O SAMĂ DE CUVINTE

O samă de cuvinte ce suntu audzite din om în om

, de oameni vechi şi bătrîni, şi în letopiseţu nu sunt scrise, ce s-au scris aice, după domnia lui Ştefăniţă-vodă, înaintea domniii Dabijii-vodă.. Deci cine va ceti şi le va crede, bine va fi, iară cine nu le va crede, iară va fi bine; cine precum îi va fi voia, aşa va face.

I. Ştefan-vodă cel Bun, luand domnia Moldovii şi viind turcii in dzilele lui să treacă în Moldova la Galaţi, i-au bătut foarte rău pre turci si au luat si Cetatea Albă şi Chilia de la turci. Apoi mai pe urma iar le-au luat turcii aceste doao cetaţi. şi în cîteva rînduri s-au bătut Ştefan-vodă cu turcii. Iar cînd s-au bătut la Razboieni, atunce s-au aşedzat turcii cu Ştefan-vodă. Şi le-au dat hotar şi olat Bugeacul şi au făcut pace, şi turcii apoi au adus tătarî din Crîm şi i-au aşedzat în Bugeac, carii stau şi pînă astădzi, precum au aşedzat şi la Hotin lipcani.

II.  Ştefan-vodă cel Bun multe războaie au bătut. Şi aşe să aude din oameni vechi şi bătrîni că, cîte războai au batut, atîte mănăstiri cu biserici au făcut.

III.  Ştefan-vodă cel Bun, cînd s-au apucat să facă mănăstirea Putna, au tras cu arcul Ştefan-vodă dintr-un vîrvu de munte ce este lîngă mănăstire. Şi unde au agiunsu săgeata, acolo au făcut prestolul în oltariu. Şi este mult locu de unde au tras pînă în mănăstire. Pus-au şi pe trii boierenaşi de au tras, pre vătavul de copii şi pre doi copii din casă. Deci unde au cadzut săgeata vătavului de copii au făcut poarta, iar unde au cadzut săgeata unui copil din casă au făcut clopotniţa. Iar un copil din casă dzicu să fie întrecut pe Ştefan-vodă şi să-i fie cădzut săgeata intr-un deluşel ce să cheamă Sion, ce este lîngă mănăstire. Şi este sămnu un stîlpu de piatra. Şi dzic să-i fie tăiat capul acolo. Dar întru adevar nu să ştie, numai oamenii aşe povestescu. Fost-au şi bisericuţă de lemnu întru acel deluşel şi s-au răsipit, fiind de lemnu. Şi aşe au fost făcut mănăstirea de frumoasă, tot cu aur poleită, zugravală mai mult aur decît zugravală, şi pre dinlăuntru şi pre denafară, şi acoperită cu plumbu. Şi dzicu călugării să fie fost facut şi sfeşnicile cele mari şi cele mici şi policandru şi hora tot prisne de argint, şi pe urmă să li fie luat un domnu şi să fie făcut alteli de sprije, care le-am apucat şi noi. Iar stricîndu-să un clopot mare la mănăstire şi făcînd călugării clopotul a doa oara, au pus aceste toate ce scriu mai sus în clopot, ca sa fie mai mare.

Lăsat-au Ştefan-vodă cel Bun la mănăstirea Putna, după moartea lui, arcul lui şi un pahar, ce vorbie călugării la mănăstire că este de iaspis, ce era in chipul marmurii albe şi al farfurii, ca să fie întru pomenire la sfînta mănăstire. Şi arcul 1-au fost trăgînd cu vîrtej. Şi la vremea lui Constantin Cantemir-vodă, fiind răscoale, au vinit nişte cazaci cu leşi, cu moldoveni joimiri, vrînd ca să jecuiască ce ori găsi în mănăstire. Deci fiind un turnu cu bună tărie, nu pute sa jecuiască. Deci au dzis călugărilor să de turnul, că nu vor lua a mănăstirii nemică. Iar călugării necredzind, nu vre să de turnul. Iar acei cazaci cu leşi şi cu moldoveni îndată au aprinsu mănăstirea, iar călugării, vădzînd că aprind mănăstirea, îndată au dat turnul. Atunce, îndată, avînd puşci de apă, acei cazaci, leşi şi moldoveni au stânsu focul. Deci atunce au jecuit tot din turnu ce au fost a boieri şi a neguţitori, iar a mănăstirii n-au luat nemică, fără numai arcul lui Ştefan-vodă. Iar paharul au fost pănă la a triia domnie a lui Mihai Racoviţă-vodă. Şi scoţindu-1 din turnu un egumen, pre anume Misail Chisiliţă, şi vrând să să fălească, au băut la masă cu acel pahar a lui Ştefan-vodă, cu nişte slugi boiereşti, ce era zlotaşi. Şi bând mult cu acel pahar, s-au îmbătat şi, fiind beţi, au stricat un lucru scumpu domnescu şi de minune ca acela.

IV. Ştefan-vodă cel Bun, bâtăndu-1 turcii la Războieni, au mărsu să intre în Cetatea Neamţului. Şi fiind mumă-sa în cetate, nu l-au lăsat să intre şi i-au dzis că păşirea în cuibul său nu piere. Ce să să ducă în sus, să strângă oaste, că izdânda va fi a lui. Şi aşe, pe cuvântul mâne-sa, s-au dus în sus şi au strânsu oaste.

Iară împăratul turcescu au vinit cu toată puterea lui la Cetatea Neamţului. Şi au suit puşcile deasupra unui munte pre despre Moldova. Şi au început a bate Cetatea Neamţului foarte tare. Iar pre acee vreme era un neamţu închis în cetate. Şi vădzind că bat cetatea, au dzia păzitorilor să spuie mumei lui Ştefan-vodă să-1 sloboadă de la închisoare, din temniţă, pre dânsul, că el va mântui cetatea de acel greu. Deci, slobodzindu-1 pre acel neamţu de la închisoare, s-au şi apucat acel neamţu de au îndreptat puşcile din cetate asupra turcilor, unde sta acolo în munte, de ave nevoie cetatea. Şi au şi lovit în gura unii puşci turceşti, de au sfârmat-o. Şi au început a bate în corturile turcilor, cât şi boldul de la cortul împăratului l-au sfărmat. Deci n-au mai putut sta turcii întru acel vârvu de munte, de unde ave cetatea nevoie, ce numai le-au căutat a să da în laturi de La acel locu.

