Atingerea scopurilor generale şi speciale
ale pedepsei penale, prevăzute de art. 20 Cod penal (C.P.), de multe ori e
posibilă şi fără tragerea persoanei vinovate la răspundere penală.
În anumite condiţii scopurile corectării
şi reeducării, prevenţiei generale şi speciale sunt realizabile şi fără
aplicarea răspunderii penale sau a pedepsei penale, ceea ca se poate face, de
exemplu, cu ajutorul măsurilor de constrângere cu caracter educativ.
Pentru rezolvarea efectivă a acestor
probleme, legislatorul, conducându-se de principiul umanismului şi folosind
adeseori metoda încrederii, prevede diverse categorii de liberare de răspundere
penală.
Însăşi noţiunea ”liberare de răspundere
penală” a apărut în dreptul penal al ţării noastre în anul 1961, când Codul
penal al Republicii Moldova în vigoare a folosit această noţiune în denumirea
şi textul articolelor 10, 48, 49, 50.
Analiza art. 46 din Codul penal al
Republicii Moldova demonstrează că, deşi legislatorul nu foloseşte termenul
”liberare de răspundere penală”, este
vorba de liberarea de răspundere penală.
În legea penală definiţia răspunderii
penale lipseşte. Ea este expusă în teoria dreptului penal. Răspunderea penală
trebuie interpretată ca o condamnare publică de stat a faptelor social
periculoase şi a persoanelor ce le săvârşesc, exprimată în sentinţa de
condamnare.
Din această noţiune reese că răspunderea
penală poate fi aplicată numai persoanelor ce au săvârşit o faptă socialmente
periculoasă, iar liberarea de răspundere penală va însemna renunţarea organelor
oficiale, pe baza unor cauze obiective şi subiective, de a mustra, condamna
public aceste persoane şi faptele lor.
Primul indiciu ce caracterizează natura
juridică a liberării de răspundere penală constă în faptul că orice modalitate
a acestei instituţii se aplică numai persoanelor ale căror acţiuni conţin o
componenţă de infracţiune. Aceasta demonstrează faptul că instituţia liberării
de răspundere penală se deosebeşte esenţial de cazurile când fapta deşi
întruneşte trăsăturile unei infracţiuni, dar fiind lipsită de importanţă nu
prezintă pericol social (alin.2, art.7 C.P.), deasemenea, şi în cazul legitimei
apărări, extremei necesităţi, renunţării benevole ce în dreptul penal exclud
penalitatea faptei.
Al doilea indiciu ce caracterizează
natura juridică a liberării de răspundere penală constă în faptul că orice
modalitate a sa se aplică la aprecierea organelor de anchetare şi judiciare.
Acest fapt e confirmat prin dispoziţiile articolelor C.P. al R.M., care prevăd
modalităţi aparte ale liberării de răspundere penală.
Liberarea de răspundere penală se
caracterizează prin faptul că ea se înfăptuieşte după regula generală numai
când infracţiunea nu prezintă un mare pericol social; de răspunderea penală
poate fi liberat bănuitul, învinuitul, inculpatul şi condamnatul; de răspundere
penală poate fi liberată persoana nu numai de instanţa de judecată, ci şi de
către procuror, anchetator şi de către organul de cercetare penală cu
consimţământul procurorului prin intermediul încetării cauzei penale la etapa
anchetei prealabile sau refuzul de a intenta un proces penal.
Actele de amnistie şi graţiere reprezintă
temei al liberării de răspundere penală dacă ele sunt în vigoare şi sunt
aplicate până la momentul condamnării persoanei conform sentinţei instanţei de
judecată şi pot fi ca temei al liberării de răspundere penală dacă acţiunea
acestora se răsfrânge asupra persoanei condamnate pentru infracţiunea
săvârşită.
Tipurile liberării de răspundere penală
se clasifică în două grupe:
1.
din ea face parte prescripţia
atragerii la răspundere penală şi actul amnistiei. În prezenţa acestor temeiuri
organul de cercetare penală, anchetatorul, procurorul, instanţa de judecată
unde se examinează dosarul sunt obligate să libereze persoana de răspundere
penală, iar procesul trebuie încetat;
2.
temei pentru clasificarea celei
de-a doua grupe serveşte gradul scăzut de pericol social al infracţiunii săvârşite
şi absenţa pericolului social al persoanei infractorului sau prezenţa gradului
neînsemnat al acestuia. Dacă sunt prezente prevederele articolelor 48/1, 50, alin.3 şi 4 ale art.10, atunci persoana poate, nu însă
în mod obligator, fi absolvită de răspundere penală. În aceste cazuri
procurorul, anchetatorul şi instanţa de judecată urmează, pentru că sunt în
drept (dar nu sunt obligate), având în vedere circumstanţele obiective şi
subiective ale cauzei, să înceteze cauza penală.
Liberarea de răspundere penală
în prezenţa temeiurilor din prima grupă nu depinde de gradul de pericol social,
pe când liberarea de răspundere penală în prezenţa temeiurilor din a doua grupă
e posibilă conform legii numai când avem săvârşirea unei infracţiuni ce nu
prezintă un grad sporit de pericol social.
Legea penală în vigoare prevede
următoarele modalităţi de liberare de răspundere penală:
1) liberarea de răspundere penală datorită expirării
unor anumite termene din momentul săvârşirii infracţiunii (art.46 C.P. al
R.M.);
2) liberarea de răspundere datorită schimbării
situaţiei (alin.1 al art.48 C.P. al R.M.);
3) înlocuirea pedepsei penale cu tragerea la
răspundere administrativă (art.48/1 C.P. al R.M.);
4)
liberarea de răspundere penală cu încredinţarea celui nevinovat pe chezăşie
(art.50 C.P. al R.M.);
5)
liberarea minorilor de răspundere penală (alin.4 al art.10 C.P. al R.M.);
6)
absolvirea de răspundere penală ca rezultat al actului de amnistie (art.53/1
C.P. al R.M.).
