Evaziunea fiscală este unul din fenomenele economico-sociale ale contremporaneităţii cu care toate statele se confruntă, într-o măsură mai mare sau mai mică.
“Evaziunea fiscală este
sustragerea prin orice mijloace, în întregime sau în parte, de la plata
impozitelor, taxelor şi altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor
locale, bugetului asigurarilor sociale de stat şi fondurilor speciale extra
bugetare de către persoanele fizice şi juridice române sau străine, denumite în continuarea contribuabili”1).
În toate timpurile, multitudinea
obigaţiilor pe care le impun legile fiscale contribuabililor, au făcut să
stimuleze ingeniozitatea acestora în a inventa diverse procedee de eludare a
legilor fiscale.
În cazul evaziunii, contribuabilul
încearcă să se plaseze într-o poziţie cât mai favorabilă, pentru a beneficia
cât mai mult de avantajele oferite de
reglementările fiscale în vigoare. Ingineria financiar fiscală utilizează cele
mai moderne tehnici şi strategii: marketingul juridic al mediilor de afaceri
interne şi internaţionale.2)
Diferiţi autori definesc conceptul de
evaziune fiscală drept o sustragere de la impunere a meteriei impozabile.
În România problema evaziunii fiscale
capătă un interes major în primul rând datorită existenţei unei economii cu o
lipsă acută de capital, atât la nivel macroeconomic, unde fenomenul
subcapitalizării este deosebit de presant.
De asemenea, tot lipsa de capital atrage
după sine o situaţie precară a veniturilor care trebuie să alimenteze bugetul
de stat şi care au ca menire finanţarea unor importante sectoare sociale
(sănătate, învăţământ). În aceste condiţii limitarea într-o măsură cât mai mare
a evaziunii fiscale ar avea un efect pozitiv asupra echilibrului bugetar.
Mijloacele folosite pentru sustragerea
de la obligaţiile fiscale se prezintă sub multe forme:
-
procedee
ilicite, pe de o parte,
-
simple
neadevăruri, pe de altă parte
Evaziunea fiscală poate fi, ilicită,
având şi un caracter fraudulos şi evaziune fiscală legală sau mai bine zis
tolerată.
Forme de manifestare a evaziunii fiscale
Evaziunea frauduloasă sau ilicită
Prin evaziunea fiscală ilicită se
înţelege acţiunea contribuabilului care încalcă o prescripţie legală cu scopul
de a se sustrage de la plata impozitelor, taxelor şi contribuţiilor cuvenite
statului. Evaziunea fiscală este frauduloasă când contribuabilul, obligat să
frunizeze date în sprijinul declaraţiei sale, recurge la disimularea meteriei
impozabile sau folosirea altor căi de sustragere de la plata impozitului
datorat.
În general este greu să se determine
toate formele de evaziune de acest tip, ele fiind practic nelimitate şi într-o
continuă chimbare datorită spiritului inventiv al contribuabililor. În
activitatea fiscală există, însă, forme care se regăsesc mai frecvent şi de
care trebuie să se ţină seama la cercetarea contabilă:
-
înregistrările
realizate cu scopul de a micşora rezultatele;
-
înfiinţarea de
conturi pasive cu nomenclaturi fictive;
-
înscrierea de
cifre nereale în registrele contabile;
-
amortismentele
nelegale şi amortismente la supraevaluări;
-
întocmirea de
declaraţii false;
-
întocmirea de
documente de plăţi fictive;
-
crearea de
rezerve latente;
-
alcătuirea de
registre contabile nereale;
-
nejustificarea
cu documente legale a înregistrărilor;
-
trecerea în
conturi personale a unor parţi din beneficiu;
-
reducerea
cifrei de afaceri;
-
executarea de
registre de evidenţe duble, un exemplar real şi altul fictiv;
-
diminuarea
materiei impozabile rezultate din reducerea cifrei de afaceri prin
înregistrarea în cheltuielile unităţii a unor cheltuieli cu caracter personal
ale patronilor, sau înregistrarea de cheltuieli neefectuate în realitate;
-
falsificarea
bilanţului, ca mijloc de fraudare a fiscului, care presupune o convenţie între
patron şi contabilul şef, ei fiind astfel ţinuţi să răspundă solidar pentru
fapta comisă.