Iară Ştefan-vodă, mergând de la Cetatea Neamţului în sus pre Moldova, au mărsu pe la Voroneţ, unde trăie un părinte sihastru, pre anume Daniil. Şi bătând Ştefan-vodă în uşa sihastrului, să-i descuie, au răspunsu sihastrul să aştepte Ştefan-vodă afară pănâ ş-a istovi ruga. Şi după ce ş-au istovit sihastrul ruga, l-au chemat în chilie pre Ştefan-vodă. Şi s-au ispovedit Ştefan-vodă la dânsul. Şi-au întrebat Ştefan-vodă pre sihastru ce va mai face, că nu poate să să mai bată cu turcii: închina-va ţara la turci, au ba? Iar sihastrul au dzis să nu o închine, că războiul este a lui, numai, după ce va izbândi, să facă o mănăstire acolo, în numele Sfântului Gheorghie, să fie hramul bisericii. Deci au şi purces Ştefan-vodă în sus pe la Cernăuţi şi pre la Hotin şi au strânsu oaste, feliuri de feliuri de oameni. Şi au purces în gios. Iar turcii, înţălegând că va să vie Ştefan-vodă cu oaste în gios, au lăsat şi ei Cetatea Neamţului de a o mai bate şi au început a fugi spre Dunăre. Iar Ştefan-vodă au început a-i goni în urmă şi a-i bate, până i-au trecut de Dunăre. Şi întorchându-s-înapoi Ştefan-vodă, s-au apucat de au făcut mănăstirea Voroneţul. Şi au pus hramul bisericii Sfântul Gheorghie.

V. Ştefan-vodă cel Bun, când s-au bătut cu Hroit ungurul, precum dzicu unii la Caşen, iar letopisăţul scrie că s-au bătut la Şcheie pe Şiretiu, au fost cadzut calul cu Ştefan-vodă în razboiu. Iară un Purice aprodul i-au dat calul lui. Şi nu pute în grabă încăleca Ştefan-vodă, fiind om micu. Şi au dzis Purice aprodul: «Doamne, eu mă voi face o moviliţă, şi vino de te sui pe mine şi încalecă». Şi s-au suit pe dânsul Ştefan-vodă şi au încălecat pre cal. Şi atunce au dzis Ştefan-vodâ: «Sărace Purece, de-oi scăpa eu şi tu, atunci ţi-i schim­ba numeli din Purice Movilă». Şi au dat Dumnedzeu şi au scăpat amândoi. Şi l-au şi făcut boier, armaş mare, pre Purece. Şi dintru acel Pureci aprodul s-au tras neamul Movileştilor, de au agiunsu de au fost şi domni dintru acel neam. Dar şi aprodzii atunce nu era din oameni proşti, cum sunt acum, ce era tot ficiori de boieri. Şi portul lor: era îmbrăcaţi cu şarvanele, cu cabaniţe. Aşe trebuie şi acum să să afle sluţi, să slujească stăpânului, şi stăpânul să miluiască pre slugă aşe.

VI.  Când au aşedzat pace Ştefan-vodă cel Bun cu leşii, fiind Ion Tăutul logofăt mare, l-au trimis sol la leşi. Şi au dăruit craiul lesescu Tăutului aceste sate la margine: Câmpul Lungu rusescu, Putila, Răstoaceli, Vijniţa, Ispasul, Milie, Vilavce, Carapciul, Zamostie, Vascăuţii, Voloca. Toate acestea  le-au dăruit craiul leşescu Tăutului logofătului. Şi au pus hotar apa Cirimuşul, întru o duminică  dimineaţa.

VII. Ştefan-vodă cel Bun, vrând să margă la biserică întru o duminică dimineaţa, la liturghie, în târgu în Vasluiu, şi ieşind în polimari la curţile domneşti ce era făcute de dânsul, au audzit un glas mare de om strigând să aducă boii la plug. Şi mirandu-să ce om este acela să are duminica, şi
îndată au trimis în toate părţile, ca să-1 găsască pre acel om, să-i aducă la dânsul. Şi l-au aflat pre om în sus, pre apa Vasluiului, cale de patru ceasuri, arând la o movilă ce să cheamă acum Movila lui Purcel. Că pe acel om încă îl chema Purcel. Şi ducandu-1 pre acel om la Ştefan-vodă, l-au întrebat
Ştefan-vodă: el au strigat aşe tare, şi pentru ce ară duminica? El au dzis că au strigat el să aducă boii la plug, şi ară duminica, că este om sărac, şi într-altele dzile n-au vrut frate-său  să-i de plugul, şi acum duminica i-au dat. Deci Ştefan-vodă au luat plugul fratelui celui bogat şi l-au dat fratelui celui săracu, să fie a lui.

VIII. Ştefan-vodă cel Bun şi cu fiiul său Bogdan-vodă, de multe ori au avut războaie cu leşii. Şi multe robii au făcut în Ţara Leşască, cât au pus pe Ieşi în plug de-au şi arat cu dânşii, de au samănat ghindă, de au făcut dumbrăvi pentru pomenire, ca să nu să mai acolisască de Moldova:
Dumbrava Roşie la Botăşeni şi Dumbrava Roşie la Cotnari şi Dumbrava Roşie mai gios de Roman. Şi leşii încă nu tăgăduiescu, că scrie şi în cronica, în letopisăţul lor. Numai mă mier de Miron logofătul, cum au acoperit acest lucru de nu l-au scris. Şi aşe vorbăscu oamenii, că, când au fost
arând cu dânşii, cu leşii, i-au fost împungând cu strămurări­le, ca pre boi, să tragă. Iar ei să ruga să  nu-i împungă, ce să-i bată cu biciuşcile, iar când îi bate cu biciuşcile, ei să ruga să-i împungă.

IX. Când au murit Ştefan-vodă cel Bun, au lăsat cuvânt  fiiului său, lui Bogdan-vodă, să închine ţara la turci, iar nu la alte neamuri, căci neamul turcilor sunt mai înţălepţi şi mai puternici, că el nu o va pute ţine ţara cu sabia, ca dânsul.

X.   După ce au luat Bogdan-vodă domnia, au şi triimis pre Tăutul logofătul sol la turci, când au închinat ţara la turci. Şi aşe vorbăscu oamenii, că l-au pus viziriul de au şedzut înaintea viziriului pre macat, şi n-au fost având mestei la nădragi, că, trăgandu-i cibotile, numai cu colţuni

au fost încălţat. Şi dîndu-i cahfe, nu ştie cum o va be. Şi au început a închina: „Să trăiască împăratul şi vizirul!”. Şi închinînd, au sorbit felegeanul, ca altă băutură.

