Nasterea Domnului Iisus Hristos

Cam cu o mie cinci sute de ani înainte de venirea Domnului în trup, trăia în Mesopotamia, în tara cea dintre două râuri, Tigru si Eufrat, care se mai chema pe atunci "Poarta lui Dumnezeu", un mare vrăjitor pe care-l chema Valaam. El era dintr-o regiune numită Petor.
           Tot în vremea aceea, poporul lui Israel era în pustie, si ajunsese în pământul amoreilor. După ce l-a bătut pe Sihon, împăratul amoreilor, trecuse în pământul Vasanului. Acolo l-a bătut pe Og, împăratul lor, si mare groază a băgat în popoarele de dincolo de Iordan si din pământul lui Moab, care era dincoace de Iordan, desi poporul încă nu trecuse Iordanul. Împărătia lui Moab, care era lângă poalele Muntelui Carmel si lângă Ierihon, avea pe atunci un împărat cu numele Balac.
          Si acesta, când a văzut că poporul lui Israel - căruia îi ajuta Dumnezeu în vremea aceea, că era singurul popor ce se închina adevăratului Dumne-zeu, ia tară după tară si popor după popor, si a ajuns lângă hotarele lui, a fost cuprins de mare spaimă si grijă. De aceea împăratul Balac a strâns boierii curtii sale din Madiam si a zis: Poporul acesta mănâncă acum totul împrejurul nostru, cum mănâncă boul iarba câmpului (Numerii 22, 4).
          Deci, sfătuindu-se ei si socotind că nu vor putea tine piept unui popor care se arată asa de puternic, au hotărât că nu este altceva mai bun de făcut decât să cheme în ajutor pe Valaam din Petor. Că la popoarele păgâne era mare credintă în acest vrăjitor pe vremea aceea. Atâta credintă aveau în acel mare vrăjitor, încât îl socoteau ca pe un dumnezeu. Si a trimis Balac  împăratul o delegatie peste Eufrat în Mesopotamia, cu mari daruri si cu mare cinste la Valaam din Petor, să vină să-i ajute cu farmecele sale, să bată pe poporul lui Israel, că dacă nu, tara lor va fi pierdută. Si l-a dus pe vârful muntelui Peor si acolo i-a făcut jertfe. Dar Valaam, în loc să blesteme poporul lui Israel a început să proorocească cele despre nasterea lui Iisus, zicând: Cât sunt de frumoase sălasurile tale si astfel Valaam a proorocit de trei ori bine pentru Israel, despre steaua care trebuia să se arate în vremea nasterii Mântuitorului.  

Acestea s-au întâmplat cu 1500 de ani înainte de venirea Mântuitorului, pe vremea lui Moise, când trăia Balac, împăratul Moa-bului. De atunci traditia aceasta era în tot pământul Persiei si în pământul unde se află astăzi Irakul si Iranul.

Si asa, din traditie în traditie, a ajuns proorocia aceasta, pe care o istoriseste dumnezeiasca Scriptură, până în vremea nasterii lui Iisus Hristos. Si s-a arătat steaua în Egipt, în Persia si în alte părti cu doi ani mai înainte.
          Când au văzut magii o stea atât de mare, care nu-si mai făcea drumul ca si celelalte, de la răsărit la apus, ci venea de la miazăzi la miazănoapte, stiind si proorocirea lui Valaam.
          În Persia, magi se numeau cei mai mari filozofi si astronomi, ghicitori în stele sau astrologi. Ei aveau cărti vechi rămase de la Valaam si de la alti înaintasi si stiau, din traditia de un mileniu si jumătate, că se va arăta o stea neobisnuită, o stea făcându-si drumul altfel, nu asa cum i-a zis Ziditorul de la început, si atunci ,,Se va naste un Împărat care va împărăti toată lumea’’. Si pândeau, că erau astronomi, să vadă când va apărea steaua care să-si facă drumul ei, nu asa ca toate celelalte.
          Oare nu te-ai speria să vezi acum o stea că vine de la miazăzi spre miazănoapte? Acum ai zice că e satelit, că seamănă cu stelele, dar atunci nu erau sateliti. Deci se stia că acesta este un semn minunat nemaiîntâlnit. "Oare ce-i cu steaua aceasta? O fi steaua despre care a spus Valaam din Petor!". Si de ce a apărut steaua cu doi ani mai înainte de nastere? A fost o rânduială dumnezeiască să se arate cu doi ani mai înainte, ca să aibă ei când se pregăti pentru o călătorie lungă, din Persia până în Ierusalim, căci trebuiau să meargă peste 1000 de km, si pe atunci nu era atât de usor ca acum.

Si cei trei mari filosofi si magi au pornit cu cămilele încărcate cu hrană si cu daruri, să-L găsească pe Împăratul lumii.
          Patru au pornit, dar numai trei au ajuns. Unul din ei cu numele Artavan, fiind împiedicat de diavolul, n-a putut să vină să se închine Mântuitorului în Betleem, ci a ajuns mai târziu, când Hristos era răstignit pe Cruce. Cu 700 de ani înainte de venirea Domnului, Proorocul Isaia, evan-ghelistul Vechiului Testament, a spus la capitolul 7, versetul 14: Iată, fecioara în pântece va lua si va naste fiu si vor chema numele lui Emanuel, ce se tâlcuieste, cu noi este Dumnezeu.
          Satana a înteles, prin gura acestui prooroc, că o fecioară va zămisli în chip negrăit la plinirea vremii, prin lucrarea lui Dumnezeu, si din ceasul acela a început să pândească pe toate fecioarele câte erau pe fata pământului, să afle care din ele va naste fără bărbat, ca să pună piedici planului mântuirii neamului omenesc. Căci, dacă o afla poporul având în pântece nefiind logodită, o ucidea cu pietre, după legea lui Moise.
          Dar satana s-a înselat, că nu poate el niciodată să împiedice lucrarea lui Dumnezeu si să întârzie taina mântuirii. Că zice dreptul Iov: El (Dumnezeu) destramă planurile celor vicleni... El prinde pe întelepti în istetimea lor si sfatul celor înselători ies prost (Iov 5, 12-13).
          De aceea Dumnezeu Si-a arătat întelepciunea si prudenta, când a dat logodnic Fecioarei, ca să creadă toată lumea si însusi satana că este femeie ca toate femeile, si el (satana) să nu bănuiască că ea este fecioara cea din veci asteptată si aleasă să nască pe Mesia.
          Iar a doua pricină a fost si mai tainică. Sfântul Grigorie Teologul si Marele Vasile spun că s-a dat logodnic fecioarei, ca nu cumva satana, cunoscând de la început taina mântuirii, să nu intre în luptă cu Hristos.

Căci Hristos trebuia să pătimească, să fie batjocorit, ocărât, schingiuit, răstignit si la urmă să fie omorât, si satana stia că noi prin rănile Lui ne vom vindeca. Toate acestea erau prezise de Isaia, care a zis: Dar El a luat asupră-Si durerile noastre si cu suferintele noastre S-a împovărat... si prin rănile Lui noi toti ne-am vindecat (53, 4-5).

Iată ce trebuia să pătimească El, conducătorul lumii, de la om! Si dacă ar fi stiut satana că această fecioară are să nască pe Hristos, nu avea oare să fugă departe de El? Ar fi luat lui Hristos orice prilej de a fi ocărât si batjocorit si omorât, ca să nu se implinească în felul acesta mântuirea lumii, care trebuia să vină prin Cruce.

Atunci satana n-avea să mai întărâte pe evrei, pe farisei, pe cărturari. N-avea să-l mai facă vânzător pe Iuda; nu apela la Pilat, nici la Irod, să-L prigonească. Dar de ce? Ca nu cumva să biruie Hristos si să ne mântuim noi! Dar asa, necunoscând taina, a început să-L prigonească chiar după botez, socotind că-i un drept sau un prooroc.

Dar cu câti oameni nu se luptase el de atâtea mii de ani! Cu câti patriarhi, cu câti drepti, cu câti făcători de minuni, care au înviat si mortii? El stia că trebuia să vină proorocul prezis de Moise, dar nu stia că va veni în persoana lui Hristos. Iată, deci, cele două pricini pentru care a pus Dumnezeu logodnic lângă Preacurata Fecioară Maria. Si Iosif, când a văzut că Maica Domnului are în pântece, s-a întristat. El stia că a luat pe această fecioară din mâna proorocului Zaharia, să-i păzească fecioria nestricată si s-o păzească cu totul în învătătura Sfintelor Scripturi. Si când a văzut-o grea, a început a se spăimânta.

S-a mâhnit Iosif, gândind cum se poate ca o fecioară de 15 ani, curată si preasfântă, pe care a luat-o din Sfânta Sfintelor, pe care a hrănit-o Arhan-ghelul Gavriil 12 ani, încredintată lui ca unui om bătrân si văduv, cum se poate deci ca această cămară a tainelor, această floare a raiului si a cerului, să fie acum grea? Cine a înselat-o pe Maria? Cine a gresit cu dânsa? Cum de s-a încumetat cineva să se apropie de un vas al Duhului Sfânt?

Acestea erau întrebările pe care bietul si dreptul Iosif si le punea, mâhnindu-se după dreptate. Avea dreptul să se mâhnească, fiindcă toată grija de a o păzi era asupra sa. "Mă tem - gândea el - că de voi spune lui Zaharia aceasta, o să mă mustre, că de ce n-am păzit-o; iar dacă va afla poporul, pe dânsa o va ucide cu pietre.

Si cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ceea ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Iar Iosif a primit aceste cuvinte ca si cum Însusi Dumnezeu. Si asa, întărit de înger, Iosif a luat-o! Si zice mai încolo Scriptura: si n-a cunoscut-o pe ea până când a născut pe Fiul Său cel Unul-Născut, caruia I-a pus numele Iisus.

Betleemul, numit în vechime si Efrata, se mai chema si cetatea lui David, căci într-însa s-a născut si s-a uns ca împărat marele strămos al Mântui-torului, după trup. Dar s-a mai numit si "Casa Pâinii", de către fericitul patriarh Iacov, care, păscându-si turmele oilor sale pe acele locuri, mai înainte a văzut si a proorocit că acolo avea să se pogoare si să Se nască Pâinea cea vie care S-a pogorât din cer, Domnul nostru Iisus Hristos.

Dar unde se află Betleemul? În Palestina. Este o cetate mică, la jumătatea căii între Ierusalim si Hebron, unde s-a născut Sfântul Ioan Botezătorul si unde Avraam a vorbit la stejarul Mamvri cu cei trei îngeri, mai bine-zis cu Sfânta Treime. Acolo era Betleemul!

Deci, când a venit Iosif în Betleemul Iudeii cu Maica Domnului, împlinindu-se nouă luni, tocmai atunci a sosit vremea de nastere. Si atunci, aflându-se în Betleem, căutau un loc unde să poată naste.

N-a voit să vină să se nască în palatele cezarilor Romei sau la faraonii Egiptului, unde era numai aur, ci într-o iesle simplă, într-o pesteră. Era o pesteră cu iesle pentru vite, care avea cam 20-30 de picioare lătime, unde se adăposteau vitele de căldura mare. Era pestera unde David închidea oile când era păstor.

Deci Mântuitorul a voit să Se nască chiar în pestera unde David, strămosul Său după trup, a trăit. N-a ales palatele din Roma, nici pe cele din Persia, ci pestera lui David, ca să-si arate smerenia chiar de la început, de la nastere.

 Si S-a născut Hristos noaptea, la miezul noptii si în pesteră, ca să arate că El a venit să aducă lumină, să risipească întunericul, si a venit să risipească întunericul din pesterile iadului si întunericul păcatului de pe fata pământului.

 strălucească în toate părtile cu razele soarelui dumnezeirii Sale.

Dar stiti în care zi a săptămânii S-a născut Hristos? "Să se facă lumină" si a fost lumină! (Facerea 1, 3). Ziua întâi a săptămânii, Duminica sau "Ziua soarelui"!

Duminica S-a născut Hristos; Duminica S-a botezat, cum arată Sfintii Părinti de la Soborul IV Ecumenic. Duminica a înviat din morti (Matei 28, 1). Duminica a turnat Hristos din Duhul Sfânt peste Sfintii Săi ucenici si Apostoli. Duminica Sfintii Apostoli făceau Sfânta Liturghie. Tot Duminica s-a descoperit si Apocalipsa, că Sfântul Evanghelist Ioan zice: Am fost în duh în zi de Duminică (1, 10). Iată dar, câte sunt legate de ziua Duminicii!

De aceea a sfintit Dumnezeu ziua Duminicii si cu nasterea Sa.

 Magii, când au ajuns în Iudeea, s-au dus la stăpânitorul Irod si au întrebat unde este Împăratul care S-a născut. Si întelegând Irod că în Iudeea si anume în Betleem se va naste Hristos, cu mare viclesug le-a spus magilor: Mergeti si cercetati cu de-amănuntul despre Prunc si, dacă Îl veti afla, vestiti-mi si mie, ca, venind si eu, să mă închin Lui (Matei 2, 8).

 S-au dus deci magii, apoi s-au închinat cu mare bucurie si cinste Domnului nostru Iisus Hristos, si I-au adus daruri: aur, smirnă si tămâie. Aur, ca unui împărat, tămâie, ca unui Dumnezeu si smirnă ca unui mort (muritor). Si luând înstiintare în vis să nu se mai întoarcă la Irod, au pornit înapoi pe altă cale.

Irod, văzând că a fost batjocorit, s-a umplut de mare furie si de mare tulburare. Si aducându-si aminte de cele spuse de magi, că steaua s-a arătat cu doi ani mai înainte, a trimis ostasi în Betleemul Iudeii si în jur, să taie toti pruncii de doi ani si mai jos, că numai asa va fi sigur de uciderea acelui Împărat, Care este Hristos.

Dar înainte de aceasta, îngerul Domnului se arătă lui Iosif în vis si-i spuse: Scoală-te, ia pruncul si pe mama Lui si fugi în Egipt si stai acolo până ce-ti voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L omoare (Matei 2, 13).Iată ce s-a întâmplat. Sculându-se Iosif a luat Pruncul si pe mama Lui si au fugit în Egipt. Si au stat acolo, după mărturia unor sfinti si a unor mari istorici, sapte ani, că Irod a domnit 13 ani, cum arată marele istoric evreu Iosif Flaviu.

Si S-a dus Mântuitorul în Egipt pentru două pricini: prima ca să împlinească proorocia lui Osea: Din Egipt am chemat pe Fiul Meu (Osea 11, 1; Matei 2, 15), precum trebuia să plinească la vreme si proorocia despre răstignire, hrănirea cu otet, trestia si toate celelalte. Dar si pentru altă pricină s-a făcut aceasta: În secolele II-IV după Hristos au iesit niste erezii numite gnostice: montanistii, arienii si altele. Si o seamă din ei au nălucit că Hristos S-a născut nu după fire, ci după nălucire. Deci, dacă nu S-ar fi ascuns Hristos, acesti eretici ar fi nălucit că El nu ar fi fost si om după trup, ci numai Dumnezeu, care după nălucire S-a întrupat.

Dar dacă a fugit de sabia lui Irod, El a fugit ca om, ca să arate că poartă si fire omenească si că sabia l-ar fi tăiat. Deci a făcut aceasta ca să se folosească Biserica mai târziu. A fugit deci ca să împlinească proorocia care spune că din Egipt am chemat pe Fiul Meu si ca să arate că purta trup si S-a ferit cu firea Sa omenească de sabia lui Irod.

Iar după ce au stat ei sapte ani în Egipt, Iosif, primind poruncă în vis, a luat Pruncul si pe mama Lui si a venit în părtile Galileii, în pământul lui Israel (Matei 2, 21-22).

Si ducându-se în Galileea, s-au asezat în cetatea Nazaret. Dar de ce au venit tocmai la Nazaret? Ca să se împlinească Scriptura, care zice:...Nazarinean se va chema. Dar de la Sfintii Părinti aflăm că cuvântul nazarinean nu există în toată Scriptura. Atunci de ce se zice: Si a venit si a locuit în orasul Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin prooroci, că Nazarinean se va chema (Matei 2, 23). Deci cuvântul "Nazarinean" nu-l găsesti în toată Scriptura, dar s-a păstrat prin traditie, din proorociile lui Enoh. Asa spun dumnezeiestii Părinti.

Asadar, suntem datori să ne ferim în vreme de primejdie, după a noastră putere; iar al doilea, că unele proorocii despre Mântuitorul le-au adus Sfintii Evanghelisti din Sfânta Traditie, care este mai veche decât Sfânta Scriptură.

Acestea  ar fi de spus despre Nasterea Mântuitorului Iisus Hristos. Mai înainte de toate să luam exemplu bunătătii Mântuitorului nostru Iisus Hristos si Preacuratei si Preasfintei Fecioare Maria.