Măduva spinării

Măduva spinării Măduva spinării şi-a păstrat organizarea metamerică fiind alcătuită din mai multe segmente suprapuse, fiecare dintre ele inervând sche¬matic un teritoriu cutanat (dermatomer), muscular (miomer) şi visceral. Macroscopic metameria este indicată de locul de origine în succesiune regulată, al perechilor de nervi spinali. Toate neuromerele funcţionează ca un tot sub acţiunea coordonatoare şi controlul centrilor superiori. Aşezare şi raporturi. Adăpostită în canalul vertebral, măduva spi¬nării are ca limită superioară un plan orizontal care trece pe marginea superioară a arcului posterior al atlasului, iar ca limită inferioară un plan orizontal care trece prin discul separator dintre prima şi a doua vertebră lombară. Lungimea ei este în medie de 43 cm la femeie şi 45 cm la bărbat. Măduva nu ocupă în întregime lungimea şi lărgimea canalului vertebral. În lărgime măduva este separată de pereţii osoşi ai canalului printr-un spaţiu perimedular, împărţit prin prezenţa mem¬branelor medulare de înveliş, meningele, într-un spaţiu epidural (cavum epidurale) cuprins intre peretele osos şi dura mater, un spaţiu subdura; virtual situat între dura mater şi arahnoidă şi un spaţiu subcrahnoidian (cavum subarachnoideale) cuprins între arahnoidă şi pia mater în care se găseşte lichidul cerebrospinal (liquor cerebrospinalis). În lungime, din cauză că măduva se termină la nivelul L2, nu există o co¬respondenţă între segmentele medulare şi cele ale coloanei vertebrale: măduva cervicală (pars cervicalis) se întinde până la vertebra C6, măduva toracică (pars thoracica) până la T9, măduva lombară (pars lumbalisj până la vertebra T11, iar măduva sacro-coccigiană până la L2. Ca o consecinţă, rădăcinile nervilor spinali care se îndreaptă spre orificiile intervertebrale pentru a părăsi canalul vertebral iau o direcţie cu atât mai oblică caudal cu cit distanta dintre neuromerul de origine şi orificiul intervertebral de acelaşi număr, este mai mare. Astfel, în regiunea cervicală inferioară diferenţa este de două vertebre, în regiunea toracică superioară de trei vertebre, în regiunea toracică inferioară de patru vertebre, în regiunea lombară inferioară de cinci vertebre, iar în regiunea coccigiană de 11 vertebre. Aşa se explică de ce începând din regiunea toracică inferioară rădăcinile devin din ce în ce mai lungi, distanta intre originile lor foarte mică şi de ce sînt ne¬voite să se apropie una de alta de aşa manieră incit ajung să acopere şi să ascundă conul medular şi filum terminale, luând dispoziţia numită în "coadă de cal". Configuraţia externă. Măduva are înfăţişarea unui cilindru plin, uşor turtit în sens anteroposterior. În dreptul regiunilor cervicală între C3-4-D1-2 şi lombară între D10-L1, măduva prezintă două regiuni mai voluminoase, intumescenţa cervicală (intumescentia cervicalis) şi in-fumescenţa lombară (intumescentia lumbalis), ce corespund rădăcinilor membrelor şi plexurilor brahial şi lombar. Intumescenta lombară se ter¬mină cu conul medular (conus medullaris) continuat cu filum terminale, segment rudimentar al măduvei. Filum terminale prezintă un segment superior înconjurat de cele trei membrane meningeale, având pe faţa laterală câteva fascicule de fibre nervoase, care probabil reprezintă rădă¬cinile nervilor coccigieni 2 şi 3 şi un segment inferior fuzionat cu dura mater ce se întinde până pe fata dorsală a primei vertebre cocci¬giene. Canalul centrnl (canalis centralis) medular se continuă în filum terminale pe o distanţă de 5-6 mm, apoi se dilată formând ventriculul terminal (ventriculus terminalis). Faţa anterioarăa măduvei prezintă pe linia mediană un şanţ larg şi adânc, fisura mediană (fissura mediana), în pro¬funzimea căruia se vede comisura albă (commissura alba). În această fisură, într-o pâslă de ţesut conjunctiv pial (linea splendens), se găsesc arterele perforante, ramuri ale arterei spinale anterioare. De o parte şi de alta a fisurii se găsesc cordoanele anterioare medulare drept şi stâng (funiculus anterior), ce se întind lateral până la şantul lateral ventral, locul de emergenţă a rădăcinilor anterioare ale nervilor spinali. Faţa posterioară prezintă pe linia mediană un şanţ puţin adânc, şanţul median posterior (sulcus medianus sive poste¬rior) şi lateral de acesta, de fiecare parte, câte un cordon posterior (funiculus posterior) ce se întinde până la şanţul lateral posterior (sulcus lateralis posterior), locul de intrare a rădăcinilor posterioare ale nervilor spinali. În regiunea cervicală a măduvei, fiecare funicul poste¬rior este divizat prin prezenta unui şanţ intermediar (sulcus interme¬dius posterior) în două fascicule. Între şanţul lateral anterior şi cel lateral posterior se găseşte cordonul lateral (funitulus lateralis). Configuraţia internă. La interior măduva spinării este alcătuită din substanţa albă (substantia alba), periferică, ce înconjoară substanţa cenuşie (substantia grisea), centrală. Substanţa a1bă formată numai din axoni şi glie interfasci¬culară corespunde fasciculelor ascendente situate în general periferic, celor descendente situate intermediar şi celor de asociaţie, aşezate profund lângă substanţa cenuşie. Periferic este delimitată de membrana limitantă superficială de natură glială, originea septului median poste¬rior, rafeu nevroglic ce separă cele 2 cordoane posterioare ajungând până la substanţa cenuşie, şi a unor prelungiri întinse de-a lungul vase¬lor intramedulare. Între vase şi aceste prelungiri există spatii perivas-culare ce comunică cu spaţiul subarahnoidian. Prezenţa septului median posterior şi a fisurii mediane împarte substanţa albă în două jumătăţi unite între ele prin comisura albă formată din fibrele încrucişate ce conduc sensibilitatea termică şi dureroasă, din fibrele motorii din cor-donul anterior destinate nucleilor din cornul anterior contralateral al substanţei cenuşii. Substanţa albă este divizată în cor¬doane sau funiculi (funiculi medullae spinalis): între septul median posterior şi cornul posterior al substanţei cenuşii se află funiculul posterior alcătuit din fasciculul gracil sau al lui Goll (fasciculus gra¬cilis) şi fasciculul cuneat sau al lui Burdach, ambele ascendente, şi câteva fascicule de asociaţie (vezi măduva intersegmentară). În cordonul lateral se găsesc următoarele tracturi ascendente: spinocerebelos pos¬terior (tractus spinocerebellaris posterior), spirtocerebelos anterior (tractus spinocerebellaris anterior), spinotectal (tr. spinotectalis), spino¬talamic lateral (tr. spinothalamicus lateralis). Ca tracturi descendente există : piramidal sau corticospinal lateral (T. pyramidalis sau cortico¬spinalis lateralis), fectospinal, fibrele laterale (T. tactospinalis), reticulo-spinal (T. reticulospinalis), rubrospinal (Ţ. rubrospinalis), olivospinal, dorsolateral (T. dorsolateralis). Fibrele de asociaţie formează fascicu¬lele proprii (fasciculi proprii). În cordonul anterior sunt următoarele tracturi ascendente : spinotalamic anterior (T. spinothalamicus anterior), spinoreticular anterior, spinovestibular anterior, spinoolivar. Ca tracturi descendente se găsesc: piramidal sau corticospinal anterior (T. pyrami¬dalis sau corticospinalis anterior), vestlbulospinal (T. vestibulospinalis), tectospinal medial, reticulospinal medial, tasciculul longitudinal medial (fasciculus longitudinalis medialis). Ca fascicule de asociaţie sunt fasci¬culele proprii (fasciculi proprii medullae spinalis) cu rol în reflexele intraspinale şi intersegmentare. Substanţa cenuşie: (substanta grisea), situată central, este sediul centrilor nervoşi medulari. În secţiunea transversală a măduvei ea are forma literei H, două bare laterale întinse în sens sagital în formă de semilună unite între ele printr-o bară transversală in care se găseşte canalul central (canalis centralis). Segmentul din bara laterală situat dorsal de baza transversală este cornul posterior (cornu posterius) care de-a lungul măduvei formează columna posterioară (columna posterior). Segmentul anterior sau cornul inferior (cornu anterius) formează şi el columna anterioară (columna anterior). În regiunile cervicală inferioară şi toracică, pe faţa externă a barei sagitale se găseşte o proemiuentă mică situată între cele două coarne anterior şi posterior, cornul lateral (cornu laterale) şi respectiv columna laterală (columna lateralis). Între cornul lateral şi baza cornului posterior substanţa cenuşie trimite o serie de prelungiri în substanţa albă a cordonului lateral, unde formează o reţea, formaţia reticulară (formatio reticularis) mai bine individualizată în regiunea cervicală. În bara transversală, substanţa cenuşie din vecinătatea canalului central formează substanţa irterme¬diară centrală (substantia intermedia centralis), care conţine puţine celule nervoase şi numeroase celule gliale. Semnificaţia ei este ne¬clară. Ea este împărţită prin prezenta canalului central în comisura cenuşie anterioară şi comisura cenuşie posterioară. Restul barei transver¬sale constituie substanţa intermediară laterală (substantia intermedia lateralis). Substanţa intermediară conţine celule cu funcţii asociative ce mediază conexiunile dintre celulele senzitive şi motorii şi interneu¬ionii interpuşi intre căile descendente şi motoneuronii medulari. Cornul anierior asociat funcţiei motorii este voluminos, prezentând un cap şi o bază. Cornul posterior asociat funcţiilor senzitive este mai complex având cap, gât şi bază.