XI. Când au pus ţara întăi domnu pre Petru-vodă Rareş, el nu era acasă, ce să tîmplase cu măjile lui la Gălăţi, la peşte. Şi au triimis boierii şi mitropolitul haine scumpe domneşti şi carată domnească cu slujitori, unde l-ari întâmpina să-1 aducă mai în grabă la scaon, să-1 puie domnu. Deci el, întorcându-să de la Galaţi, au fost agiunsu la Docolina, de au mas acolo cu dzece cară, câte cu şase boi carul, pline de peşte. Şi piste noapte au visat un vis, precum dealul cel di cee parte de Bârlad şi dealul cel di-ncoaci era de aur, cu dumbrăvi cu totul. Şi tot sălta, giuca şi să pleca, să închina lui Rareş. Şi deşteptându-să din somnu dimineaţa, au apus visul argaţilor săi, celor ce era la cară. Iar argaţii au dzis: «Bun vis ai visat, giupâne, că cum om sosi la Iaşi şi la Suceavă, cum om vinde peştile tot». Şi au şi îngiugat carăle dimineaţa, şi au purces Petru-vodă înaintea carălor. Şi când s-au pogorât în vadul Docolinii, l-au şi întâmpinat gloata. Şi au început a i să închina şi a-1 îmbrăca cu haine domneşti. Iar el s-au zimbit a râde şi au dzis că «de mult aşteptam eu una ca aceasta să vie». Şi când au purces de acolo, argaţii lui au dzis: «Dar noi ce-om face, doamne, cu carăle cu peştile? » Iar el au dzis: «Să fie carăle cu peşte, cu boi cu tot, a voastre. Şi viniţi după mine, să vă fac cărţi de scuteală, să nu daţi nemică în dzilele mele».

XII. Petru-vodă Rareş, fugănd pin târg pin Piatră, şi gonindu-1 pietrenii, l-au fostagiungînd un popă. Şi au tras Petru-vodă înapoi în popă cu arcul şi l-au lovit cu săgeata în oblâncul şelii. Şi i-au dzis: «întoarce-te, popo, înapoi, nu-ţi lăsa liturghia nesfârşită. Iar după ce au vinit Petru-vodă domnu cu a doa domnie, au scos ochii popii şi pietrenilor acelor ce l-au gonit şi le-au făcut şi blăstăm, afurisanie.

XIII.           Petru-vodă Rareş, când era închis în cetatea Ciceului în Ţara Ungurească, ave nevoie de nemţi şi de unguri. Iar fiind doamna lui sirboaică, de neamul Despoţilor, fată lui Despot crai, au scris o carte sirbască la împăratul turcescu şi la viziriul, cu rugăminte. Şi au slobodzit cartea pre o
fereastră gios din cetate. Şi au învăţat pre o slugă a lor, sirbu, ce ave, să să ducă cu cartea la Poartă, la viziriul. Şi mergând sluga acee la Poartă, a lui Petru-vodă, au scris viziriul la unguri să-1 sloboadă pre Petru-vodă. Şi după ce l-au slobodzit, s-au dus la Poartă. Iară după ce a-au dus Petru-vodă la Poartă, aşe vorbăscu oamenii, că au grăit viziriul împăratului sâ-1 ierte şi să-1 puie iar domnu în Moldova. Iar împăratul au răspunsu că-i giurat, pănâ nu va trece cu calul preste dânsul, să nu-1 lăsă. Deci viziriul au dzis că-i «pre lesne a plini măria ta giurământul». Şi l-au scos la cîmpu şi l-au culcat la pământ, învălit într-un harariu, şi l-au sărit împăratul de trii ori cu calul. Iar alţii dzicu că au şedzut supt un pod, şi împăratul au trecut de trii ori pe pod. Deci l-au îmbrăcat cu caftan, să fie iarăşi domnu în Moldova. Deci cum au slujit mai pre urmă turcilor, scrie letopisăţul.

XIV.  Ilieş-vodă, ficiorul lui Petru-vodă, după ce s-au turcit, dzic să fie rămas o fată creştinădupă moartea lui. Şi au luat-o un grec mare, bogat, vestit la Poartă, anume Scarlat, carele şi sulgeria împărătească o ţine el. Şi cine s-au născut dintru ace fată, mai gios arată la rândul sau.

   XV. Alexandru-vodă Lăpuşneanul, fiind domnu, au făcut mănăstirea Slatina. Şi aşe dzicu oamenii că, trăind un săhastru acolo şi fiind un paltin, copaciu mare, unde este acum prestolul în oltariu, vide acel săhastru spre duminici şi spre alte dzile mari multe lumini întru acel paltin la vremea slujbii bisericii. Şi i s-au arătat Maica Precistă în vis şi i-au dzis să margă la Alexandru-vodă, să-i facă mănăstirea. Şi mergând săhastrul la Alexandru-vodă, s-au îndemnat Alexandru-vodă de săhastru de au făcut mănăsti­rea Slatina întru acel loc, unde au fost paltinul. Şi au adus şi capul Sfântului Grigorie Bogoslov, de stă până astădzi la sfânta mănăstire la Stalina, ferecat cu argint şi cu pietri scumpe.

XVI. Începerea lui Despot-vodă cum au fost de au agiunsu de au fost domnu. El n-au fost rudă lui Despot cel Mare, ce au fost slugă lui Despot. Şi murind Despot, precum dzicu unii, la Veneţie, iar alţii dzicu că au murit la Râm, s-au sfătuit cu cele slugi să dzică că el este nepot lui Despot, şi să împartă ei averea a lui Despot, şi să-i de lui toate scrisorili câte au avut Despot cel Mare şi puţine din averea lui. Iar ceelaltă avere au împărţit-o celelalte slugi. Şi aşe, mărturisind cătră veneţieni că-i este nepot lui Despot cel Mare, au credzut veneţienii că-i este nepot lui Despot. Şi n-au luat nemică din averili lui Despot veneţienii, ce toate averili lui Despot cel Mare au împărţit-o slugile. Iar Despot ce au dzis că-i este nepot au luat numai scrisorili şi hrisovul cel de la Carol, împăratul nemţăscu. Şi cu acele scrisori au făcut meştersug de au agiunsu de au fost domnu, precum scrie letopisăţul.

XVII. De la a doa domnie a lui Alexandru-vodă Lăpusneanul au început domnii a să aşedza mai cu temei în scaon în Iaşi. Şi când au purces de la Poartă cu a doa domnie, dzică să-1 fie învăţat turcii să taie boierii, să-i slăbască. Şi pe cuvântul viziriului au tăiat atâta mulţime de boieri, şi au triimis şi au ales din curteni de ţară, pre Racoviţăşti şi pre Sturdzeşti şi pre Bălşăşti şi pre alţii mulţi.