În practică însă este incert şi
foarte greu de delimitat evaziunea legală de cea ilegală, astfel că între legal
şi ilegal nu există un zid chinezesc fix, ci o mişcare brauniană, ordonată de
perfecţionarea legii. Se poate spune că există trei familii de contribuabili:
una a celor cinstiţi (zona albă), a doua a celor necinstiţi (zona neagră) şi
ultima (zona gri) a celor care scapă fiscului eventual, fie legitim prin
abilitate (vid legislativ), fie ilegal prin acrobaţii sau abuz de lege, trecând
de la o zonă la alta.
Evaziunea fiscală legală
Prin evaziunea legală se înţelege
acţiunea contribuabilului de a ocoli legea, recurgând la o combinaţie
neprevăzută a legilor şi deci „tolerată” prin scăparea din vedere.
Contribuabilii găsesc anumite mijloace
şi exploatând insuficienţele legislaţiei eludează în mod „legal”,
sustrăgându-se în total sau în parte plăţii impozitelor, tocmai datorită
acestei insuficienţe a legislaţiei.
Procedând astfel, contribuabilii rămân
în limita strictă a drepturilor lor şi statul nu se poate apăra decât printr-o
legislaţie bine studiată, clară, precisă.
Un exemplu de evaziune fiscală legală
este impunerea veniturilor realizate de anumite categorii de persoane fizice pe
baza unor norme medii de venit, impunere ce crează condiţii pentru
contribuabilii care realizează venituri mai mari decât media, să nu plătească
impozit pentru diferenţa respectivă.
Un alt exemplu de evaziune legală care
permite ca o parte de venit să scape de la impunere sunt facilităţile fiscale
care se acordă agenţilor economici din anumite ramuri ale economiei la
înfiinţarea sau pe parcursul desfăşurării activităţii sub forma unor scutiri de
la plata T.V.A., la impozitul prevăzut pentru activităţi de export, accize,
etc. sau reduceri de impozit pe profit.
Motivele principale ale fenomenului de
evaziune se sintetizează astfel:
-
comportament
negativ al contribuabililor;
-
necunoaşterea
sau ignoranţa legislaţiei fiscale şi deci, a obligaţiilor care decurg din
aplicarea legislaţiei;
-
interpreatarea
sau aplicare eronată şi chiar abuzivă a legislaţiei fiscale;
-
munca
clandestină manifestată cel puţin sub două forme activitate pe cont propriu,
fără autorizaţie şi aşa numita „muncă la negru”.
În România fenomenul de evaziune fiscală
cunoasşte dimenisuni relativ mari. „Aşa se face că economia subterană a
înflorit continuu, iar persoanele care operează în acest domeniu plasează
fondurile obţinute în ţări unde procesul de reciclare este mai sigur şi mai
rapid decât cel în care politicile economice sănătoase permit randamente mai
ridicate, dar există riscul intervenţiei autorităţilor statele.
Se constată o creştere a activităţii de
evaziune fiscală indentificată de organele de control, principalele aspecte
referindu-se la sustragerea de la plata taxelor şi impozitelor prin
neevidenţierea corectă în contabilitate a operaţilor economice, înfiinţarea
unor firme fantomă şi desfăşurarea de activităţi în numele acestora,
distrugerea documentelor de evidenţă primară şi contabilă1).”
Analiza actualului sistem a scos în
evidenţă faptul că manifestarea pe scară largă a evaziunii fiscale este
determinată de o serie de factori printre care se numără: mărimea prelevărilor
fiscale, politica sancţiunilor fiscale, nivel de organizare şi pregătire a aparatului
fiscal.