În afară de aceste modalităţi, partea
specială a legislaţiei penale stabileşte unele cazuri ale liberării de
răspundere penală pentru săvârşirea unor infracţiuni concrete. Astfel, alin.2
al art.61 C.P. al R.M. prevede liberarea de răspundere penală a cetăţenilor
R.M., recrutaţi de serviciul de spionaj străin pentru activitate duşmănoasă
contra R.M., dacă ei n-au comis nici un fel de acţiuni pentru a îndeplini
sarcina criminală primită şi au declarat autorităţilor despre legătura lor cu
serviciul de spionaj străin. În alin.3 al art.188 se indică că persoana ce a
dat mită e liberată de răspundere penală, dacă mita i-a fost estorcată sau
dacă, după darea mitei, această persoană a declarat benevol cele întâmplate.
Persoana vinovată poate fi liberată de
răspundere penală la etapa intentării procesului penal, în procesul examinării
cauzei şi dezbaterilor judiciare, însă până ce judecata se va izola în camera
de consiliu pentru a determina sentinţa de condamnare.
După conţinutul juridic, prin liberarea de
răspundere penală se înţelege liberarea vinovatului de toate consecinţele
juridice ale infracţiunii, direct de
pedeapsa şi antecedentele penale. Liberarea de
răspundere penală nu
înseamnă declararea persoanei
nevinovate şi nu o
absolvă pe aceasta de
răspunderea materială pentru
săvârşirea faptei şi de sancţiunile
administrative şi disciplinare. Forma procesuală de liberare de
răspundere penală constă în încetarea procesului penal. Persoanei i se reîntorc
toate obiectele, documentele şi lucrurile confiscate.
Liberarea de răspundere penală poate
consta în renunţarea instanţei de judecată de a intenta dosarul penal, în
clasarea cauzei sau în renunţarea de a pronunţa sentinţa.
Prin liberarea de răspundere penală se
înţelege actul organelor justiţiei, la latitudinea cărora, pe baza stabilirii
gradului socialmente periculos nu prea mare, atât al infracţiunii săvârşite,
cât şi al persoanei vinovate, liberează persoana respectivă de aprecierea
negativă dată de stat faptei infracţionale, care urma să fie exprimată în sentinţa
de condamnare.
Proiectul noului Cod penal în art. 54
prevede liberarea de răspundere penală :
Persoana care a săvârşit o faptă ce
conţine semnele componenţei de infracţiune poate fi liberată de răspundere
penală de către instanţele judecătoreşti în cazurile:
·
minorilor (art. 55) ;
·
atragerii la răspundere
administrativă (art. 56) ;
·
renunţării de bunăvoie la
săvârşirea infracţiunii (art. 57) ;
·
căinţei active a infractorului
(art. 58) ;
·
împăcării cu victima (art.59) ;
·
schimbării situaţiei (art. 60) ;
·
prescripţiei atragerii le
răspundere penală (art. 61).
Deci, în proiectul noului Cod penal sunt
prevăzute alte condiţii de liberare de răspundere penală, ceea ce demonstrează
că se merge pe alte căi mai progresive în ce priveşte liberarea de răspundere
penală.
2.
Prescripţia tragerii la răspundere penală.
Prin prescripţia tragerii la răspundere
penală se înţelege liberarea de răspundere penală a persoanei vinovate de
săvârşirea infracţiunii, dacă din momentul săvârşirii ei au expirat termenele
indicate în lege şi dacă curgerea prescripţiei n-a fost întreruptă de
săvârşirea unei noi infracţiuni sau de încălcarea altor condiţii indicate în
legea penală.
Prescripţia constă în situaţia când se
înlătură răspunderea penală prin stingerea dreptului statului de a pedepsi şi a
obliga infractorul de a suporta consecinţele faptei sale după trecerea unui
interval de timp de la data săvârşirii infracţiunii, indiferent dacă fapta a
fost ori nu descoperită ori infractorul identificat.
Cu cât mai puţin timp trece din ziua
săvârşirii infracţiunii până la aplicarea pedepsei penale, cu atât este mai
mare eficacitatea aplicării pedepsei. Şi invers, pedepsirea persoanei după un
termen îndelungat de la săvârşirea infracţiunii este, de regulă, iraţională din
punct de vedere al atingerii scopurilor pedepsei penale, prevăzute de art. 20
C.P. al R.M.
Temeiul liberării de răspundere penală,
conform art. 46 C.P. al R.M., constă în faptul că, datorită expirării unor
anumite termene din momentul săvârşirii infracţiunii, pericolul social sau îşi
pierde complet valoarea, sau se micşorează în aşa măsură că devine iraţional de
tras la răspundere penală persoana respectivă.
Legea penală prevede diferite termene ale
prescripţiei răspunderii penale, a căror durată e deteminată de gravitatea
infracţiunii, ce se reflectă în natura pedepsei şi limitele de aplicare ale
acesteia, prevăzute în normele de incriminare.
Legislaţia penală a Republicii Moldova
prevede două modalităţi de prescripţie ale tragerii la răspundere penală:
1. termene
diferenţiate, ale căror durată depinde de gravitatea infracţiunii săvârşite ;
2. termen
general, stabilit în mărime de 15 ani pentru toate infracţiunile.
Prescripţia diferenţiată. Dacă persoana
ce a săvârşit infracţiunea nu se sustrage de la anchetarea penală şi judecată,
atunci ea nu poate fi trasă la răspundere penală, când din ziua săvârşirii
infracţiunii au trecut, conform articolului 46 C.P. al R.M., următoarele
termene de prescripţie :
1.
1 an din ziua săvârşirii
infracţiunii pentru care, conform C.P., nu poate fi aplicată o pedeapsă mai
severă decât amenda ;
2.
3 ani din ziua săvârşirii infracţiuni pentru
care, conform C.P., poate fi aplicată privaţiunea de libertate pe un termen de
până la 2 ani ;
3.
5 ani din ziua săvârşirii
infracţiunii pentru care, conform C.P., poate fi aplicată privaţiunea de
libertate până la 5 ani ;
4.
10 ani din ziua săvârşirii
infracţiunii pentru care, conform C.P., poate fi aplicată o pedeapsă mai severă
decât privaţiunea de libertate până la 5
ani ;
5.
15 ani din ziua săvârşirii
infracţiunii pentru care, conform C.P., poate fi aplicată o pedeapsă mai severă
decât privaţiunea de libertate până la 10 ani sau detenţiunea pe viaţă.
Prescripţia nediferenţiată. Dacă persoana
ce a săvârşit infracţiunea se sustrage de la anchetă şi judecată, atunci ea
poate fi trasă la răspundere penală, când din timpul săvârşirii infracţiunii au
trecut 15 ani şi prescripţia nu a fost întreruptă prin săvârşirea unei noi
infracţiuni.
Excepţia de la regulile generale ale
prescripţiei constă în faptul că, conform dreptului internaţional,
criminaliştii fascişti ce au săvârşit infracţiuni militare sau contra păcii şi
omenirii, trebuie judecaţi şi pedepsiţi indiferent cât timp a trecut de la data
săvârşirii crimei.
La calcularea prescripţiei instanţa de
judecată trebuie să se călăuzească în primul rând de limita maximă a sancţiunii
aricolului corespunzător al Codului penal.
Termenele de prescripţie legală încep să
decurgă de la data săvârşirii infracţiunii, din cadrul acesta făcând parte şi
ziua săvârşirii faptei. În cazul infracţiunilor continuate sau prelungite,
termenul de prescripţie începe să fie calculat de la data încetării acţiunii
sau inacţiunii, a epuizării acesteia, care marchează ziua săvârşirii faptei ca
şi în cazul infracţiunilor de obicei. În situaţia complicităţii, termenele de
prescripţie decurge pentru toţi participanţii de la data săvârşirii faptei de
către autor, indiferent de data prestării contribuţiei de către ceilalţi participanţi.
Potrivit punctului 2 al art. 46 C.P. al
R.M., curgerea prescripţiei se întrerupe, dacă până la expirarea termenelor de
prescripţie indicate în alin.1 al art. 46 C.P. persoana va săvârşi aşa o
infracţiune, pentru care, conform Codului penal, poate fi stabilită privaţiunea
de libertate pe un termen mai mare de doi ani. Calcularea prescripţiei în acest
caz începe din momentul săvârşirii infracţiunii noi.
Prin suspendarea curgerii prescripţiei se
înţelege că timpul care a expirat de la săvârşirea primei infracţiuni până la
momentul săvârşirii noii infracţiuni îşi pierde importanţa sa juridică şi
prescripţiile pentru prima şi a doua infracţiune încep a curge concomitent din
momentul săvârşirii infracţiunii a doua.
Alin. 3 al art. 46 C.P. stabileşte că
prescripţia se consideră suspendată, dacă persoana ce a săvârşit infracţiunea,
se sustrage de la anchetă sau judecată. În aceste cazuri prescripţia intră în
vigoare din nou din momentul reţinerii persoanei sau din momentul autodenunţării.
Sustragerea persoanei de la anchetă sau judecată este o probă convingătoare a
faptului că pericolul social al persoanei se menţine şi, prin urmare, ea
trebuie trasă la răspundere penală.
Dacă curgerea prescripţiei a fost
întreruptă de săvârşirea unei noi infracţiuni, durata termenului, în cursul
căruia persoana s-a sustras de la anchetă sau judecată, nu se include în
termenele prescripţiei, inclusiv până la momentul reţinerii ei sau până la
momentul autodenunţării. După aceasta curgerea prescripţiei reîncepe, şi în
termenul prescripţiei se include şi durata termenului, în cursul căruia
persoana s-a sustras de la anchetă sau judecată.
Însă în conformitate cu dispoziţiile art.
46 C.P., persoana nu poate fi trasă la răspundere penală, dacă din momentul
săvârşirii infracţiunii au trecut 15 ani şi prescripţia nu a fost întreruptă
prin săvârşirea unei noi infracţiuni, chiar dacă persoana s-a sustras de la
anchetă sau judecată.
Liberarea de răspundere penală în urma
expirării termenului de prescripţie se înfăptuieşte :
1.
la etapa anchetei prealabile
printr-o hotărâre a organului de cercetare penală, a anchetatorului,
procurorului despre încetarea procesului penal ;
2.
la etapa transmiterii materialelor
în judecată prin intermediul deciziei instanţei de judecată despre încetarea
pedepsei penale .
Dacă termenul de prescripţie a expirat şi
este descoperit la etapa dezbaterilor judiciare, atunci procesul continuă până
la sfârşit, instanţa de judecată dă o sentinţă de condamnare cu menţiunea că
condamnatul este liberat de răspundere penală. Nu se admite încetarea
procesului dacă învinuitul se opune acestui lucru, în cazul dat procesul
continuă în mod obişnuit.
3.
Liberarea de răspundere penală datorită
schimbării
situaţiei.
Conform alin.1 al art. 48 C.P., persoana ce
a săvârşit o faptă, ce conţine indicii de infracţiune, poate fi liberată de
răspundere penală dacă se va constata că la data cercetării sau judecării
cauzei, datorită schimbării situaţiei, fapta săvârşită de către persoană şi-a
pierdut caracterul social periculos sau că această persoană a încetat a mai fi
social periculoasă.
Acest pericol prevede două cazuri
independente, dar foarte asemănătoare după sens şi conţinut, de liberare de
răspundere penală :
1.
datorită schimbării situaţiei fapta
săvârşită şi-a pierdut caracterul social periculos. În cazul dat se produc
unele schimbări de ordin obiectiv, în urma cărora fapta social periculoasă
săvârşită anterior, în noile condiţii obiective pierde caracterul social
periculos. În condiţiile noi fapta pate fi considerată ca delict administrativ
sau disciplinar ;
2.
această persoană a încetat a mai fi
social periculoasă. Acest caz, de asemenea, se caracterizează prin modificări
reale survenite în condiţiile obiective exterioare, însă aceste modificări se
referă numai la circumstanţele ce-l caracterizează pe infractor în momentul
săvârşirii infracţiunii. De exemplu, când persoana ce a săvârşit o infracţiune
a fost recrutată în serviciul militar activ, astfel ea nefiind social
periculoasă pentru societate.
Comun pentru aceste două cazuri este
faptul că modificările date caracterizează şi se referă la o persoană concretă.
Ambele cazuri de liberare de răspundere penală sunt luate în consideraţie dacă
schimbarea situaţiei s-a petrecut ori la momentul anchetei prealabile sau a
dezbaterilor judiciare, sau mai târziu în timpul procedurii în faţa instanţei
de judecată.
Una din cele mai răspândite greşeli în
aplicarea acestei modalităţi de liberare de răspundere penală în practica
organelor de anchetare şi judiciare se comite atunci când de la data comiterii
infracţiunii adesea survin unele schimbări de situaţie şi de care nu se ţine
cont la examinarea definitivă a cauzei. Deseori temeiul liberării de răspundere
penală prevăzut de alin.1 al art.48 C.P. este formulat ca "iraţionalitatea tragerii la răspundere penală". Această
practică a fost susţinută şi de teoreticienii dreptului penal. D. O.
Han-Magomedov susţine: "Drept schimbare a situaţiei poate
fi considerată repararea totală a pagubei cauzate sau înlăturarea daunei
pricinuite de infracţiunea săvârşită, sau existenţa a mai multor cauze
atenuante". Dar aceste
cauze nu schimbă prin nimic caracterul periculos al infracţiunii săvârşite.
Trăsătura generală a schimbărilor de
situaţie sus-menţionate constă în faptul că ele au loc independent de dorinţa
şi voinţa persoanei vinovate şi se referă nu numai la o persoană concretă, dar
se extinde, în aceeaşi măsură, şi asupra tuturor cetăţenilor ţării sau
locuitorilor unui judeţ anumit, sau asupra tuturor locuitorilor unei
întreprinderi sau organizaţii.
Restituirea pagubei cauzei, cererea de
scuze sau alte forme de căinţă nu se referă la art.48 C.P. şi nu prezintă
temeiuri de liberare de răspundere penală. Cu toate că legea nu prevede cercul
de infracţiuni pentru care e posibilă liberarea de răspundere penală datorită
schimbării situaţiei, practica judiciară demonstrează că aceasta e posibilă
numai în cazul săvârşirii infracţiunii ce nu prezintă un grad sporit de pericol
social. Liberarea de răspundere penală conform alin.1 al art.48 C.P. este
incontestabilă. Ea nu necesită stabilirea anumitor cerinţe pentru
comportamentul ulterior al persoanei şi nu prevede aplicarea unor măsuri de
înrâurire obştească faţă de persoana dată.
Problema privind liberarea de răspundere
penală în urma schimbării situaţiei poate fi examinată la etapa cercetării
penale şi în timpul examinării dosarului în instanţa de judecată. Anchetatorul
penal, procurorul, instanţa de judecată, organul de cercetare penală cu
consimţământul procurorului au dreptul să înceteze procesul penal în urma
schimbării situaţiei.
Alin.2 al art.5 Cod de procedură penală
(C.P.P.) al R.M. precizează că clasarea proceselor penale, în temeiurile
menţionate în prezentul articol, nu se admite dacă persoana ce a săvârşit o
faptă, ce are indicii de infracţiune, obiectează împotriva acestui lucru. Aici
cercetarea cauzei continuă în mod obişnuit.
Conform alin.3 al art.48 C.P., persoana,
ce a săvârşit o faptă ce conţine indicii de infracţiune fără a prezenta un mare
pericol social, poate fi liberată de răspundere penală dacă se va găsi că
corectarea şi reeducarea ei e posibilă fără aplicarea pedepsei penale. În cazul
dat, conform legislaţiei penale a Republicii Moldova poate fi primită una din
hotărârile:
1.
atragerea persoanei la răspundere
administrativă (art.48/1 C.P. al
R.M.);
2.
trimiterea materialelor dosarului
spre examinare comisiei pentru minori (art.10 C.P. al R.M.) ;
3. încredinţarea persoanei pe chezăşie (art.50 C.P.
al R.M.).
4.Liberarea de
răspundere penală cu atragerea
la răspundere administrativă.
Art. 48/1 C.P.
prevede că persoana, ce a săvârşit o fapră ce conţine indicii de infracţiune,
fără a prezenta un mare pericol social şi pentru care legea prevede o pedeapsă
privativă de libertate pe un termen nu mai mare de un an sau o altă pedeapsă
mai uşoară, poate fi absolvită de răspundere penală cu tragerea la răspundere
administrativă, dacă se va găsi că corectarea şi reeducarea ei e posibilă fără
aplicarea unei pedepse penale.
Deci, cerinţa de bază la liberarea de
răspundere penală cu atragerea la răspundere administrativă este săvârşirea
unei infracţiuni ce nu prezintă grad sporit de pericol social şi pentru care
legea prevede privaţiunea de libertate nu mai mare de 1 an de zile sau o altă
pedeapsă mai uşoară. Persoanele liberate de răspundere penală în cazul dat pot
fi supuse aplicării sancţiunii administrative :
1. amenda de până la 25 salarii minime ;
2. arest de până la 30 zile.
Aceste modalităţi de liberare de
răspundere penală pot fi aplicate numai în următoarele cazuri:
1.
când persoana a săvârşit o faptă ce
conţine indicii de infracţiune, dar nu prezintă un mare pericol social ;
2.
numai persoanelor pentru care se va
găsi că corectarea şi reeducarea lor este posibilă fără aplicarea unei pedepse
penale.
Această modalitate de liberare de
răspundere penală poate fi stabilită persoanei de către organul de anchetă,
anchetatorul penal sau de către procuror. În aceste cazuri ancheta penală sau
cercetarea preliminară trebuie să fie terminată printr-o hotărâre motivată cu
privire la încetarea procesului penal şi transmiterea materialelor în instanţa
de judecată pentru aplicarea unei sancţiuni administrative. În asemenea mod
poate proceda şi instanţa de judecată, care în baza aceloraşi temeiuri are
dreptul să întrerupă dosarul penal intrat în judecată, arătând în mod
obligatoriu în hotărâre motivele întreruperii.
Dosarul penal poate fi suspendat conform
art.48/1 C.P. numai când persoana recunoaşte singură vinovăţia sa. În caz
contrar nu vor fi atinse scopurile de bază ale pedepsei: corectarea şi
reeducarea persoanei ce a săvârşit infracţiunea.
Instanţa de judecată are dreptul de a
înceta procesul penal cu atragerea persoanei la răspundere administrativă,
acest fapt este adus la cunoştinţa persoanei în privinţa căreia a încetat
procesul, şi părţii vătămate, şi reprezentantului ei. Aceste persoane au
dreptul timp de 7 zile de a ataca încheerea instanţei de judecată la instanţa
ierarhic superioară. Înainte de clasarea procesului penal, trebuie să i se
lămurească persoanei esenţa faptei ce are indicii de infracţiune, temeiul
liberării de răspundere penală şi dreptul de a obiecta contra clasării
procesului pe acest temei. Clasarea procesului penal în baza temeiului arătat
nu se admite dacă persoana, ce a săvârşit o faptă ce are indicii de
infracţiune, obiectează împotriva acestui lucru. În cazul dat, examinarea
cauzei continuă într-un mod obişnuit.
5.Liberarea de răspundere penală cu încredinţarea celui
vinovat pe chezăşie.
Liberarea de răspundere penală cu
încredinţarea celui vinovat pe chezăşie organizaţiei obşteşti sau colectivului
de muncă este una dintre cele mai efective forme de participare a
organizaţiilor obşteşti la reeducarea şi corijarea infractorilor.
Art.50
C.P. al R.M. prescrie că, dacă potrivit circumstanţelor cauzelor, fapta ce
conţine indicii de infracţiune săvârşită de o persoană şi însăşi persoana nu
prezintă un mare pericol social, atunci în urma demersului din partea unei
organizaţii obşteşti sau a colectivului de muncă, această persoană poate fi
liberată de răspundere penală şi încredinţată pe chezăşie spre corectare şi reeducare
organizaţiei obşteşti sau colectivului de muncă ce a făcut demersul. Vinovatul
încredinţat pe chezăşie poate fi liberat de răspundere penală numai când
instanţa de judecată ajunge la concluzia că realizarea scopurilor penale sunt
posibile fără aplicarea pedepsei penale. Persoana poate fi încredinţată pe
chezăşie numai dacă ea a săvârşit o faptă ce nu prezintă un grad sporit de
pericol social şi dacă persoana nu a fost declarată social periculoasă. Pentru
determinarea gradului de pericol social al infracţiunii o importanţă mare o are
obiectul atentării, consecinţele survenite, metoda, locul, timpul, motivul şi
scopul infracţiunii. Este necesar ca persoana vinovată să-şi recunoască
vinovăţia sa şi ca să nu insiste asupra cercetării dosarului în instanţa de
judecată.
Conform alin.2 al art.50 C.P., nu poate
fi încredinţată pe chezăşie persoana ce a săvârşit pentru a doua oară o
infracţiune intenţionată, şi persoana ce în trecut a mai fost luată pe chezăşie
în legătură cu săvârşirea infracţiunilor, şi persoana ce nu se consideră
vinovată sau din aceleaşi motive insistă asupra examinării cauzei de către
instanţa de judecată.
Încredinţarea pe chezăşie a persoanei,
anterior condamnată pentru infracţiuni imprudente, este legitimă. Se permite şi
încredinţarea pe chezăşie a persoanei ce anterior a săvârşit o infracţiune,
dacă au expirat termenii de prescripţie de atragere la răspundere penală
stabiliţi de Codul penal pentru fapta dată şi persoana anterior condamnată
pentru o infracţiune intenţionată, dacă au fost stinse sau ridicate
antecedentele penale.
O condiţie obligatorie pentru această
formă a liberării de răspundere penală este prezenţa cererii organizaţiei
obşteşti sau a colectivului de muncă cu rugămintea de a i se încredinţa
persoana vinovată pe chezăşie. Aceasta trebuie să fie luată la adunarea
generală a organizaţiei, întreprinderii, instituţiei şi să fie primită cu
majoritatea de voturi. Nu se admite cazul când cererea despre transmiterea
persoanei pe chezăşie este primită de administraţia organizaţiei,
întreprinderii, instituţiei. Instanţa de judecată are dreptul să înceteze
procesul penal cu încredinţarea persoanei pe chezăşie, despre aceasta fiind
înştiinţată persoana vinovată şi persoana vătămată şi reprezentanţii lor, care,
timp de 7 zile, au dreptul să atace decizia instanţei de judecată.
