Nici un scriitor basarabean din
generaţia mai nouâ nu a fâcut mai mult decât EMILIAN GALAICU-PÂUN (s-a nâscut m
1964 la Unchiteşti-Floreşti, studii la Universitatea de Stat a Moldovei 1981-1986;
aspirant la institutul de Literatură „M. Gorki.” din Moscova; redactor la Literatura şi Arta,
Sfatul Ţării, Basarabia; volume: Lumina
Proprie 1986; Abea-Dor 1989; Levitaţii
deasupra hăului 1991; Cel bătut îl duce pe cel nebătut Cluj, 1991.
Premiul Uniunii Scriitorilor di Moldova, Premiul special al Uniunii
Scriitorilor din România, Premiul republican pentru tineretul de creaţie, 1993)
în provincia interriveranâ, pen-tru a demonta structurile poetice ale tradiţiei
şi a impune gesticulaţia avangardistâ. El îşi revendicâ o atitudine globalâ,
preconizând adoptarea simultanâ şi necondiţionatâ a standardelor de evaluare şi
de expresie ale literaturii române şi universale contemporane. Sincronizare
şi emulaţi!'. - iatâ deviza sa.
Rupand cu tradiţia, poetut
nu se sustrage totuşi condiţiei sale etnice, care, marcându-1 existenţial, îi
reclamâ concilierea ingenuitâţii strategiilor distructiv-negativiste cu mai
profunda-i vocaţie de vizionar, altoitâ pe o sensibilitate mesianica, biblicâ
şi parabolicâ, atentâ la proiecţiile şi desfaşurările tragicului, deschisâ spre
captarea de apocalipse şi regenerâri. Produs al contrariilor, pactul nu e farâ
fisurâ, de unde şi scindarea interioarâ a eului între nonconformismul
propoziţiilor teoretice şi însâşi substanţa demersului poetic, între
sensibilitatea naţionalâ şi sociala ultragiate şi ispita aderârii la deja
aureolata spiţâ a artistului cosmopolit, între tentaţia de a rima şi aceea de a
exalta anarhismul prozodic, între apolinic şi dionisiac, teribilismul buf şi patosul
tragediei, pudoare şi impudoare, sacru şi profan, senzualitate şi ascezâ,
eufemismul calofilic şi vocabula frustă, între bine şi râu, urât şi fruos,
purificare şi maculare, chip şi mascâ etc.
În ceea ce priveşte un alt aspect al discursului -
acela al raportului dintre fond şi formâ, Em.Galaicu-Pâun aspirâ sa
atinga o înaltâ cota a lirismului pe calea speculaţiei metafizice şi a
exploatârii multiple a trucurilor formaliste.
Numeroşii sai comentatori - şi de dincolo de Prut, şi de dincoace - 1-au "citit" când de la
o frigidâ distanţa academicâ. când îmbrâţişându-l fratern şi glosând
»-inarginea poeziei, când cu o incisivitate povâţuitoare sau minutios
scotocitoare când punându-i haine cusute parca pentru altcineva. Nimeni nu a
remarcat însâ drama poetului basarabean (privat un secol de dreptul la
identitate culturarâ naţională, iar api dupa un scurt respiro, în perioada
interbeiicâ, şi de cel la identitate europeană smulgând zgarda convenţiilor
literaturii oficiale si declarându-se urmaş testamentar al avangardei istorice,
al versiunii decantate, modemisle, a acesteia şi a acelor ticuri retorice,
numite, de la o vreme, postmodeme.
Relectura cârţilor sale este
edificatoare în ceea ce priveşte felui cum disponibilitâţile înnoitoare
declanşeazâ, incepând cu Lumina proprie (1986) un proces de înmagazinare
progresivâ a mijloacelor po(i)etice, concretizat într-n gesticula|ie de o
diversitate tehnicâ fara precedent în literatura din Moldova. Şocul Galaicu
a fosl cu afât mai semnificativ cu cîl optzecismul românesc, redescoperind
avangarda, consumase faza de exploatare turbulentâ a jocurilor de limbaj Rocada
seturilor de clişee nu garanleaza valoare poeziei. Izolatâ, opţiunea
avangardistâ are semnificaţia unei palme provocatoare, aplicata desuetului
present. Postmodernist în literâ şi optzecist în entuziasmul sâu diferenţiator,
discursui galaichian evolueaza cu douâ trene strâlucitoare, una avangardistâ,
alta modemistâ, ambele împovârate încâ, pentru cititorul basarabean, de
nobleţea istoricelor isprâvi iconoclaste. Neproductiv la scara mare a liricii
romîneşti, el are o eficienţâ alfabetizanta acolo unde poezia nu s-a ocupat
îndeajuns de uneltele sale.. Perfomanţa poeticâ se produce atunci când “continuarea sintetica” şi.. selectiva a
modemismului" devine "o replicâ la adresa acestuia"2.