XVIII. Ieremie-vodă au fost pus multă avere la mănăstire la Suceviţă, într-un beciu supt curţile domneşti. Iară după moartea lui, vinit-au doamna cu ginerii ei din Ţara Leşască şi au luat ace avere toată, de s-au dus cu dânsa de au făcut oaste în Ţara Leşască, şi au vinit în Moldova. Care stau
tainele şi pănă astădzi deşarte, unde au fost ace avere.

XIX.  Când au bătut turcii pre Gaspar-vodă la Ţuţora, întrocându-să leşii înapoi, tăiat-au un tătar pre Jolcovschii, hatmanul leşescu, lângă Movilâu, precum scrie şi letopisăţul. Numai tătarul nu l-au ştiut că este Jolcovschii, hatmanul lesilor. Ce după ce l-au omorât, au găsit ceasornicul, în
sân, de aur cu diiamanturi. Şi aflând tătarul că au fost hatmanul leşescu, să fie dzis tătarul acela că nu trebuieşte să trăiască omul în lume, dacă nu va ave năroc, şi să fie giunghiiat sângur.

XX. Având Badul-vodă o fata din trupul lui, să fie fugit cu o slugă, ieşind pre o fereastră din curţile domneşti din cetatea Hârlăului. Şi s-au ascunsu în codru. Şi au făcut Radul-vodă năvod de oameni şi au găsit-o la mijlocul codrului, la o fântănă ce sâ chema Fântâna Cerbului, lângă podul de lut. Deci pre slugă l-au omorât, i-au tăiat capul, iar pre dansa au dat-o la călugărie, de-au călugărit-o.

XXI.  Radul-vodă făcând nuntă cu fiiul său Alexandru-vodă, domnul muntenescu, au luat pre fata lui Scarlat celui bogat de la Ţarigrad. Care să pomeneşte într-alt rând mai sus, că au ţinut Scarlat fata lui Ilieş-vodă celui turcit. Şi având fata lui Scarlat albaţă pre un ochiu, n-au avut
viiaţă bună cu Alexandru-vodă. Şi au trimis Scarlat ferman împărătescu de ş-au luat fata de după Alexandru-vodă, de au dus-o la Ţarigrad, şi au dat-o după un grammatic, anume Mavrocordat. Şi acel Mavrocordat au făcut pre Ale­xandru Ecsaporitul, şi Alexandru Ecsaporitul au făcut pre
Nicolai-vodă, şi Nicolaie-vodă au făcut pre Constantin-vodă, careli au fost domnu aice la noi în Moldova în anii de la zidirea lumii 7242. Careli să trage de pre strămoaşă-sa neam din domnii cei vechi moldoveneşti.

XXII.   Barnovschii-vodă mergând cu multă gloată de aice din ţară la Poartă, cu mulţi boieri şi mazili şi curteni, şi cu di ceielalţi mai proşti, şi preoţi şi cu călugări, şi mergând pe drum şi poposind şi şedzind la masă, au început a strănuta Barnovschii-vodă des şi tare. Iar boierii carii era
la masă cu BamovBchii-vodă, după obicei: «Sănătos, doamne, şi pre voia mării talel». Iar pre urmă, vădzind că tot strănută, un boier să fie dzis:  Viermi, doamne». Şi cum i-au dzis «viermi, doamne, au şi tăcut de strănutat.

XXIII.     Când i-au tăiat capul lui Barnovschii-vodă, calul lui au şi început a sări, cât n-au mai putut să-1 ţie comisul în mână. Şi scapându-l din mană, pe loc au cădzut de au  murit. Şi vădzind turcii, mult s-au mirat şi au dzis: «Nevi­novat au fost acest om». Şi au cunoscut pre Barnovschii-vodă turcii, că au fost drept, şi s-au căit pentru că l-au tăiat. Şi s-au giurat ca să nu mai taie de acum domnu de Moldova. Numai letopisăţul de aceasta nu scrie nimica. Iară oamenii aşe vorbescu, că au apucat unii dintru alţii.

XXIV. Vasilie-vodă, după ce au luat domnia de la Ţarigrad, s-au rugat viziriului să lasă ţara de bir trii ani, şi al triili anu să de birul ţărâi o dată, şi pre turci pre carii or ave datorie în ţară să-i scoată, să nu supere oamenii. Şi i-au făcut pre voie viziriul. Şi după ce au vinit el în ţară, la scaonul domniii, contăş cu soboli n-au îmbrăcat trii ani, ci numai cu hulpi. Şi pe dzi numai o mierţe de pâine să mânca şi doi berbeci şi o ialoviţă la curtea domnească. Cheltuială puţină, mai mult de doi galbeni pe dzi nu ieşie. Şi au făcut cărţi de slobodzie în toată ţara. Şi nemică din ţară n-au luat pană nu s-au plinit trii ani. Numai din desetina şi din mortasipii, din goştina şi din vamă ce lua să chivernisie. Iar pănă în trii ani s-au umplut ţara de oameni. Şi au scos atunce pre ţară fumărit, cîte un leu de casă. Şi au plinit atunce tustreli birurile de le-au trimis la Poartă. Şi încă au rămas şi lui Vasilie-vodă o mie de pungi de bani dobândă. Atunce au triimis la Poartă poclon, de au mulţămit împăratului şi viziriului şi altor turci mari, blane de spinări de soboli pentru bine ce au făcut de au aşteptat ţara. Care acest dar n-au fost nici de un folos ţărâi, că au rămas obicei de dă ţara baraiamlâc de atunce încoace în toţi anii. De mirat lucru este că au fost domnu Btrein şi nu au fost grabnic la lăcomie.

XXV, Tot atunce, când au vinit Vasilie-vodă în scaon, era nişte joimiri moldoveni în Ţara Leşască şi prăda în multe rânduri ţara aceasta a Moldovii. Deci Vasilie-vodă scrie la leşi, să poroncească oamenilor săi celor de oaste să nu strice Ţara Moldovii. Iară leşii să mîntuie de cătrâ Vasilie-vodă şi dzice că nu sunt leşi, ce sunt moldoveni aceie ce pradă. Ce Vasilie-vodă, vădzind că-i dau acel răspunsu de la leşi, au ales şi el puţintei moldoveni de ai lui şi au strigat în lefe oameni de oaste slujitori şi i-au pornit a prăda în Ţara Leşască. Deci moldovenii cei din Ţara Leşască ce strica şi prăda aice în ţară, vâdzind aşe, au vinit toţi la Vasilie-vodă de s-au închinat. Şi au început şi ei a prăda în Ţara Leşască. Apoi leşii, văzindu aşe, au început să scrie cu bănat la Vasilie-vodă, iar Vasilie-vodă răspundzind: «Ceie ce prăda ţara me aceie pradă şi ţara voastră. Şi nu au ţinut aice pre mult ace gâlceava, şi s-au aşedzat cu leşii Vasilie-vodă. Şi pre joimirii aceie i-au aşedzat la margine slujitori. Numai pre doi, trii, ce era mai căpetenii, neaşedzindu-să, i-au omorât. Şi apoi s-au făcut bună pace.

XXVI. La domnia lui Vasilie-vodă rămăsese o beizade a Radului-vodă, tânăr. Şi au fost avut Radul-vodă un turcu mare priieten la Poartă. Şi să ruga acel turcu viziriului totdeauna pentru acel beizade a Radului-vodă, să-1 facă domnu în Moldova în locul lui Vasilie-vodă. Şi poroncind viziriul să-1 aducă să-1 facă domnu, au dzis că-i pre tânăr, dacă l-au vădzut viziriul. Şi au dzis turcului să mai aştepte vreo doi, trii ani, şi apoi 1-a face domnu la Moldova. Şi au trimis pre acel turcu la Moldova viziriul cu o treabă, şi să vadă şi pre Vasilie-vodă şi ţara cum este. Iară Vasilie-vodă oblicisă, pentru acel turcu, că-i este nepriietin şi-i este strica­tă domnia despre acel turcu. Şi au şi răpedzit la Galaţi, şi i-au ieşit mulţime de slujitori înainte, şi la Bârlad, şi la Vasluiu, şi la Scânteie, şi la Iaşi încă şi mai mulţi slujitori. Şi la drum au poroncit şi i-au ieşit mulţime de plugari şi ţară înainte, de-i vide turcul. Şi cum au sosit la gazdă în Iaşi, cum i-au trimis Vasilie-vodă cinci mii de galbeni de aur. Şi apoi, după ce s-au împreonat cu Vasilie-vodă, poronca ce au avut acel turcu îndată au plinit. Şi stând la vorbă cu turcul, Vasilie-vodă au spus povestea cum că el ştie că i-i domnia stricată despre dânsul. Şi i-au mai dăruit şi atunce la purces cinci mii de galbeni de aur. Şi după ce au purces turcul, pe drum i-au mai trimis şi alte cinci mii de galbeni de aur. Iar când au agiunsu turcul la Ţarigrad, i-au mai dat alte cinci mii de galbeni de aur, carii s-au făcut preste tot doaodzăci de mii de galbeni de aur. Iar după ce au mărsu turcul la viziriul de s-au împreunat, întrebându-1 viziriul de Vasilie-vodă, au început turcul a dzice viziriului: «Bine ai nemerit, măria ta, de nu te-ai grăbit să-1 mazileşti pre acel domnu harnic şi de treabă şi putincios. Că este mulţime de oameni în ţara lui, şi de l-ai fi mazilit, s-ar fi făcut mare greşală, că are nişte slujitori mulţi şi ţară cu putere mare, şi poate s-ar fi hainitu şi ar fi vinit şi el la o peire. Şi acmu el ştie că vei măria ta să-1 mazileşti şi să pui domnu pre ficiorul Radului-vodă, şi este în grije. Deci de vei socoti măria ta, să faci surgun pre ficiorul Radului-vodâ, să audă Vasilie-vodă, şi atunce îi va ieşi grija». Deci viziriul îndată au poroncit de l-au făcut surgun, şi s-au tâmplat de au murit ficiorul Radului-vodă în surgunie. Şi s-au mântuit Vasilie-vodă cu doaodzăci de mii de galbeni de aur şi au rămas în pace. Aşe ţin turcii prieteşugul, pentru voia banilor.

XXVII. Vasilie-vodă, aproape de mazilie, au greşit lui Dumnedzeu, că i s-au întunecat mintea spre lăcomie, de au stricat mănăstirea Putna, gândind că va găsi bani, şi n-au găsit. Şi s-au apucat să o facă de' nou iarăşi precum au fost, şi nu i-au agiutat Dumnedzeu să o facă. Că au zidit-o numai din temelie din pământ pănă la ferestri, şi i-au luat Dumnedzeu domnia. Că s-au sculat Gheorghie Ştefan logofătul cu oaste asupra lui şi l-au scos din domnie. Iar plumbul cu careli au fost acoperită mănăstirea Putna l-au luat cazacii lui Timus, a ginerelui Vasilie-vodă, de l-au dus la cetate la Suceavă, de au făcut glonţuri de puşcă, să apere cetatea Sucevii despre Gheorghie Ştefan-vodă. Ce ştiu că au apărat-o bine, că s-au osăndit şi Timus pentru prada şi jacurile ce au făcut pe la sfintele mănăstiri. Şi ş-au pus şi el capul de glonţu, precum scrie letopisăţul. Şi pre urmă au gătit mănăstirea Putna Gheorghie Ştefan-vodă, după ce au luat domnia, de este zidită precum să vede acmu.

XXVIII. După ce s-au dus Vasilie-vodă la Poartă, l-au închis turcii în Edicula. Şi-1 pârâe domnul muntenescu şi domnul moldovenescu şi Racoţi, craiul ungurescu, şi sta tare asupra lui, să-1 omoară împărăţia. Şi giuruie trii mii de pungi de bani. Iar Vasilie-vodă îş pierdusă toată nedejdea de viiaţă. Şi ş-au chemat toate slugile, cîte ave pre lângă dansul, acolo la Edicula şi ş-au împărţit toată averea lor. Şi le-au dzis, de a peri, să fie averea acee a lor, iar de nu va peri, să i-o de iarăş înapoi. Şi-ş aştepta numai ceasul, să vie să-1 omoară. Iară atunce viziriul au chemat pre toţi paşii de era la Poarta împărătească si au sfătuit cu dânşii şi li-au spus cum dăruiescu trii mii de pungi de bani, ca să-1 omoară pre Vasilie-vodă. Şi toţi au sfătuit să-1 omoară, numai unul dintre dânşii au dzis că mulţi bani sunt, dar la o împărăţie o leafă nu agiungu bani şi nu sunt mulţi. Şi acest om poate-fi este trebuitoriu, de giuruiescu ei atâte pungi de bani să-1 omoară. Că acest om să cunoaşte că-i harnic. Şi poate să vie o vreme să trebuiască şi să slujască împărăţiii mai mult preţul decât trii mii de pungi de bani, îndzăcit decât giuruiescu ei. Şi grăind acel pase acel cuvănt, au lăsat toţi după cuvântul lui. Şi l-au iertat împărăţia pre Vasilii-vodă şi l-au slobodzit din Edicula. Şi după acee curund era să-1 puie domnu. Iar n-au zăbăvit şi au murit.

XXIX, Gheorghie Ştefan-vodă, când eraboieriu, murindu-i giupâneasa, au rămas văduvoiu. Şi tâlnind o giupâneasă săracă, frumoasă, tânără, anume Safta, de neamul Şoieştilor, au timpinat-o pe drum mergând cu rădvanul la Iaşi. Şi au poprit radvanul cu sila, şi s-au suit fără de voia al în rădvan, şi au întorsu radvanul înapoi la casa lui. Şi pre urmă au priimit şie şi s-au cununat cu dânsul, care au agiunsu de au fost şi doamnă.

XXX. Gheorghii Ştefan-vodă, când era logofăt mare, au fost şedzind odată în divan cu toiagul în gură.  Iar lordachi Cantacuzino cel bătrân, vel-visternic: «Ce dzici în fluier, dumneata, logofete? » Iar el au răspunsu: «Dzic în fluier, să mi să coboare caprile de la munte, şi nu mai vin». El au răspunsu în pildă, şi alţii nu s-au priceput. Că el aştepta ostile ungureşti să vie de preste munte.

XXXI. Gheorghie Ştetan-vodă trecând cu oaste ungureas­ca prin Roman, să scoată pre Vasilie-vodă din domnie, iar un bivolar bătrân al lui au ieşit înainte dintr-o cârcimă, fiind bat, în mijlocul târgului. Şi au început a râde şi a bate în palme şi a dzice: «Dragul badii, Ştefan-vodă, mai bine îţi şade în domnie decât în boierie. Aşe să mi te porţii» Iar Ştefan-vodă l-au întrebat: «Ce ţi-i voia, măi? » Iar bivolariul au dzis: «O bute de vin am neguţat şi n-am bani sa o plătescu, să beu pentru sănătatea mării tali şi a oştii mării tali!» Atunce Ştefan-vodă s-au zîmbit a râde şi au dzis la şoltuzul: «Pas' să ţi-o plătească». Şi au marsu de au băut butea ce de vin toata, cu soţiile lui cu cine au fost, şi au plătit şoltuzul butea ce de vin.

XXXII. Gheorghie Ştefan-vodă, după ce au luat pre doam­na lui Vasilii-vodă din Suceavă la mana lui şi pre Ştefăniţă-vodă, pre fiiul său, l-au însămnat la nas puţintel, şi predoamna au vrut să-şi rîdă de dînsa. Ce doamna lui Vasilii-vodă l-au probozit şi au început a-1 blăstăma şi a-1 sudui şi a-i dzice dulău fără de obraz, cum nu să teme de Dumnedzeu, că i-au fost domnu-său stăpân, şi i-au mâncat pita. Şi aşe i-au dat pace şi o au trimis la Buciuleşti de au închis-o în curţile lui. Şi i-au luat averea şi multă spaimă i-au făcut.

XXXIII.         Gheorghie Ştefan-vodă, după ce ai prinsu pre Toma vornicul Cantacozino în Suceavă, l-au îmbunat pană a aduce pre frate-său lordachi Cantacozino din Ţara Leşască, cu giurâmânt, de la Cameniţă. Şi apoi, prindzind pre amândoi fraţii, i-au închis pre amândoi fraţii împreună cu doamna lui Vasilii-vodă la Buciuleşti. Şi acolo multă groază le face, şi umbla noaptea cu luntrea pre apa Bistriţii, de-i spărie că-i vor răsturna în Bistriţă. Şi le-au luat tot ce-au avut, şi sate, şi haine, şi odoară, şi bucate, şi bani gata noaodzăci de mii de galbeni de aur ungureşti. Şi au trimis pre armaşul cel mare, pre Hăbăşescul, să-i omoară. Ce Hăbăşescul nu s-au grăbit cu moartea. Şi au scris în doao rânduri Gheorghie Ştefan-vodă numai să-i omoare, şi tot n-au vrut să să grăbească să-i omoare. Iar al triile rînd, scriind Gheorghii Ştefan-vodă la amnaşul Hăbăşescul numai să-i omoară, şi stând cărţile gata pre masă, întru acel ceas au sosit un căpitan din Ţara Muntenească, anume Uşurelul, cu cărţi   de la Constantin-vodă Băsărabă, domnu nou, poftind cu scrisoare pre Gheorghie Ştefan-vodă să-i sloboadă pre acei doi boieri, sa nu-i omoară. Iar de-i va omorî, vor strica prieteşugul, şi să fie gata de războiu. Şi Gheorghie Ştefan-vodă nu ştie nemică de moartea lui Matei-vodă. Că, cum au murit Matei-vodă, au şi rădicat domnu pre Constan­tin-vodă slujitorii şi boierii şi ţara. întru acel ceas au cădzut cu rugăminte Constantin postelnicul Cantacozino, frateli Tomii vornicului şi   a lui Iordachi vistiernicului, de au acris Constantin-vodă Băsărabă la Gheorghii Ştefan-vodă, precum s-au pomenit mai sus. Şi căpitanul acela, ce-au vinit cu cărţile, întru o dzi şi într-o noapte din Bucureşti au agiunau în Iaşi, i-au pus muntenii numai de atunce, Uşurelul. Careli după acee multă milă au avut de la Cantacozineşti. Şi aşe cu această tâmplare i-au iertat Gheor­ghii Ştefan-vodă pre aceşti doi boieri şi li-au dat moşiile înapoi, iar altă nemică nu le-au dat ce le luasă.

XXXIV. Gheorghii Ştefan-vodă, după ce s-au dus în Ţara Ungurească, umblat-au pin multe părţi de loc, ca să-i de oaste, pe la nemţi, pe la Ieşi, pe la Moscu, pe la şvedzi. Şi au dăruit împăratului moschicescu o cruce ferecată cu aur şi cu pietri scumpe de patru sute de pungi de aur de bani, ca să-i de oaste, să vie în Moldova. Şi tot l-au purtat cu voroave şi nu i-au mai dat oaste, pană ce i s-au tamplat de au murit acolo la Moscu. Şi pe urmă i-au adus oasale lui în Moldova, în mănăstirea lui la Caşen, de l-au îngropat.

XXXV. Iară pre doamna lui Gheorghii Ştefan-vodă, pe Safta, ce o luasă cu sila, precum s-au scris mai sus, o urfisa Gheorghii Ştefan-vodă, umblând prin ţări streine, şi au triimis-o în ţară aice, pană a nu muri el. Şi el ş-au fost luat o slujnică ţiitoare dintru aceli ţări streine. Iar doamna Safta au trăit aice în ţară cu multă vreme ai după moartea lui Gheorghii Ştefan-vodă.

XXXVI. Fost-au luat Iordachi Cantacozino şi Toma frate-său toate moşiile Ceaureştilor, pentru ace pradă ce le-au făcut Gheorghii Ştefan-vodă, cu dreptate şi cu giudecată. Dar mai pre urmă s-au socotit Toma vornicul şi cu frate-său Iordachi visternicul de voia lor şi le-au dat iar la neamu-
rile lui moşiile, la Ceaureşti, să le stăpânească. Iară Racoviţăştii, nu sa ştie din ce pricină au fost luat şi eimoşii de-a Ceaureştilor atunce şi nu le-au mai dat înapoi, care moşii din neamul Racoviţăştilor şi astădzi le ţin de le stâpânescu, satul Roznovul şi alteli.

XXXVII.   Ghica-vodă, de neamul lui fiind arbănas, co­pil tânăr au purces de la casa lui la Ţarigrad, să-ş găsască un stăpân să slujască. Şi cu dânsul s-au mai luat un copil de turcu, iar sărac, din ostrovul Chiprului. Şi mergând amândoi dempreună la Ţarigrad, multe vorbe bune au vor­bit: de vor găsi pită, Bă să caute unul pre altul. Şi au dzis Ghica-voda: «Tu eşti turcu, poţi să agiungi să fii om mare, şi ce mi-i face pre mine atunce? » Iar turcul au dzis atunce: «De voi fi eu om mare, te voi face de vii fi mai mare în Chipru, giudecătoriu.» Şi mergând în Ţarigrad, s-au
despărţit unul de altul, să-ş caute stăpâni. Deci copilul cel de turcu au nemerit la un agă, ce era de curtea împărătească. Şi au slujit aşe din stăpân în stăpân, pănă au agiunsu de era paşe. Şi fiind paşe sărac, ave un priietin musaip împărăteacu. Şi merge totdeauna la vorbă acel musaip împărătescu. Şi pre acee vreme să tâmplasă de era multe zorbale în Ţarigrad, de nu să mai pute aşedza Poarta. Deci Chiupruliolul au dzis cătră acel priietin musaip de casa împărătească: «De m-ar pune pre mine viziriu, aş potoli eu zorbaleli aceste». Iar împăratului i să suparasă cu zorbaleli, şi să miera ce va face, şi întreba sfat şi pre unul şi pre altul. Şi aflând vreme acel musaip împărătescu, au pus împăratului că «este un paşe sărac, şi el dzice să-1 pui măria ta vizir, că a potoli toate gîlcevile aceste, pre careli îl cheamă Chiupruliolul, Deci împăratul îndată l-au adus şi l-au pus viziriu. Şi cum l-au pus viziriu, îndată au şi pus şi au strigat oastea, şi pre de altă parte au început a tăie capetili celor vicleni, până i-au spăriiat, de au aşedzat toate zorbaleli. Şi au rămas viziriu lăudat la turci, precum s-au vădzut şi să vede şi pănă astădzi neamul lui.

Iară Ghica-vodă, intrând în Ţarigrad, au nemerit la capichihăile  moldoveneşti de au slujit, apoi au vinit la Moldo­va cu neguţitorie, apoi la Vasilie-vodă, lipindu-să de curte, fiind şi Vasilie-vodă tot de un neam, arbănaş. Şi vrând şi Dumnedzeu, au agiunsu de au fost capichihaie la Ţarigrad şi vornic mare aici în Moldova. Deci tîmplîndu-să atunce, la vremea lui Gheorghii Ştefan-vodă, de au fost la Poartă au alţi boieri, viziriul vădzându-1 l-au şi cunoscut cine este. Iar Ghica-vodă nu-1 cunoşte pre viziriul. Deci viziriul Chiu­pruliolul au şi chemat pre haznatariul lui şi i-au dzis în taină:  Vedzi cel boieriu bătrân moldovan ce este la Divan ? Să-l iei şi să-l duci la odaia ta, pănă s-a rădica Divanul, şi apoi să-1 aduci la mine în taină cum trebuieşte». Iar Ghica-vodă, după ce îl luasă dintre ceielalţi boieri, să spăriiasă tare, că nu ştie povestea ce este. Şi după ce s-au rădicat Divanul şi l-au adus la viziriul, l-au îndrebat viziriul ce om este şi de unde este, şi au dzis: «Cunoşti-mă pre mine, au ba?» Iar Ghica-voda s-au spus de unde este de locul lui, iar a cunoaşte pre viziriul nu-1 cunoate. Atunce viziriul Chiupruliolul s-au spus şi au dzis: «Ţii minte ce am vorbit când viniiam amândoi pre cale? » Şi au dzis: «De ai uitat tu, dar eu n-am uitat, şi iată că te voi face domnu în Moldova; numai să taci mâlcom». Iar Ghica-vodă au şi marsu de i-au sărutat mâna şi s-au rugat atunce pentru stăpânu-său, să-1 lasă să fie domnu, să nu-1 măzilească. Iar vizitiul au răspunsu: «Acmu deodată îl las să fie, iar mai pre urmă cuvântul mieu gios nu l-oi lăsa, ce te voi face pre tine», Şi pre urmă, chemând la Poartă pre Gheorghii Ştefan-vodă, şi nevrând Gheorghii Ştefan-vodă să margă, au pus pre Ghica-vodă domnu în Moldova, după cum scrie letopisăţul. Aşe au fost povestea ieşirii acestor doi oameni, Chiupruliului viziriului şi Ghicăi-vodă, că unde este voia lui Dumnedzeu să biruiescu toate f irili omeneşti.

XXXVIII. Ştefăniţă-vodă, ficiorul lui Vasilie-vodă, fiindu domnu tânăr dezmierdat şi inimos, de multe ori ieşind cu boierii la primblări, pune de lua frîile din capeteli cailor boierilor şi le da chiot cailor, de cade boierii gios de-ş sfărma capetile, cît să îngrozise boierii a mai merge cu
dînsul cu cai buni la primblări.

XXXIX.         Ştefăniţă-vodă vrând odată să scoată fumărit pe ţară cîte şase orţi de casă, şi înainte vreme era obicei de da numai câte un leu de casă, iar Toma vornicul şi cu Iordachi, frate-său, Cantacozineştii nu-1 lăsa sa-1 scoată mai mult decât un leu şi-i dzice sa nu facă obicei nou, că nu-i bine. Iar Ştefăniţă-vodă îndată s-au mâniiat şi au scos hamgeriul şi s-au răpedzit să de într-înşii, şi ei au fugit din casă afară. Măcar că acei boieri era greci, dar să pune tare pentru ţară şi pentru obicei nou sa nu să facă, cît obiceiele cele noao fac răsipă ţărilor şi peire domnilor.

XL. Audzind aceste fapte răle Vasilie-vodă, tată-său, la Tarigrad, nu-i pare bine şi-i scrie de multe ori să să lasă. Şi de nu ar fi murit, era numai sa-1 scoată din domnie pre fiiul său, să vie el domnu în Moldova, că cunoşte că nu va procopsi fiiul său în domnie, Ştefăniţă-vodă.

XLI. Era un boier, anume Neculai Milescul Spătariul, de la Vaslui de moşia lui, pre învăţat şi cărturar, şi ştie multe limbi: elineşte, sloveneşte, greceşte şi turceşte. Şi era mândru şi bogat, şi umbla cu povodnici înainte domneşti, cu buzdugane şi cu paloşe, cu soltare tot sirma la cai. Şi lui Ştefăniţă-vodă îi era pre drag, şi-1 ţine pre bine, şi tot la masă îl pune, şi să giuca în cărţi cu dînsul, şi la sfaturi, că era atunce grammatic la dânsul. Iar când au fost odată, nu s-au săturat de bine şi de cinstea ce ave la Ştefăniţă-vodă, ce au sedzut şi au scris nişte cărţi viclene, şi le-au pus într-un băţu sfredelit, şi le-au trimis la Constantin-vodă cel Bătrân Băsărabă în Ţara Leşască, ca să să rădice de acolo cu oşti, să vie să scoată pre Ştefăniţă-vodă din domnie. Iar Constantin-vodă n-au vrut să să apuce de acele lucruri ce-i scrie, ce s-au sculat şi au trimis băţul acel sfredelit cu «arţi cu tot înapoi la Ştefăniţă-vodă, de le-au dat. Deci Ştefăniţă-vodă, cum au vădzut băţul cu cărţile, s-au pre mîniet şi l-au şi adus pre acel Nicolai Milescul înaintea lui, în casa ce mică, şi au pus pre călău de i-au tăiat nasul. Scoţând Ştefăniţă-vodă în grabă hamgeriul lui din brâu, au dat de i-au tăiat călăul nasul. Şi n-au vrut să-l lasă pe călău să-i taie nasul cu cuţitul lui de călău, ce cu hemgeriul lui Ştefăniţă-vodă i-au tăiat nasul. După acee, Nicolai Cîrnul au fugit în Ţara Nemţască şi au găsit acolo un doftor, de-i tot slobodzie sîngeli din obraz, şi-1 boţie la nas, şi aşe din dzi în dzi sângele să închega, de i-au crescut nasul la locu, de s-au tămăduit. Iar când au vinlt aice în ţară, la domniia lui Iliieş-vodă, numai de abie s-au fost cunoscut nasul că-i tăiat. Numai tot n-au aşdzut în ţară mult, de ruşine, ce s-au dus la Moscu, la mareli împărat, la Alexii Mlhailovici, la tatăl marelui Petru împărat, carele au vinit la noi aice în Moldova. Şi pentru învăţătura lui au fost terziman împăratului şi învăţa şi pre fiiul împăratului, pre Petru Alexievici, carte. Şi era la mare cinste şi bogăţie. Şi l-au trimis împăratul Alexii Mihailovici sol la mareli împărat al chitailor, de au zăbăvit la Chitai vreo doi, trii ani. Şi au avut acolo multă cinste şi dar de la mareli împărat la chitailor, şi multe lucruri de mirat au vădzut la ace împărăţie a chitailor. Şi l-au dăruit un blid plin de pietri scumpe şi un diiamant ca un ou de porumbu. Şi întorcându-să pe drum înapoi, s-au tîmplat de au murit împăratul Moscului, pre anume Alexii Mihailovici, iar senatorii de la Moscu i-au ieşit întru întîmpinare, şi i-au luat aceli daruri şi tot ce au avut, şi l-au făcut surgun la Sibir. Şi au şedzut câţiva ani surgun la Sibir.Iară mai pre urmă, radicîndu-să Petru împărat, fiiul lui Alexii Mihailovici, carele au vinit aici în ţară, în Moldova, de s-au bătut cu turci la Prut, la Stănileşti, din gios de Huşi, în ţinutul Falciiului, agiuns-au Cîrnul din Sibir cu cărţi la dînsul, la împăratul Petru Alexievid, de i-au făcut ştire de toate ce-au făcut şi cum este surgun.

Atunce Petru Alexievici împărat îndată au chemat senatorii şi au întrebat dzicînd: «Unde este dascălul mieu cel ce m-au învăţat carte? Acmu curund să-1 aduceţi». Şi îndată au răpedzit de olac şi l-au adus la Petru Alexievici, împăratul Moscului, în stoliţă. Şi l-au întrebat ce-au vădzut şi ce au păţit, şi i-au plătit lucrurile toate acele de la senatori ce-i luasă, pănă la un cap de aţă, şi diiamantul cel mare. Şi Împăratul, după ce l-au vădzut, s-au mirat şi l-au dat în haznaoa ce împărătească, iar Cîrnului i-au dat optdzăci de pungi de bani. Şi l-au luat iară în dragoste şi în milă şi l-au pus iar sfetnic.

Şi când au ras barbeli, împăratul, a moscalilor, atunce când s-au schimbat portul, atunce sângur împăratul i-au ras barba cu mâna lui. Şi au trăit Cîrnul pănă la a doa domnie a lui Mihai-vodă Racoviţă, şi atunce au murit. Care mare cinste i-au făcut împăratul la moartea lui şi mare părere de rău au avut după dânsul, că era trebuitoriu la aceli vremi.

Rămas-au acelui Cîrnu ficiori şi nepoţi, şi au agiunsu unii de au fost polcovnici spre slujba oştirii. Că să însurasă  acolo, de luasă moscalcă. Şi s-au mai dus după dînsul de aice din Moldova trii nepoţi de frate, de să aşedzase şi ei pe lîngă unchiu-său. Şi acele ave milă de la împărăţie, ei acolo au murit.

XLIL Ştefăniţă-vodă dzicu unii că pentru vrăjmăşia lui şi supărarea ce face boierilor, atunce la Tighine, la Bender, când s-au bolnăvit, să fie murit de otravă. Dar adevărul nu să ştie, că letopisăţul nu scrie nemică de acest lucru.