Referitor la mărimea prelevărilor
fiscale este vorba despre impozite ale căror cote sunt prea mari în raport cu
baza impozabilă şi din acest motiv contribuabilii, persoanele care au obligaţia
de a plăti aceste impozite statului, sunt tentaţi să nu îşi onoreze plăţile
către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de sănătate, bugetele
locale etc.
În ceea ce priveşte sancţiunile,
acestea, sunt sub forma amenzilor şi penalităţilor. Statul majorează nivelul
veniturilor bugetare prin încasarea de amenzi, penalităţi cât mai numeroase.
Nivelul ridicat al penalităţilor şi amenzilor poate conduce la un blocaj
financiar şi în final la închiderea mai multor unităţi economice.
Evaziunea fiscală realizată la adăpostul
legii poate fi evitată, prin perfecţionarea şi îmbunătăţirea conţinutului
legilor care au făcut-o posibilă.
Anexa nr.1
Tipologia răspunderii în Dreptul Financiar şi Fiscal
pentru executarea Bugetului public naţional
1.
Răspunderea „administrativă” (de drept administrativ) –
fapte/ acţiuni/inacţiuni cu consecinţe asupra dimensiunii impozitelor/taxelor:
-
săvârşite de persoane fizice dar şi de persoane juridice;
-
disciplina financiară de execuţie a bugetului public naţional.
2.
Răspunderea administrativ –
disciplinară (între un organ administrativ şi un funcţionar public, autor al
unei abateri conform R.O.F) care nu este contravenţionalizată (nu are
caracterul de contravenţie).
3. Răspunderea “contravenţională”: acte şi fapte stabilite ca şi
contravenţii de lege.
Exemple: evaziune fiscală, legea contabilităţii,
controlul fiscal, vamă, impozit pe venit, regimul accizelor, taxe/impozite
locale.
4. Răspunderea “patrimonială”:
a)
materială: cade sub incidenţa
Codului Muncii.
Exemplu: salariat într-o unitate economică:
-
decizie de imputare
-
angajament de plată
b)
civilă: pentru delicte la
disciplina financiar-fiscală atât a contribuabililor cât şi a funcţionarilor
publici vinovaţi de nerespectarea destinaţiilor publici.
5. Răspunderea “penală”:
-
infracţiuni: fals, infracţiuni
contra patrimoniului, infracţiuni privind unele activităţi economice,
infracţiuni privind regimul vamal, infracţiuni privind evaziune fiscală.
-
cazierul
fiscal
6. Particularităţi privind Răspunderea
juridică: prin mijloace de Drept FISCAL:
a) amenda fiscală pentru fraudarea
veniturilor fiscale;
b) suspendarea activităţii debitorului pentru
6 luni;
c) penalităţile şi majorări de întârziere
pentru neplata la termen.
Anexa nr.2
Tipologia infracţiunilor la regimul financiar fiscal
1.
Infracţiuni de fals intelectual şi
material şi uz de fals:
-
fals în declaraţii (persoane fizice şi juridice);
-
omisiune a sesizării organelor judiciare: salariaţii
funcţionari publici;
-
uz de fals.
2.
Infracţiuni contra patrimoniului
public:
-
neglijenţa în serviciu;
-
furt;
-
abuz de încredere;
-
gestiune frauduloasă;
-
înşelăciune;
-
delapidare.
3.
Infracţiuni la regimul stabilit
pentru anumite activităţi economice:
-
infracţiuni de deturnare de fonduri (schimbarea
destinaţiei fondurilor/creditelor şi/sau claselor de
cheltuieli publice aprobate de ordonatorii principali/secundari de credite.
4.
Infracţiuni la regimul vamal:
-
infracţiuni de contrabandă;
-
falsificarea actelor vamale,
comerciale şi de transport.
5.
Infracţiuni privind combaterea
evaziunii fiscale:
-
evidenţă financiar – contabilă nereală şi/sau
refuzul de a o prezenta controlului/ inspecţiei publice.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu