura romana si universala Mitul jertfei zidirii este un mit caracteristic pentru zona sud-est europeana cu o mare pondere ca motiv in folclorul literar si in literatura culta romaneasca. Acesta a fost studiat de numerosi cercetatori, care au relevat particularitatea sa la fiecare popor (romani, sarbi, croati, greci, bulgari maghiari) si cu deosebire originalitatea modului romanesc. In timp ce, s-a aratat, in baladele straine care trateaza motivul, sacrificiul e impus de o constructie utilitara (un pod, o cetate), in balada romaneasca este ceruta o creatie si cu finalitate artistica. Cand constructia este gata, voievodul ii intreaba pe mesterii aflati inca pe acoperis, daca pot construi un edificiu si mai frumos , la care ei raspunzand afirmativ, domnul da ordin sa fie rasturnate schelele pentru ca cei ‘noua mesteri mari’ si Manole sa nu mai poata cobori. Ei incearca sa se salveze punandu-si aripi de sindrila, dar se prabusesc si mor, reeditand mitul lui Icar, alt motiv al baladei care lipseste in variantele sud-dunarene. Reactia Anei, sotia lui Manole, in timpul zidirii este deasemenea diferita: nu tipete, nu blesteme, la fel ca in amintitele balade straine, ci o durere adanca si discreta, plina de o duioasa, delicata si reciproca iubire fata de sot, de supunere in fata sacrificiului socotit inevitabil. Numarul creatiilor literare romanesti inspirate din mitul jertfei zidirii este imens: peste 150 poezii, peste 25 de piese de teatru si numeroase povestiri si romane, iar intre autori se numara scriitori ca: Vasile Alecsandri, Nicolae Iorga, Octavian Goga, Tudor Arghezii, Victor Eftimiu, Lucian Blaga, Victor Papilian, Dan Botta etc. Drama Mesterului Manole scrisa de Lucian Blaga si aparuta in 1927 este edificata pe structura mitului jertfei zidirii, intruchipat in balada ‘Monastirea Argesului’. Evident, motivele mitice constituie numai punctul de plecare si ofera cadrul general al conflictului dramatic. Sotia mesterului venea numai sa isi vada sotul, pe cand in drama lui L. Blaga, Mira soseste cu scopul de a-l ajuta cu dorinta de a impiedica un eventual sacrificiu omenesc. Motivul “jocului” din scena zidirii Mirei este deasemenea o inovatie a lui Lucia Blaga. In drama, zidarii raman in viata, martori ai efortului creator: marile izbanzi ale omului, asupra lui si asupra materiei cer ca o necesitate viata creatorului. De sapte ani Manole incearca sa ridice biserica, de sapte ani tot ce construieste ziua, se naruieste noaptea. Convinsi ca un duh rau clatina zidurile, satenii scot sicriiele din cimitir si le dau drumul pe apele Argesului, femeile ies pe malul raului la miezul noptii si sting lumanarile in apa pentru a alunga blestemul. In traditia culturala a popoarelor, numarul sapte reprezinta simbolul perfectiunii: lumea a fost creata in 7 zile, 7 este numarul continetelor dar si numarul zilelor saptamanii, sapte este un numar simbolic pentru Satana, care incearca sa concureze cu Divinitatea. Sapte constituie expresia cuvantului perfect si a omului deplin realizat. Sapte cuprinde umanul in perpetua miscare, realizeaza totodata sfarsitul ciclic al unei perioade temporale si anunta un nou inceput. Legenda ‘Monastirea Argesului’ dezolta ideea ca frumusetea zidirii, originalitatea creatiei se fundamenteaza pe jertfe. Pentru Manole constructia bisericii se transforma intr-un principiu de existenta. Constant, Manole evolueaza pe doua planuri conflictulale, strans interconditoanate: unul psihologic si altul evenimental. Pe planul psihologic actiunea atinge punctul tensional odata cu hotararea de a accepta jertfa; pe planul faptelor, momentul culminant este marcat de zidirea Mirei in temelia bisericii. Subordonandu-si intreaga existenta operei, viata interioara a lui Manole este dominata de profunde procese psihice. Vointa creatoare se imbina armonios cu dragostea pentru Mira: fiinta ei si creativitatea ii sunt la fel de necesare. O vreme, in care meditatia se imbina cu ardoarea, nelinistea cu nazuinta atingerii absolutului, se zbate intre iubirea fata de sotie si pasiunea creatoare. Apoi Mira si biserica se contopesc intr-o singura imagine “Intre voi doua nici o deosebire nu fac, pentru mine sunteti una” si Manole aseaza opera desupra dragostei. Dorinta de a depasii limitarea impusa de destinul neprielnic il determina sa accepte jerfa ca pe un imperativ. Cand a hotarat ca jertfa sa fie Mira, lui Manole nu-I mai ramane decat disperarea, mai tragica decat moartea. Din clipa in care si-a vazut sotia sosind, Manole isi da seama ca, fara voia lui, se va transforma in calaul pe care il detestase in primul act al dramei. Dupa ridicarea biserici, dragostea pentru Mira revine mai puternica, mai coplesitoare:’odata o stea-in mainile mele tineam…’ Acum, ‘om fara sarbatoare’ si ‘fara noroc’ sesizeaza dimensiunea incomensurabila a pierderii si suferinta ramane necurpinsa ‘ amintirile mele nu se sting. Ochii nu se inchid. In urechile mele somnul nu tace. Lacrima ma simt, intarziata, si caut odihna de piatra’. Constructia edificata, palida copie a celei visate, fiindca perfectiunea artistica absoluta ramene de neatins, nu poate substitui intrarea in nefiinta a Mirei. ‘ Nu mai vreau minune, nu mai vreau nimic. Pe ea din piatra o vreau. Refacerea cuplului initial nu se poate realiza decat prin moarte’. Convergenta punctului culminant al conflictului interior cu maxima intensitate a trairilor subiective provoaca depersonalizarea fiintei, instrainarea de sine- Manole vorbeste despre el la persoana a 3-a singular “ Manole nu mai poate sa vada apa. Manole e ca un caine bolnav.’ Prin jerfta Mirei se postuleaza legitimitatea unui fundamental act al creatiei, menit sa instituie o monumentala constructie. Manole si ceilalti indeplinesc functii civilizatorii, instituind o zona a frumosului, un fapt exceptional de cultura menit sa ofere marturie pentru veacuri despre forta geniului creator al poporului nostru. Prin Mesterul Manole, poetul vrea sa arata ca sacrificiul omului asigura nu eternitatea zeului, ci eternitatea unei zidiri in spatiul culturii. Aici mitul este chemat sa aureoleze si sa proiecteze in eternitate o fapta pur omeneasca de adanca semnificatie spirituala. Pentru Manole existenta este o continua aspiratie spre inaltimi, franata de piedici din adanc, ca o nazuinta contracarata de forte extraumane. ‘Pentru Manole existenta e deci o rastignire intre lumina si intuneric, rationalitate si instinct, constiinta si puteri necunoscute…’ Este un conflict intre supunere la legea etica si o supunere la legi telurice de partea carora se afla demonul creatiei. Decizia sa este contrara legilor firii si in acelasi timp dictata de aceste legi. Manole este un erou tragic care trebuie sa ucida, asa cu Oedip este menit sa devina ucigasul tatalui sau. BIBLIOGRAFIE 1 ‘Lucian Blaga-filozoful poet, poetul filozof’-Alexandru Tanase-Ed. Cartea Romaneasca 1997 2 ‘Teme, Motive, Mituri si Metamorfoza lor’-Dim. Pacurariu-Ed. Albatros 1990 3 ‘Opera lui Lucian Blaga’-Ion Balu-Ed. Albatros 1997 Bulei Alexandra, clasa 11 B

Java vizavi de C/C++

Java vizavi de C/C++ Sintaxa Java se aseamana foarte mult cu cea a limbajelor C si C++. Referatul de fata isi propune sa prezinte o paralela intre Java si C/C++. Voi descrie o suma de deosebiri si cateva asemanari dintre ele si voi prezenta elemente care sunt in Java si nu sunt in C++ si elemente care au ramas in C++, dar au fost eliminate din Java. 1. Tipuri de date 1.1. Tipurile de date primare Java suporta 8 tipuri de date primare, descrise in tabelul de mai jos: Tip Descriere byte intreg cu semn pe 8 biti short intreg cu semn pe 16 biti int intreg cu semn pe 32 de biti long intreg cu semn pe 64 de biti float numar in virgula mobila pe 32 de biti double numar in virgula mobila pe 64 de biti char caracter Unicode pe 16 biti boolean true sau false Observati ca Java adauga doua tipuri de date: byte si boolean. (unele compilatoare de C++ mai noi au adaugat si ele tipul boolean). O diferenta importanta privind celelalte tipuri de date, care sunt comune celor doua limbaje, este faptul ca tipurile Java au o dimensiune fixa si cunoscuta. Acest lucru este foarte important pentru Java datorita scopului sau de a fi portabil. De exemplu daca un tip de data int ocupa 16 biti pe o platforma si 32 de biti pe alta platforma, programul va avea probleme daca va trebui sa ruleze pe ambele platforme. C++ garanteaza o anumita relatie intre tipurile primare de date, de exemplu garanteaza ca un tip de data long este cel putin la fel de mare cu un tip de data int. El nu garanteaza insa dimensiunea fiecarui tip. Java realizeaza acest lucru, fiecare tip avand o dimensiune fixa. Deoarece cele mai multe masini ruleaza pe 32 de biti, dimensiunile pentru tipurile primitive de date au fost gandite sa fie optimizate pentru 32 de biti. Astfel, o data Java de tip int ocupa 32 de biti ( fata de16 sau 32 de biti, in C/C++ ), iar o data de tip long va ocupa 64 de biti ( fata de 32 sau 64 de biti, in C/C++ ). O alta diferenta este ca toate tipurile primare Java sunt cu semn. Astfel, declaratiile unsigned din C nu sunt permise in Java. 1.2. Conversii Si in Java si in C++ se poate face conversie intre un tip de data si un altul. Dar in Java nu exista conversii implicite. Sa luam urmatoarea secventa de program scrisa in C: long LongNb = 32768; int IntNb; IntNb = LongNb; Compilatorul C/C++ va face o conversie implicita (cast) din long in int. Pe o platforma de 16 biti ( unde long are o lungime de 32 de biti si int are o lungime de 16 biti ), in urma conversiei, variabila IntNb va avea valoarea 0. Deci va avea loc o pierdere de precizie, fara ca programatorul sa fie avizat. Java inlatura riscul unor potentiale erori in programare relative la conversii prin faptul ca nu realizeaza conversii automate. Astfel programatorul este nevoit sa faca o conversie explicita ( de exemplu IntNb = (int)LongNb;). 1.3. Operatori Setul de operatori din Java este aproape identic cu cel din C/C++. Acestia sunt: ! (negatie), && (si conditional), || (sau conditional), ?: (conditie). O diferenta este ca in Java acestia opereaza cu valori booleene. Astfel secventa C: int x = 4; int y = 5; if (x && y) { //secventa de cod } va fi ilegala in Java, pentru ca, asa cum spuneam mai sus, nu se face conversie automata. Conditia va trebui deci scrisa explicit: if (x!=0 && y!=0). O alta diferenta privind operatorii, si care are o importanta deosebita, este ca in Java operatorii nu pot fi supraincarcati, asa cum pot fi in C++. Folosirea acestei trasaturi in C++ a dus la crearea multor erori. De aceea dezvoltatorii Java au hotarat sa nu pastreze aceasta caracteristica. 2. Pointeri Pointerii reprezinta in C++ un element care confera programatorului multa flexibilitate. Cu toate acestea, folosirea pointerilor este o importanta sursa de erori. Java nu permite programatorului sa foloseasca pointeri de nici un fel. Cum se face atunci transmiterea variabilelor? In C++ programatorul are libertatea sa transmita variabilele cum considera ca este mai bine folosind operatorii &, * si ->. In Java insa nu exista acesti operatori, dar exista urmatoarea regula: tipurile de date primare sunt transmise prin valoare (prin copierea efectiva), iar obiectele si masivele sunt transmise prin referinta (prin copierea adresei). Sa luam urmatorul exemplu: vrem sa cream o functie care sa returneze media unui student: void mediaStudent (int note[], double media) { int suma=0; for(int i=0;i<10;i++) suma+=note[i]; media=suma/10; } Nu putem returna rezultatul ca parametru (si anume in variabila media), pentru ca acesta este transmis prin valoare si modificarea sa in interiorul functiei nu are efect asupra variabilei media. In C acest parametru trebuia transmis prin adresa (int *media sau int &media). Prin urmare trebuie cautata o solutie de transmitere a parametrului prin adresa. Acest lucru se poate face prin crearea unei clase care sa contina variabila media. Un obiect al acestei noi clase va fi transmis ca parametru prin adresa: public class definesteStudent { double media; } iar functia de mai sus va avea forma: void mediaStudent (int note[], definesteStudent stud) { int suma=0; for(int i=0;i<10;i++) suma+=note[i]; stud.media=suma/10; } Bineinteles ca returnarea mediei se putea face in cazul de mai sus si ca retur al functiei: double mediaStudent (int note[]) {...} dar in cazul in care se doreste returnarea mai multor valori primare, crearea unei clase care sa le contina ramane singura solutie valabila. 2.1. Copierea obiectelor Deoarece fiecare obiect este de fapt o referinta, asignarea unui obiect altuia nu copiaza decat adresa catre care acesta refera. Iata un exemplu: Button butonOK = new Button("OK"); Button butonCancel = new Button("Cancel"); butonOK = butonCancel; Obiectul butonOK va fi o referinta catre obiectul referit de butonCancel, iar obiectul initial care era alocat in butonOK se pierde. Pentru a copia efectiv datele dintr-un obiect in altul se foloseste functia clone(), disponibila in clasele care implementeaza interfata Cloneable (cele mai multe dintre clasele standard): butonOK=butonCancel.clone(); Acelasi lucru este valabil si pentru masive. Pentru a copia efectiv valorile unui vector (de exemplu) in alt vector, fie trebuie copiata fiecare valoare in parte, fie trebuie folosita metoda System.arraycopy(). 2.2. Verificarea egalitatii obiectelor O alta implicare directa a faptului ca obiectele sunt transmise prin referinta este faptul ca operatorul == verifica daca doua variabile refera catre acelasi obiect, si nu daca cele doua variabile contin aceleasi valori. Un numar de clase defineste metoda equals() in acest scop. Exemplu: String sir1="abc"; String sir2="123"; if(sir1.equals(sir2)) {...} 2.3. null Valoarea implicita pentru variabilele de tip referinta (obiecte si masive) este null. Acesta este un cuvant rezervat care inseamna ca aceasta variabila nu refera nici un obiect sau masiv. In Java null este un cuvant rezervat, spre deosebire de NULL din C, care este doar o constanta predefinita cu 0. Distinctia dintre transmiterea prin valoare si transmiterea prin referinta in Java este foarte importanta. Urmatoarele elemente sunt foarte importante pentru intelegerea acestei diferentieri: - toate obiectele si masivele (arrays) sunt transmise prin referinta; - toate tipurile primare de date sunt transmise prin valoare; - operatorii = si == considera referinte la obiecte. Functiile clone() si equals() trebuiesc folosite pentru copierea efectiva sau testarea obiectelor respective; - referirea si dereferirea obiectelor si masivelor sunt realizate automat de Java; - o referinta nu poate fi convertita intr-un tip primar de data si nici invers; - nu exista pointer in Java; - null este o valoare speciala care indica absenta unei referinte. Prin eliminarea pointerilor, limbajul Java a fost mult simplificat. Un beneficiu al eliminarii lor este si asigurarea unei securitati mai bune a programelor ( o caracteristica definitorie a limbajului Java ). Astfel, prin eliminarea abilitatii programatorului de a folosi adrese direct din memoria sistemului, limbajul previne intr-o oarecare masura posibilitatea de a putea fi folosit deliberat in scopuri periculoase de gen virusi, buffer overflow, stack overflow. 3. Gestionarea automata a memoriei Aceasta este una dintre trasaturile care face limbajul Java renumit pentru usurinta programarii. Desi operatorul new aloca memorie pentru un obiect, nu exista un operator corespondent care sa dezaloce memoria alocata anterior prin new. Colectorul de gunoaie elibereaza un spatiu de memorie imediat ce nu mai exista o referinta catre acesta. Exemplu: sa presupunem ca am folosit o culoare pentru desenarea unui background: Color background = new Color(250,0,0); In memorie se aloca un spatiu pentru acest obiect, care are adresa background. Mai tarziu vrem sa schimbam culoarea, si procedam astfel: background = new Color(0,250,0); Acum un nou obiect este alocat, iar adresa acestuia este trecuta in variabila background. Prin urmare obiectul alocat anterior nu va mai fi referit, deci memoria va fi dezalocata automat. Aceasta facilitate scuteste programatorul sa tina cont de toate obiectele alocate, sporindu-i rapiditatea programarii si eliminand din erori. 4. Clase Modelul orientat pe obiecte din Java a fost inspirat din limbajul C++. Dar desi clasele in C++ sunt importante, in Java sunt obligatorii si sunt "centrul lucrurilor". In Java nu exista variabile sau functii de sine-statatoare. Totul trebuie incapsulat intr-una sau mai multe clase. In plus, exista o intreaga ierarhie de clase, care are ca "stramos" comun clasa Object. Regasim in clasele Java modificatorii private, protected, si public. Ei au aceeasi semnificatie ca si in C++. In plus, Java mai are un al patrulea nivel de acces, care este folosit implicit. Daca nu este specificat nici un modificator, atunci membrul respectiv este accesibil in cadrul pachetului in care clasa este definita, dar nu si in alta parte. Codul Java este vizibil la nivelul pachetului, iar un pachet contine definitiile si implementarile de cod a uneia sau mai multor clase. 4.1. Functiile Membre In Java fiecare metoda are corpul in acelasi loc unde are si definitia. De aceea Java nu are nevoie de cuvintul cheie inline din C++. Toate metodele sunt scrise ca si functiile inline din C++. 4.2. Valori implicite ale variabilelor Un alt element care aduce o imbunatatire in Java fata de C++ este abilitatea de a seta o valoare implicita pentru o variabila membra la momentul declararii ei. De exemplu: class Persoana { protected int varsta = 20; } In C++, aceasta atribuire se putea face numai in constructor. Posibilitatea atribuirii unei valori implicite in Java are avantajul ca daca exista mai multi constructori care trebuie sa aloce aceeasi valoare unei variabile, acestia sunt simplificati pentru ca nu mai este necesara scrierea lor. 4.3. Constructori si destructori Fiecare clasa Java poate include unul sau mai multi constructori. Ca si in C++, constructorul are acelasi nume ca si clasa. In Java constructorii nu returneaza nici o valoare si sunt declarati in acelasi mod ca si celelalte metode. In C++ era nevoie de destructori pentru a elibera memoria alocata de un obiect. Deoarece Java include "colectorul de gunoaie" pentru eliberarea automata a memoriei care nu mai este referita, existenta destructorilor nu mai este necesara. De aceea, destructori din C++ nu exista, fiecare clasa Java poate include in schimb metoda finalize, care realizeaza eliberarea obliectului. Functia este definita in clasa Object, deci este mostenita de toate clasele. 4.4. Mostenire Asa cum stiti, mostenirea in Java este indicata prin folosirea cuvantului cheie extends. Ca si C++, Java include cuvantul this care poate fi folosit de un obiect pentru a se referi pe sine insusi. In plus, Java include si cuvantul cheie super pe care un obiect sau o clasa il poate folosi pentru a referi un o metoda din clasa parinte. De exemplu: class Persoana { String nume; String prenume; Persoana(String n, String p) { nume = n; prenume = p; } } class Student extends Persoana { String facultate; Persoana(String n, String p, String f) { super(n,p); facultate = f; } } Despre modalitatea de mostenire in Java am mai discutat si in articolele trecute, asa ca nu o sa mai insist acum asupra acestui subiect. Pe scurt: o clasa poate mosteni o singura alta clasa, insa poate implementa mai multe interfete. O interfata este o clasa care are numai metode abstracte, deci corpul lor trebuie definit in clasele care o mostenesc. 5. Lipsa preprocesorului C si C++ includ directivele #define, #include, si #ifdef. Java nu include nici un fel de preprocesor. 5.1. Definirea constantelor Orice variabila declarata final este constanta. Valoarea sa trebuie specificata de la initializare si ea nu poate fi schimbata ulterior. Echivalentul directivei #define din C este o variabila declarata static final. De exemplu variabila PI din clasa java.lang.Math este definita astfel: public static final double PI = 3.14159... 5.2. Macrouri Java nu are un echivalent pentru macrourile din C, dar tehnologia compilatoarelor a avansat destul de mult incat sa nu mai fie nevoie de ele. 5.3. Includerea fisierelor Dupa cum stiti, Java are directiva import, care este aproximativ similara cu directiva #include din C. Directiva import spune compilatorului ca fisierul curent foloseste clasele specificate sau clasele din pachetele specificate, si permite programatorului sa foloseasca nume scurte (de exemplu Math.PI in loc de java.lang.Math.PI). 5.4. Compilarea conditionata Java nu are directivele #ifdef si #if pentru a realiza compilarea conditionata. Teoretic, compilarea conditionata nici nu ar trebui sa fie necesara in Java, pentru ca de obicei aceasta se foloseste la schimbarea platformei. Practic insa, compilarea conditionata este folositoare si in Java, de exemplu pentru a crea interfete putin diferite in functie de platforma, sau pentru a include cod pentru debug. Compilatorul Java realizeaza implicit o compilare conditionata, in sensul ca nu va compila un cod care in mod evident nu va fi executat. (de exemplu if(false)). Compilarea conditionata functioneaza si cu constante (cu variabile declarate static final). Acestea se folosesc in general pentru debug. Daca o clasa defineste o astfel de constanta astfel: private static final boolean DEBUG = false; atunci compilatorul nu va compila cod de genul if(DEBUG). Pentru activarea optiunii de debug, este necesara doar schimbarea valorii constantei si recompilarea codului. 6. Alte diferente In afara de cele mentionate, mai exista un numar de alte diferente, pe care le voi enumera pe scurt in continuare: 6.1. Variabile multidimensionale Ca si C/C++, Java foloseste parantezele patrate pentru a declara un masiv. Sunt insa doua diferente: - in Java parantezele pot fi plasate fie inaintea, fie dupa numele variabilei; - dimensiunea masivului nu trebuie specificata intre paranteze la momentul declararii variabilei. Acest lucru nu este necesar si nici permis pentru ca Java cere ca toate masivele sa fie alocate folosind operatorul new: int vector[]; vector = new int[100]; sau int vector[] = new int[100]; 6.2. Comentarii In afara de comentariile existente si in C/C++, si anume: // si /*...*/, Java introduce un nou tip de comentariu: /**...*/ Un astfel de comentariu poate fi extras din codul sursa si folosit pentru a crea documentatie pentru clasa respectiva cu utilitarul javadoc. Acest mod de comentare a codului este folosit pentru toate clasele standard din Java. 6.3. Argumente in linia de comanda Unui program C sau C++ i se pot transmite argumente in linia de comanda cu ajutorul parametrilor argc si argv, unde argc reprezinta numarul de parametri transmisi, iar argv este un sir cu parametrii respectivi. Intotdeauna va fi cel putin un parametru transmis, deoarece primul parametru este numele programului: main ( int argc, char *argv[] ) Intr-o aplicatie Java ( intr-un applet nu putem vorbi despre functia main), argumentele din linia de comanda sunt trecuti intr-un sir de obiecte de tip String: public static void main(String args[]); Fiecare componenta a sirului args este un parametru transmis. Diferenta fata de C/C++ este ca in Java numele programului nu este transmis ca parametru. 6.4. goto, break si continue Cuvantul cheie goto nu este folosit in Java. El este pe lista cuvintelor rezervate, asa ca poate la un moment dat o sa se revina asupra lui. Exista insa doi substituenti pentru goto: break si continue pot fi folosite cu etichete. Break si continue au si valoarea cunoscuta din C, dar au in plus si facilitatea de "goto": eticheta: for(int i=0;i<3;i++) { for(int j=0;j<3;j++) { if(x[i]<10) break eticheta; else if(x[i]>100) continue eticheta; } } 6.5. synchronized Fiind un sistem multithreading, Java trebuie sa previna ca mai multe fire de executie sa modifice simultan acelasi obiect. Sectiunile de cod care nu trebuie executate simultan sunt denumite "sectiuni critice". Java furnizeaza cuvantul cheie synchronized pentru a proteja aceste sectiuni critice. 6.6. package si import Java furnizeaza de asemenea cuvantul cheie package pentru a specifica pachetul din care clasa respectiva face parte. Clauza import are acelasi rol cu #include din C. 6.7. Elemente care lipsesc in Java Sunt o suma de alte elemente care exista in C++ si nu exista in Java. Printre acestea enumar: templates, functii friend, parametri impliciti, struct, union. In cele mai multe cazuri insa, nici nu este nevoie de ele, sau ele pot fi inlocuite prin altceva. Eliminarea lor este justificata de faptul ca simplifica mult crearea programelor Java. Ca o concluzie, Java a fost conceput sa ajute programatorul cat mai mult prin usurinta programarii, lasand greul in seama Java. Intr-adevar, fata de C++, Java este mult mai usor, mai ales ca au fost dezvoltate clase pentru aproape toate tipurile de aplicatii. Raman insa tipuri de programe care nu pot fi facute in Java, programarea lor in C/C++ fiind mult mai eficienta. Aceasta datorita libertatii accesului la resurse, vitezei de executie mult mai mari (stiti ca Java este jumatate interpretat) etc. Prin urmare avantaje si dezavantaje raman de ambele parti, numai tipul aplicatiei si programatorul poate decide ce limbaj sa aleaga

NASTEREA SISTEMULUI SOLAR

Astronomii cred ca totul a aparut în urma cu 15 miliarde de ani cu formarea particulelor care se agitau cu vitexe apropiate luminii. Dupa un sfert de ora în urma fuziunii nucleare s-au format nucleele atomice usoare. Apoi s-au format atomii si abia la capatul a 300 000 - 400 000 ani temperatura a scazut sub 3 000 C. Dupa sute de milioane de ani s-au format galaxiile. Teoria Big bangului a fost elaborata datorita analizei luminii emisa de galaxii, lumina acestora ajungând la noi cu o tenta luminoasa, ceea ce înseamna ca galaxiile se îndeparteaza unele de altele. Efectul spre rosu al galaxiilor care se departeaza de noi este numit efect Dopler. Cu ajutorul acestuia putem afla distantele între galaxii precum si daca acestea se apropie sau se departeaza de noi.

Daca expansiunea va continua Universul, va devenii din ce în ce mai gol, iar spatiul din ce în ce mai rece. Însa daca Universul va începe sa se contracte, galaxiile se vor apropia pâna când vor intra în coliziune si vor fuziona. Totul va fi distrus. Acesta va fi Big crunch. Viitorul depinde de cantitatea de materie pe care o contine Universul pe metru cub. Însa potrivit informatiilor actuale ea este prea mica pentru ca Universul sa înceapa sa se contracte. Cu toate acestea în prezent cunoastem prea putin din tot Universul (cca: 5%), pentru a ne putea exprima categoric.