Pârând ca sacrifica lirismul elanurilor culturalizatoare, poetul se oglindeşîe,
narcisiac, în orice achiziţie sau inovaţle tehnicâ. Em.Galaicu-Pâun e un poet
civilizator. Fara el nu se putea. Asimilarea expresâ a unui secol de poezie
modemâ, arderea succesiva a celor mai importante momente şi etape ale
lirismului modem nu se va reaîiza în Moldova decât printr-o exemplara
asumare teoretico-practicâ şi didactică, Sorin AIexandrescu are perfectâ
dreptate atunci când nu se sfieşte sâ prezinte în volumul Une anthologie de
la poesie moldave tânara poezie basarabeanâ şi dintr-o perspectivâ
istorico-sociologică. Dacâ e adevâral ca orice generalie e de sacrificiu,
optzecismul, cu atât mai mult cel basarabean, nu face excepţie. Aici stâ dimesiunea
gravâ a mesianismului galaichian, superior înţles faţa de mesianicii
începutului de secol (O.Goga, A.Matecvici) sau de cei reprezentând poezia
spaţiului concentraţionar românesc (R.Gyr, A.Ciunmga) şi modernizat în consens
cu adevaratei patrii-mama. Dezinvolt şi dens, discursul mesianic izvorâşte
uneori din transpunerea textului evanghelic în partiturâ poeticâ: Mama, iată
fiul tău!
Transmisa prin intermediul visului,
neliniştea pierderii identitaţii, alimentata
de dedublâri progresive, ce amânâ regăsirea de sine ca fiinţa întregită
etnic şi religios, uneori ia proporţii halucinatorii: visez în altă limbâ -/
adorm de parcă cineva îmi schimbă’n
plind vitezd roţile la vamă; sânt nopfi când numai strigătul meu sânt
(Limb). Şocurile emotive de naturâ expresionistâ scot în vileag o ardere
maximă a individului ispâşitor, care îşi asumâ destinul colectivitâţii prin
patimile eului expus de voinţa superioarâ supliciului, morţii şi învierii
mântuitoare.
Citite ca parabole ale mântuirii prin creaţie, un numâr mare de poeme
din volumele Levitaţii deasupra
hăului şi Cel bâtut îl duce pe cel nebatut evidenţâ sacrificiul
artistului întru sensibilizarea ideii de nereceptivitate a contingentului la
harul său. Ultimele douâ poeme din Levitaţii... - De la loan şi (epilog) la care se adaugâ înălţarea (poem
reluat în finalul volumului Cel bâtut...), comunică revelaţie creştinâ-câlâuzâ (lemnul sterp al
crucii dâ roade - să ne-nveţe) desprinderea spiritului de ţârâna trupului
şi proiectarea sa în lumina logosului divin fiind vâzute printr-o prismâ cu
totul misterioasâ: nicicând/ nu eşti aşa cum
eşti/ când eşti Cel care sânt. La Em. Galaicu-Pâun caracterul laic
al poeticului fuzioneazâ cu sacralitatea paradigmei culturale creştine,
instituind astfel un demers postmodem de recuperare a istoriei. Mallarmean
scriindu-şi Singura Carte (. revizuitâ şi adâugitâ cu fiece ediţie,
nuanţatâ sau rescrisâ de la un text la altul ( vezi şi cele douâ versiuni ale
poemului Cel bătut îl ducepe pe cel nebătut), Em.Gălaicu Pâun dezvâluie
o structurâ liricâ în perpetuâ mişcare, demersul analytic fiind obligat sâ
înfrunte opoziţia ludicâ a unui cod ermetic, alegoric şi simbolizant manevrat
şi redimensionat ştrengâreşte de un sistem poetic cu virtuţi plurivalente
S-a fâcut
mult caz, uneori pe nedrept, de "prolixitatea şi incoerenţa"
galaichiene. Aplicatâ mecanic, fârâ precauţiile de rigoare, acuzaţia mizeazâ pe
impresia suprafaţâ a demersului liric. La înţelegerea acestei poezii, legatâ,
la prima vedere numai prin convergenţa diversitâţii lexicale spre o unicâ
matrice şi considerată opacâ datoritâ abundenţei de alogisme şi ambiguitâţi
gramaticale sau metaforice trebuie sâ excludem prejudecata decodificârii
textelor numai în baza propriilor noastre lecturi. În planul dat ne-ar fi de
ajutor atât ideile teoretice în materie de
poezie modemâ, cât şi lecturile propriu-zise ale poetului în discuţie. A
proceda astfel înseamnâ a ţine cont de experienţa de lecturâ acumulatâ de-a
lungul secolului al XX-lea. Or, pentru Em.Galaicu-Pâun autorii de câpâtâi sunt
cei care îi stau cu adevârat
sub câpâtâi şi mai puţin (sau nicidecum) acei care apar în diverse ipostaze în
cârţile sale. Apreciind importanţa ultimilor -- de la M.Eminescu la mari poeţii
interbelici, apoi la N.Stânescu, M.Sorescu, N.Danilov, pe un versant, de la
Grigire Vieru la Iulian Filip, pe celâlalt, iar pe de altâ parte, de la Homer,
Dante, Shakepeare, Baudelaire, Rimbaud, Mallarme, Whitman la poezia
avangardistâ şi contemporanâ rusâ, am
putea semnala câ în poezia lui Em.Galaicu-Pâun puţin-multul substrat livresc
duce nu atât spre opere şi autori ţinând de domeniul obscurului cât spre
adstratul (totalitatea elementelor strâine care se adaugâ unui idiom după constituirea lui) ce se divulgâ aluziv sau
intuitiv acelui critic iniţiat, primit cu titlu de “coautor” în spaţiul
sacru al poemului şi despre care autorul Levităţii-lor vorbea, cu toată
francheţea, întru-un interviu acordat lui Ion Gherman.
Poezia lui Em. Găllaicu Păun are
valoarea unui pseudotrătat de poetică modernistă şi postmodernistă pentru cititorul
hotărît să-şi assume noua sensibilitate lirică. Ea se
aşeazâ, ca Turbinca, de-a curmezişul interpretârilor care nu-i pot fixa
în formule suple vasta reprezentaţie de ceremonii sub formâ de citate şi
acrobaţii lingvistice. Vom enumera o parte din ele: jocuri de cuvinte (cuvinte
compuse, vocabule în şi între vocabule lexeme frânte la silaba care sunâ mai
tâios sau mai frumos, cuvinte suprasaturate de semne de exclamare sau
întrebare, de paranteze şi suspensii etc.), citate în relief şi false citate, o
sumedenie de majuscule, paranteze pâtrate şi rotunde, scâriţe, spaţii albe,
cifre (arabe şi romane), linii de pauzâ, nume strâine (personalitâţi, personaje
mitice şi literare), referinţe poliglote, sublinieri, asteriscuri, note de
subsol, calambururr paradoxuri, motouri (folclorice şi livreşti), dedicaţii,
interjecţii, titluri (dublate, triplate) etc. Modelele sunt cunoscute, iar
exemplele pot fi întâlnite la orice paginâ de carte a autorului în discuţie. Nu
ele conteazâ: extravaganţa acestui rapsod postmodern care şi-a dus fluierul la
anticar, în schimbul unui volum de vede, şi acum doineşte la
sintetizator;
Nici un poet important ca inovator al formei nu scapă nevenerat în
perpetuul inventar galaichian. Deocamdată cele patru volume lirice ale sale - chiar
uitând "naiva" plachetâ Lumina proprie (1986) şi o bunâ
parte din ezitantul între clasici şi modemi Abece-dor (1989) - ar
umplea de sens o viaţâ de hermeneut care s-ar încâpâţina sâ tragâ de toate
iţele, nodurile, dinţii spetei, suveicile, ţevile şi vâtalele poemelor...
Inegalâ în valoarea înscenârii tragediei apocaliptice,
comico-grotesc implantatâ în istoria unui cotidian desacralizat, avid însâ de
mîntuire, poezia lui Em.Galaicu-Pâun aratâ uneori o dezinteresatâ risipâ de
talent, rod al unui optimism exaltat care e numai al vârstei. Adevârat, pe
alocuri, aceastâ generozitate creativâ ia forme brute. E o poezie hamicâ, sub
semnul reflecţiei antidogmatice, aerisitâ de o luciditate clarvâzâtoare,
ironizând, cu şâgâlnicie, perfecţiunea de floare forjată a conceptului barbian,
aşezat de acesta la antipodul liricii leneşe.
Cu poemele Gesturi,
Evantai, Elektra, Cel bătut îl duce pe cel nebătut, Vaca şi Înălţarea Em. Galaicu-Păun concurează scrierile
notabile ale optzecismului romănesc. Punctulcade pe locul unei promisiuni
ieşite din comun . A
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu