Naratiunea

1.Definitie

(<fr. narration,lat. narration,”povestire”, “istorisire”)

Se defineste ca relatare a unor intamplari,intr-o succesiune temporala de momente.

2.Caracteristici

¨    Este mod de expunere propriu genului epic. Se poate clasifica dupa mai multe criterii:

a)dupa forma epicului:

-in versuri(balada, fibula,legenda,poemul,epopeea)

-in proza(povestirea,schita,nuvela,romanul).

b)dupa gradul de comlexitate a elementului narativ:

-in forme reduse:anecdota,zicala,epistola;

-in forme ample:epopeea, romanul .

¨    Cercetatorii identifica dua aspecte la nivelul naratiunii:povestirea (numita si istorisire sau”fibula”) si discursul (numit si subiect)

A.Naratiunea, ca povestire,se determina prin urmatoarele clase de unitati:

a)nucleele(se raporteaza la fapte,evenimente,actiuni);

b)indicii(trimit la descrierea obiectelor si a personajelor);

c)catalize(sunt extensii  descriptive ce se refera la desfasurarea faptelor, la nuclee);

d)informatiile(situeaza actiunea in timp si spatiu)

B.Naratiunea, ca discurs(subiectul), se caracterizeaza prin urmatoarele concepte:

a)timpul naratiuniiexprima raportul dintre timpul povestiriisi timpul discursului.Comlexitatea timpului narativ tine de faptul ca in cursul naratiunii: se intalnesc mai multe straturi temporale

Ø    Temporalitate externa ,care cuprinde data producerii povestirii , data publicarii, momentul receptarii;

Ø    O temporalitate internacare consta in timpul propriu istoriei povestite.In functie de momentul desfasurarii naratiei, se pot diferentia:

-timpul evenimential(al derularii evenimentelor);

-timpul povestirii;

-timpul amintirii;

-timpul scrierii;

-timpul lecturii.

b)aspectele naratiunii(modul cum povestirea e perceputade narrator,punctual de vedere);

c)modalitatile naratiunii(modul prin care autorul expune istoria sa):

Ø    prin reprezentare(consta in derulareaevenimentelor);

Ø    prin dialog(reprodus in fata spectatorului, ca in drama);

Ø    prin relatare(autorul relateaza faptele obiectiv).

  Indicatiile  temporale:

a)absolutemai mult sau mai putin precise(ex.:joi seara,16 august…,in 1987,in ziua de Paste…);

b)relative(ex.:in Ajun,in acea dimineata…,indata ce…,atunci cand…,in timp ce…mla scurt timp dup ace…,azi dimineata…,etc).

Intr-un context narativ “trecut” se gasesc uneori adverbe ca:astazi,acum,aici.Ca si prezentul istoric sau al nararii,astfel de adverbeindica faptul ca reperul ,temporal sau spatial.nu mai este situate in trecut,ci axa povestitoruluisi cea a povestitului se suprapun.

¨    Naratorul este o instanta(proiectie,imagine)intre autor si cel care expune evenimentele.

La nivelul textului, naratorul isi poate asuma urmatoarele functii:

a)narativa sau de reprezentare (prezinta “istoria”,derularea evenimentelor)

b)de control ( poate introduce in discursul personajelor propriul sau discurs,folosind prin intrmediul verbelor “dicendi” si “sintuendi”(a zice si a simti));

c)de regie(poate intervene lanivelul indicatiilor scenice)

Naratorul nu se confunda cu autorul.Atunci cand apare ca personaj,preia functia narativa.