NASTEREA SISTEMULUI SOLAR

Sistemul solar se întinde pe o suprafatã în formã de disc cu raza de 6 miliarde kilometrii. Cu toate cã el pare foarte întins la scara Universului acesta este cu adevãrat minuscul. Asa cum am mai afirmat acesta este alcãtuit din Soare, planete, asteroizi, comete.

Sistemul solar a luat parte acum circa 5 miliarde de ani dintr-un nor de gaze, care a început sã se prãbuseascã sub propria lui greutate si sã se învârteascã. A urmat un disc mai cald în interior decât la limitele exterioare.

Apoi materia din interiorul sãu a devenit suficient de densã si caldã ca Soarele sã înceapã sã strãluceascã. Pe parcursul a 100 milioane de ani s-au format planele. Sistemul solar a fost sortit sã disparã încã din momentul creerii sale. Astfel în mai putin de 5 miliarde de ani tot hidrogenul din interiorul Soarelui se va transforma în heliu, iar Soarele va creste în dimensiuni "înghitind" planetele pânã la Jupiter. Dupã aceasta Soarele se va contracta transformându-se într-o piticã albã care se va stinge lãsând Sistemul solar in frig si întuneric.

LOCUL SAU IN UNIVERS

Sistemul solar face parte din Galaxia numitã Calea Lactee, o galaxie în formã de spiralã cu un diametru de 100 000 ani luminã fatã de o grosime de 1000-2000 ani luminã. Ea are trei sau patru brate în care este concentratã materia (tipul galaxiei noastre este Sc sau SAB dupa parerile unor astronomi). Sistemul nostru este situat în unul din aceste brate la circa 30 000 ani luminã de centrul ei. Nucleul Galaxiei are o lungime de 15 000 a.l. si o lãtime de 5000 a.l. si se ascunde în spatele unei nebuloase de gaze si pulberi. Imaginiile preluate prin infrarosu si unde radio de cãtre sateliti prezintã fie o mare aglomerare de stele fie o gaurã neagrã.

GALAXII

Alãturi de Galaxia noastrã se mai cunosc în prezent zeci de milioane de Galaxii. Dupã forma pe care o au ele au fost clasificate în Galaxii spirale (numite si S sau SB sau SAB, 80% dintre ele): asemenea Galaxiei NGC 2997, eliptice (E, 15%): Galaxia NGC 5128, neregulate (Ir, 3%): Galaxia NGC 1365. Ele se împart si în

Galaxii active (5% din totalul lor). Se numesc active deoarece nucleul lor emite de o mie de ori mai multã energie decât cel al unei Galaxii obisnuite. Unele din acestea se numesc si Radiogalaxii deoarece emit unde radio.

Quasarii au fost identificati în 1963 când astronomii au identificat obiecte care pãreau a fi nucleul unei galaxii îndepãrtate. A fost cercetat modul în care acestea emit atâta energie. Specialistii cred cã în centrul acestora se aflã o Gaurã Neagrã. Quasarii sunt cele mai îndepãrtate corpuri ceresti cunoscute pânã în prezent. Datoritã distantei mari fatã de noi ei ne oferã date despre trecutul Universului.

Galaxia noastrã nu este izolatã în spatiu, ea fiind cuprinsã într-o aglomerare de galaxii numitã Roiul local. Acesta este format din circa 30 de elemente în care se situeaza si Galaxia Andromeda prima a cãrei distanta a putut fi mãsuratã. Ea este situatã la o distanta de 2,2 milioane a.l. si are de doua ori mai multe stele decât galaxia noastra. Roiul local este situat in Superroiul local. Superroiurile se întind pe o distanta de 100 milioane a.l. sau mai mult. În 1989 a fost descoperitã cea mai spectaculoasã aglomerare de galaxii din emisfera nordica numita "Marele zid". Acesta are o grosime de 500 milioane a.l. , 200 lãtime si o grosime de 15 .

În afarã de aceste roiuri si superroiuri astronomii au descoperit si spatii lipsite de galaxii. Un asemenea vid a fost descoperit în 1981 în directia constelatiei Boarul.