Naratiunea cadru

            În cadrul creaţiei sadoveniene un loc aparte îl ocupă  opera „Hanu Ancuţei”. Acest volum cu o structură aparte în care se intersectează mai multe planuri narative, prin intermediul povestirilor istorisite de drumeţii poposiţi la han, creează o atmosferă unică, în care vraja cuvântului ne dezvăluie oameni şi întâmplări din timpuri îndepărtate.

            Din acest volum face parte şi povestirea „Iapa lui Vodă”, care cuprinde o întâmplare istorisită de comisul Ioniţă şi petrecută în tinereţea sa, când Vodă Mihalache Sturza i-a făcut dreptate.

            Opera literară „Iapa lui Vodă” este o povestire în ramă sau inserţie, deoarece conţine două planuri narative, care se întrepătrund.

            Naraţiunea cadru , care poate fi socotită o expoziţiune, fixează vag câteva repere temporale şi spaţiale ale povestirii. Acţiunea este plasată într-un timp îndepărtat şi imprecis localizat: „într-o toamnă aurie”, cu rod bogat în podgorii. Spaţiul este mult mai precis delimitat, la Hanul Ancuţei, în Ţara – de – Jos a Moldovei, han care impresiona prin aspectul său de cetate, dar şi prin atmosfera de ospitalitate creată de frumoasa hangiţă. După ce îl introduce pe cititor în atmosfera locului, naratorul – autor aduce în prim – plan un personaj care, prin plăcerea de a povesti, devine sufletul grupului format din cei nouă drumeţi poposiţi la han. Este vorba de comisul Ioniţă, răzăş de la Drăgăneşti, gata oricând de drum, deşi farmecul poveştilor îl ţinea pe loc. El este naratorul unei întâmplări, petrecute demult, pe vremea tinereţii sale, care se leagă de iapa sa, moştenire  din iapa lui Vodă. Întâmplarea s-a petrecut la acelaşi han, dar pe vremea celeilalte Ancuţe.

            În al doilea plan narativ este conturat Vodă  Mihalache Sturza, personaj real din istoria Moldovei.

Sosirea lui la han în ipostaza unui mare boier constituie  intriga întâmplării narate de comisul Ioniţă. El este bucuros de închinarea comisului, apropiat de oameni, cărora le ascultă păsurile, are simţul umorului fiindcă nu se supără de gluma răzeşului. Comisul  Ioniţă îi povesteşte nedreptatea pe care o suportă din pricina unor pământuri care i-au fost luate pe nedrept, arătând că ultima speranţă este domnitorul la care merge să i se facă dreptate. După plecarea boierului, răzeşul mai poposeşte puţin la han, iar a doua zi pleacă spre Iaşi la Curtea Domnească, unde este primit de Vodă. Aceste momente  constituie desfăşurarea acţiunii. Punctul culminant al acţiunii îl constituie constatarea că domnitorul este chiar boierul de la han. Speriat pe moment, răzăşul îşi revine repede, văzând bunăvoinţa domnitorului, care cercetează toate înscrisurile acestuia şi trimite cu el un slujbaş ca să-i facă dreptate. Comisul nu se sfieşte să-i repete domnitorului cele spuse la han:

„Eu vorba nu mi-o iau înapoi. Iapa-i peste drum!”Aceste momente constituie deznodământul celei de-a doua povestiri. Se revine la primul plan narativ, comisul îndemnându-i pe ascultători să se uite la calul lui „ca la un lucru rar”, deoarece este moştenire din „iapa lui Vodă.

            În final, ascultătorii se pregătesc să asculte o nouă poveste.

            Scriitorul utilizează procedeul povestirii în ramă, inserând o povestire în interiorul alteia. CELE DOUĂ PLANURI NARATIVE ALTERNEAZĂ, IAR ÎN INTERIORUL FIECĂRUI PLAN SE FOLOSEŞTE ÎNLĂNŢUIREA, DEOARECE ÎNTÂMPLĂRILE SUNT NARATE ÎN ORDINE CRONOLOGICĂ.

            În text pot fi identificaţi doi naratori. Primul PLAN aparţine autorului; al doilea narator este comisul Ioniţă, care povesteşte la persoana I, SPORIND ASTFEL AUTENTICITATEA FAPTULUI TRĂIT.

            Relaţia dintre narator şi ascultători este strânsă, creându-se un gen de atmosferă a povestirii în care este captivat şi menţinut interesul ascultătorului.