Dacă timp de 1 an persoana încredinţată
pe chezăşie nu a îndreptăţit încrederea colectivului, nu a respectat
promisiunea de a se corecta sau a părăsit locul de muncă în scopul de a se
sustrage de la înrâurirea obştească, atunci întreprinderea, organizaţia sau
instituţia dată adoptă o hotărâre prin care renunţă la chezăşie şi este
transmisă instanţei de judecată, care urmează să examineze problema privind
răspunderea penală a persoanei. În cazul dat, procesul penal poate fi redeschis
printr-o încheere a instanţei de judecată. Dacă persoana luată pe chezăşie în
perioada termenului acestuia sau timp de un an de zile după trecerea acestui
termen va săvârşi o infracţiune, atunci faptul dat va fi considerat ca o
circumstanţă agravantă conform punctului 13 al art. 38 C.P. al R.M. şi va purta
răspundere penală pentru cumul de infracţiuni conform art.39 C.P. al R.M.
6.Liberarea de răspundere penală a minorilor.
Conform
art.10 C.P. al R.M., persoana în vârstă de sub 18 ani, care a săvârşit o
infracţiune ce nu prezintă un mare pericol social, poate fi liberată de
răspundere penală dacă corectarea ei este posibilă fără aplicarea pedepsei
penale.
Liberarea de răspundere penală poate fi
aplicată numai faţă de persoanele ce au săvârşit infracţiuni fiind în vârstă de
la 16 la 18 ani sau în vârstă de la 14 la 16 ani, care au săvârşit infracţiuni
din cadrul celor enumerate în alin.2 al art.10 C.P. Când persoana nu are vârsta
răspunderii penale, procesul nu poate fi pornit, iar cel pornit trebuie să
înceteze.
Temeiuri ale liberării de răspundere
penală a minorilor sunt:
1. săvârşirea unei fapte ce nu prezintă un
grad sporit de pericol social ;
2. prezenţa pericolului social redus al infractorului,
astfel ca să poată fi corectat fără aplicarea pedepsei penale.
Organele de anchetare şi judiciare pot
stabili că infracţiunea nu prezintă un mare pericol social numai pe baza
cercetării multiaspectuale a tuturor circumstanţelor cauzei. Pentru aprecierea
gravităţii faptei ilicite trebuie de luat în considerare nu numai caracterul infracţiunii şi al
consecinţelor infracţionale, dar şi natura acţiunilor concrete săvârşite de
făptuitor.
La aprecierea personalităţii
infractorului o importanţă hotărâtoare îl are rolul şi gradul participării lui
la săvârşirea de către un grup de persoane, atitudinea lui faţă de învăţătură,
muncă, comportarea în societate, la locul de trai, în familie, atitudinea lui
faţă de infracţiunea săvârşită, recunoaşte sau nu vinovăţia sa etc.
Dacă instanţa de judecată va considera că
corectarea persoanei în vârstă de până la 18 ani e posibilă fără aplicarea
pedepsei penale când aceasta a săvârşit o infracţiune ce nu prezintă un grad
sporit de pericol social, ea poate aplica în această situaţie măsuri de
constrângere cu caracter educativ, care de fapt nu reprezintă o pedeapsă
penală. Dacă sunt prezente condiţiile de mai sus, atunci minorul trebuie
liberat de răspundere penală cu trimiterea materialului dosarului comisiei
pentru minori, care va examina problema aplicării măsurii de constrângere cu
caracter educativ. Învinuitul şi reprezentantul legal al acestuia, victima şi
reprezentantul ei sunt înştiinţaţi despre încetarea procesului înainte de
trimiterea lui spre examinare comisiei pentru minori. Timp de 7 zile aceste
persoane au dreptul de a ataca încheerea instanţei de judecată în instanţa
ierarhic superioară.
Art. 60 C.P. al R.M. conţine măsurile de
constrângere cu caracter educativ ce se aplică faţă de minori în cazul
liberării lor de răspundere penală :
1. obligaţia persoanei de a cere scuze părţii vătămate în mod
public sau sub o altă formă stabilită de către instanţa de judecată ;
2. mustrarea sau mustrarea severă ;
3. avertismentul
;
4. încredinţarea
minorului pentru supravegherea severă părinţilor sau persoanelor ce-i
înlocuiesc ;
5. încredinţarea
minorului pentru supraveghere unui colectiv de muncă, organizaţii obşteşti cu
consimţământul acestora sau unor cetăţeni la cererea lor ;
6. interimarea
minorului într-o instituţie specială de învăţământ şi de educaţie ;
7. obligaţia
minorului ce a împlinit vârsta de 16 ani să repare dauna cauzată dacă el are un
câştig propriu şi dacă dauna nu depăşeşte un salariu minim sau obligaţia să
repare prin munca sa dauna materială cauzată dacă ea nu de păşeşte suma de un
salariu minim. În cazul când aceasta depăşeşte suma de un salariu minim,
repararea daunei se înfăptuieşte pe calea unei acţiuni civile.
Clasarea procesului penal nu se admite
dacă persoana ce a săvârşit o faptă ce conţine indicii de infracţiune se opune
acestui lucru. În cazul dat, procesul penal continuă în mod obişnuit.
7.Liberarea
de răspundere penală ca
rezultat al actului de amnistie.
Amnistia
este o modalitate de liberare de răspundere şi pedeapsă penală. Termenul de
amnistie din grecească "amnestia",
înseamnă "a da uitării",
"a uita".
Conform art. 66, punctul p) al
Constituţiei Republicii Moldova, actele de amnistie pot fi emise de Parlamentul
R.M. Amnistia este actul organului suprem al puterii de stat prin care se
înlătură răspunderea penală sau consecinţele condamnării pentru infracţiunile
ce se încadrează în dispoziţiile sale, fiind săvârşite înainte de apariţia sa.
Prin actul de amnistie nu se abrogă o normă oarecare din partea specială a
Codului penal, faptele continuă să fie prevăzute de lege urmând a fi
sancţionate dacă ele nu cad sub incidenţa amnistiei. Amnistia, neanulând
sentinţa instanţei de judecată, absolvă persoana de pedeapsa stabilită de
instanţa de judecată sau o înlocuieşte cu alta mai blândă. Amnistia este o
cauză legală ce înlătură răspunderea penală şi consecinţele condamnării.
Amnistia operează asupra faptelor, înlăturând răspunderea penală pentru acestea
şi nu asupra persoanei infractor ca în cazul graţierii.
Amnistia reflectă imperatismele
umanismului şi încrederea statului faţă de persoanele ce au săvârşit
infracţiuni.
Art. 53 al C.P. al R.M. prevede amnistia.
Alin.1 al art.53 prevede că amnistia este actul ce are ca efect absolvirea de
răspundere penală sau de pedeapsă penală, fie reducerea pedepsei aplicate sau
comutarea ei într-o pedeapsă mai blândă.
Alin.2 al art.53 spune că
amnistia poate fi de asemenea aplicată şi pedepselor complementare, dar nu
produce efecte asupra amenzilor încasate şi asupra măsurilor de constrângere cu
caracter medical.
Alin.3 al art.53 prevede că amnistia se
acordă de către Parlament unui cerc nedeterminat individual de persoane. Acest
alineat a fost introdus prin Legea din 18 noiembrie 1999, fiind publicată în
Monitorul Oficial din 6 ianuarie 2000.
De obicei, amnistiile sunt emise în
legătură cu anumite evenimente, date remarcabile din istoria social-politică a
ţării.
Actul de amnistie se extinde asupra unei
anumite categorii de criminali, care nu sunt desemnaţi individual, dar care au
săvârşit o anumită categorie de infracţiuni pentru care se acordă amnistia sau
cărora le-au fost aplicate modalităţi asemănătoare de pedeapsă penală.
Potrivit
regulii generale, amnistia
se referă numai
la categoria de
infracţiuni care nu prezintă
un mare pericol social, precum şi la o
anumită
categorie de persoane ce au
săvârşit infracţiuni (invalizi, minori etc.).
Amnistia se extinde numai
asupra acelor persoane ce au săvârşit infracţiuni strict concretizate în actul
de amnistie şi numai asupra faptelor comise până la emiterea actului de
amnistie. Amnistia nu liberează de răspundere penală persoanele ce au săvârşit
infracţiuni după emiterea actului de amnistie sau care la această dată nu au terminat
săvârşirea infracţiunilor în cazul infracţiunilor continui şi prelungite. În
cazul infracţiunilor continui şi prelungite a căror activitate se prelungeşte
în timp, momentul epuizării ce marchează data lor de săvârşire trebuie să aibă
loc înainte de apariţia actului de amnistie. Persoanele ce cad sub incidenţa
amnistiei sunt liberate de pedeapsa principală şi complementară dacă ultima n-a
fost executată până la intrarea în vigoare a legii privind amnistia.
Materialele în privinţa persoanelor ce urmează să fie amnistiate, faţă de care
în modul stabilit le-a fost prescris tratamentul antialcoolic, narcomanic,
privind bolile venerice se examinează după terminarea cursului de tratament la
cel mult peste 5 luni de la data publicării legii despre amnistie.
Persoanele, asupra cărora se extinde
acţiunea amnistiei, sunt eliberate indiferent de etapa la care se află dosarul
penal. Dacă dosarul penal privind infracţiunea concretă încă nu a fost intentat
până la emiterea actului de amnistie prin care se decide liberarea de pedeapsă
penală pentru asemenea infracţiuni, atunci este inadmisibilă lansarea lui, iar
unele categorii de cauze penale aflate deja în instanţele de judecată, dar care
încă nu au fost examinate, urmează a fi clasate. Dacă cauza penală se află în
stadiul dezbaterilor judiciare, instanţa de judecată duce până la capăt
procesul penal, pronunţă sentinţa de liberare sau de condamnare, însă liberează
complet persoana de executarea pedepsei prevăzută de lege.
Amnistia poate să absolve de răspundere
şi de pedeapsă penală atât totală, cât şi parţială. Ea poate libera persoana de
pedepsele complementare,
precum şi să decidă
absolvirea consecinţelor penale ale condamnării.
Însă, luând în consideraţie că emiterea actului de amnistie nu
înseamnă recunoaşterea persoanei ca fiind nevinovată de săvârşirea infracţiunii
cu toate urmările ce derivă din aceasta, ci o liberare de executarea ulterioară
a răspunderii penale de către aceasta, legea procesual-penală prevede o anumită
procedură de suspendare a dosarului penal în baza actului de amnistie. În
special, dosarul penal nu poate fi suspendat dacă persoana nu recunoaşte că
este vinovată de săvârşirea infracţiunii şi face o contestaţie. În acest caz
procesul se desfăşoară în mod obişnuit, anchetatorul examinează dosarul până la
formularea rechizitoriului de învinuire şi-l transmite în judecată, care
examinează cauza ca de obicei şi în timpul dezbaterilor judiciare inculpatul
poate să obţină achitarea publică, dacă, însă el este declarat vinovat va fi
liberat conform actului de amnistie – instanţa de judecată va pronunţa o
sentinţă de condamnare cu liberarea condamnatului de pedeapsa penală conform
punctului 4, alin.1 al art.5 Cod de procedură penală al R.M.
Parlamentul Republicii Moldova a adoptat următoarele legi
cu privire la amnistie:
·
Legea
Republicii Moldova privind amnistia în legătură cu adoptarea Constituţiei
Republicii Moldova, din 29 iulie 1994, publicată în Monitorul Oficial al
Republicii Moldova nr. 5 din 15 septembrie 1994;
·
Legea
Republicii Moldova privind amnistia în legătură cu aniversarea a cincea de la
proclamarea independenţei Republicii Moldova, din 24 iulie 1996, publicată în
Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 56 din 22 august 1996 ;
·
Legea
Republicii Moldova privind amnistia unor categorii de persoane, din 20
noiembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 70
din25 iulie 1998 ;
·
Legea
Republicii Moldova privind amnistia în legătură cu aniversarea a cincea de la
adoptarea Constituţiei Republicii Moldova, nr. 561 din 29 iulie 1999, publicată
în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.93 din 20 august 1999.
Prin toate aceste legi cu
privire la amnistie au fost amnistiaţi următorii condamnaţi:
-
participanţii la cel de-al doilea război mondial şi la acţiunile de luptă
pentru apărarea independenţei şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova;
-
foştii ostaşi-internaţionalişti participanţi la acţiunile de luptă în
Afganistan, participanţii la lichidarea consecinţelor avariei de la Cernobîl,
persoanele din rândurile victimelor represiunilor politice ;
- persoanele decorate cu ordine şi medalii ale
R.M. şi cu alte distincţii echivalente cu acestea ;
- persoanele în vârstă de până la 18 ani ce au
săvârşit infracţiuni şi care anterior nu au fost deţinute în colonii de
reeducare prin muncă ;
- invalizii de gradele unu, doi şi trei;
- persoanele a căror parte neexecutată din
termenul pedepsei nu depăşeşte un an ;
- bărbaţii ce au depăşit vîrsta de 60 ani ;
- femeile : -
care au depăşit vârsta de 55 ani;
-
care au copii sub 18 ani sau soţ invalid de gradul unu
sau doi ;
-
gravide ;
- văduve ale celor căzuţi în al doilea război
mondial sau în acţiunile de luptă pentru apărarea independenţei şi integrităţii
teritoriale a R.M., ale foştilor ostaşi-internaţionalişti ce au participat la
acţiunile de luptă din Afganistan sau pe teritoriul altor ţări, ale
participanţilor la lichidarea consecinţelor avariei de la Cernobîl, ale
victimelor represiunilor politice şi ale persoanelor ce şi-au pierdut viaţa în
timpul exercitării funcţiei de menţinere a ordinii publice şi de apărare a
altor interese ale statului.
Prin legea din 15 septembrie 1994 s-au
mai amnistiat persoanele condamnate la privaţiune de libertate pe un termen de
până la 5 ani, la pedeapsă non-privativă de libertate pentru persoanele ce n-au
fost deţinute în instituţii de reeducare prin muncă ; s-a redus partea rămasă a
termenului privaţiunii de libertate : privaţiune de libertate pe un termen de
10 ani şi pedeapsă non-privativă de libertate – cu o treime ; privaţiune de
libertate de peste 10 ani – cu o pătrime.
Prin legea din 22 august 1996 sau mai
amnistiat persoanele condamnate la privaţiune de libertate de până la 6 ani, de
pedeapsa non-privativă de libertate a persoanelor ce anterior n-au fost
deţinute în penitenciare ; s-a redus cu o treime restul termenului neexecutat
persoanelor condamnate la privaţiune de libertate de până la 10 ani şi
persoanelor condamnate la pedeapsă non-privativă de libertate ; s-a redus cu o
pătrime restul termenului neexecutat persoanelor condamnate la privaţiune de
libertate pe un termen de peste 10 ani.
Prin legea din 25 iulie 1998 s-au mai
amnistiat persoanele condamnate la privaţiune de libertate pe un termen de 5
ani, privaţiune de libertate pe un termen de 7 ani cu minimum jumătate de
termen executat ; s-au transferat din coloniile de corectare cu regim comun,
înăsprit şi riguros în colonii-aşezări persoanele condamnate la privaţiune de
libertate pe un termen de până la 10 ani ce au executat o treime din pedeapsă.
Prin legea din 20 august 1999 au mai fost
amnistiate persoanele condamnate la privaţiune de libertate pe un termen de 5
ani, la privaţiune de libertate pe un termen de până la 7 ani ce au executat
minimum o doime din termen ; s-au absolvit de pedeapsă penală persoanele ce au
săvârşit infracţiuni din imprudenţă şi sunt condamnaţi la privaţiune de
libertate de până la 10 ani şi persoanele cărora le rămăsese de executat nu mai
mult de un an ; termenul privativ de libertate de peste 10 ani s-e redus la
jumătate persoanelor condamnate pentru infracţiuni imprudente ; s-a redus cu o
treime termenul privativ de libertate persoanelor condamnate pe un termen
de până la
10 ani.
8.Bibliografia
Codul Penal al Republicii Moldova din
1964.
Codul de procedură penală al Republicii Moldova din
1964.
Macari Ivan ”Dreptul penal al Republicii Moldova”,
partea generală, Chişinău, 1999.
A.Borodac, V.Bujor s.a. ”Drept penal”,
partea generală, Chişinău, 1994.
Corneliu Tureanu ”Raspunderea juridică
pentru faptele penale savârşite de minori”, Bucureşti, 1995.
Хан-Магомедов Д. О. ”Освобождение от наказания”, Москва, 1964.
Манцев И. ”Условия освобождения от уголовной ответственности”,
Ленинград, 1979.
Гусева Е. ”Освобождение от уголовной ответственности с применением мер
административного воздействия”, Москва, 1979.
Legea
Republicii Moldova privind amnistia în legătură cu adoptarea Constituţiei
Republicii Moldova, din 29 iulie 1994, publicată în Monitorul Oficial al
Republicii Moldova nr. 5 din 15 septembrie 1994.
Legea
Republicii Moldova privind amnistia în legătură cu aniversarea a cincea de la
proclamarea independenţei Republicii Moldova, din 24 iulie 1996, publicată în
Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 56 din 22 august 1996.
Legea
Republicii Moldova privind amnistia unor categorii de persoane, din 20
noiembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 70
din25 iulie 1998.
Legea Republicii Moldova privind amnistia în legătură cu aniversarea a
cincea de la adoptarea Constituţiei Republicii Moldova, nr. 561 din 29 iulie
1999, publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.93 din 20 august
1999.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu