Raspunderea disciplinara

              Răspunderea disciplinară intervine  în cazurile în care o persoană  încadrată în muncă  într-o unitate sau o  instituţie  săvârşeşte cu vinovăţie  o abatere de la obligaţiile  de serviciu , inclusiv  norme de comportare .

           Angajatorul dispune de prerogativă  disciplinară , având dreptul de a aplica , potrivit legii , sancţiuni disciplinare salariaţilor săi  ori de câte ori constată  că aceştia au săvârşit o abatere disciplinară .

           Elementele esenţiale  ale răspunderii disciplinare sunt :

·        Calitatea de salariat al unităţii în baza unui contract individual de muncă

·        Existenţa unei fapte ilicite

·        Săvârşirea faptei cu vinovăţie

·        Un rezultat dăunător

·        Legătura de cauzalitate între faptă şi rezultat 

Subiect al abaterii disciplinare  poate fi numai salariatul . Ucenicii,elevii şi studenţii care fac practică în unităţi , militarii  persoanele condamnate penal  de a presta o muncă de reeducare în unităţi nu vor răspunde  disciplinar în baza Codului Muncii ci potrivit reglementărilor  specifice sectorului de care aparţin .

Trăsăturile răspunderii disciplinare

Ø     Răspunderea disciplinară este de natură contractuală  - obligaţia  salariatului de a respecta toate regulile care configurează disciplina muncii ;

Ø     Se transpune  într-o constrângere materială sau de ordin moral ;

Ø     Caracter intuitu personae  - imposibilă o răspundere disciplinară  pentru fapta altuia sau o transmitere a acestei răspunderi  asupra moştenitorilor salariatului;

Ø     Exercită o funcţie sancţionatorie , preventivă şi educativă;

        Cauzele de exonerare de răspundere disciplinară :

Ø     legitima apărare

Ø     starea de necesitate

Ø     constrângerea fizică sau constrângerea morală

Ø     cazul fortuit

Ø     forţa majoră

Ø     eroarea de fapt

Ø     executarea ordinului de serviciu emis în mod legal .

  Condiţiile răspunderii disciplinare

   Pentru a răspunde disciplinar  trebuie să se întrunească următoarele condiţii :

Ø     obiectul abaterii disciplinare;

Ø     latura obiectivă ( fapta antisocială) ;

Ø     subiectul (salariatul);

Ø     Latura subiectivă (vinovăţia)

    Săvârşind abaterea  autorul încalcă mai multe obligaţii de muncă. Obiectul abaterii  disciplinare este reprezentată de valoarea  socială lezată ,respectiv relaţiile de muncă , ordinea interioară în unitate şi disciplina la locul de muncă .

    Latura obiectivă( fapta antisocială)  ăroduce  un rezultat dăunător ordinii interioare în unitate.

     Caracterul ilicit al faptei rezultă din neconcordanţa dintre aceasta şi  unele obligaţii (contract colectiv,regulament intern,dispoziţiile conducătorului unităţii şi şefilor ierarhici) .

     Fapta ilicită trebuie să se afle în legătură de cauzalitate  cu un rezultat dăunător  , care reflectă gradul  de periculozitate socială  a abaterii.

     Subiectul abaterii disciplinare  - salariatul  încadrat în muncă într-o unitate . Disciplina va trebui să fie respectată  şi de personalul detaşat , delegat , studenţii şi elevii care fac practică în unitate.

     Latura subiectivă  constă în atitudinea  psihică negativă  a subiectului faţă de  fapta sa , iar abaterile pot fi săvârşite  cu intenţie sau din culpă. În cadrul răspunderii disciplinare , gradul de vinovăţie  constituie unul din criteriile  folosite pentru dozarea sancţiunii .

              Potrivit  Codului muncii angajatorul dispune  de prerogativă disciplinară , având dreptul de a aplica , potrivit legii , sancţiuni disciplinare salariaţilor săi ori de câte ori constată că aceştia au săvârşit o abatere disciplinară .

              Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca şi care constă într-o acţiune  sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale  , regulamentul intern , contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil , ordinele şi dispoziţiile legale  ale conducătorilor ierarhici.

              Sancţiunile disciplinare pe care le poate  aplica angajatorul  în cazul în care salariatul  săvârşeşte o abatere disciplinară  sunt :

·        avertismentul scris;

·        suspendarea contractului individual de muncă pentru o perioadă ce nu poate depăşi  10 zile lucrătoare ;

·        retrogradarea din funcţie , cu acordarea salariului corespunzător  funcţiei în care s-a dispus retrogradarea , pentru o durată ce nu poate depăşi 60 de zile ;

·        reducerea salariului de bază pe o durată de  1-3 luni cu 5-10% ;

·        reducerea salariului de bază şi/sau  , după caz, şi a indemnizaţiei de conducere pe o perioadă de 1-3 luni cu 5-10% ;

·        desfacerea disciplinară  a contractului individual de muncă.

  

         În cazul în care , prin statute profesionale aprobate prin lege specială , se stabileşte un alt regim  sancţionar , va fi aplicat acesta.

         Amenzile disciplinare sunt interzise  iar pentru aceeaşi abatere  disciplinară se poate aplica  numai o singură sancţiune.

         Angajatorul stabileşte  sancţiunea disciplinară  aplicabilă în raport cu gravitatea  abaterii disciplinare  săvârşite de salariat , avându-se în vedere următoarele :

·        împrejurările în care fapta a fost săvârşită ;

·        gradul de vinovăţie al salariatului;

·        consecinţele abaterii disciplinare ;

·        comportarea generală în serviciu a salariatului ;

·        eventualele sancţiuni disciplinare suferite anterior  de către acesta .

      Sub sancţiunea nulităţii absolute , nici o măsură, nu poate fi dispusă mai înainte  de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.

      În vederea desfăşurării cercetării discilinarea  prealabile , salariatul va fi convocat în scris  de persoana împuternicită  de către angajator  să realizeze cercetarea  , precizându-se obiectul , data , ora şi locul  întrevederii.

      Neprezentarea salariatului la convocarea făcută , fără un motiv obiectiv dă dreptul angajatorului să dispună sancţionarea , fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile .

      În cursul cercetării disciplinare prealabile  salariatul are dreptul  să formuleze şi să susţină  toate apărările în favoarea  sa  şi să ofere persoanei împuternicite  să realizeze cercetarea tuturor probelor şi motivaţiilor  pe care le consideră necesare , precum şi dreptul să fie asistat , la cererea sa , de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este.

      Angajatorul  dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă , în termen de 30 de zile  calendaristice  de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare , dar nu mai târziu de 6 luni  de la data săvârşirii faptei.

       Sub sancţiunea  nulităţii absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu :

·        descrierea faptei care constituie abatere disciplinară

·        precizarea prevederilor din statutul de personal , regulamentul intern  sau contractul colectiv de muncă aplicabil , care au fost încălcate de salariat ;

·        motivele pentru care au fost înlăturate  apărările formulate  de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile  sau motivele pentru care nu a fost efectuată cercetarea ;

·        temeiul de drept în baza căruia sancţiunea  disciplinară se aplică ;

·        termenul în care sancţiunea  poate fi contestată ;

·        instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată ;

      Decizia de sancţionare  se comunică salariatului în cel mult 5 zile calendaristice  de la data emiterii şi producerii de efecte de la data comunicării.

      Comunicarea se predă  personal salariatului , cu semnătură de primire , ori , în caz de refuz al primirii, prin scrisoare recomandată, la domiciliul sau reşedinţa  comunicată de acesta .

      Decizia de sancţionare  poate fi contestată de salariat la instanţele judecătoreşti competente  în termen de  30 de zile  calendaristice de la data comunicării .

      Responsabilitatea şi răspunderea funcţionarilor publici.

      Aceasta a fost  definită prin raportarea conştientă  la nevoile sociale , la sarcinile pe care le au  şi pe care le consideră îndatoriri  de prim ordin . Pentru funcţionarii publici,  responsabili social , realizarea sarcinilor de serviciu , rezolvarea cu promptitudine  şi seriozitate a problemelor  cetăţenilor, reprezintă felul de a fi  şi scopul existenţei lor sociale .

      În opoziţie cu atitudinea conştientă de responsabilitate socială  a funcţionarilor publici se află atitudinea de delăsare , indiferenţă şi birocratism faţă de problemele celor  pe care trebuie să-i slujească.

      Atunci când funcţionarii publici săvârşesc  abateri, produc prejudicii şi tulburări  bunului mers al activităţii sau prestigiului autorităţilor din care fac parte , săvârşesc abuzuri de orice natură sau vatămă  drepturile şi interesele legitime  ale cetăţenilor , intervine ceea ce se numeşte  răspunderea juridică a acestora .

      În comportamentul funcţionarului public  trebuie să primeze responsabilitatea ,îndeplinirea cu o  convingere reieşită din înţelegerea  raţională a fenomenelor , a sarcinilor sale , convins că slujirea cu credinţă a interesului public  este baza comportamentului său profesional şi moral.

      Administraţia publică  pune la baza activităţii ei principiul legalităţii, aplicarea legii în litera şi spiritul ei .

      Abaterea de la lege prin săvârşirea unor fapte ilicite , atentarea la valorile  juridiceşte ocrotite  atrage răspunderea juridică în diversele sale forme .

      Prin oricare dintre formele răspunderii se restabileşte ordinea  încălcată ca urmare a săvârşirii faptei ilicite , iar aplicarea sancţiunii  şi stabilirea despăgubirii îl face pe autorul faptei  să conştientizeze consecinţele faptei  săvârşite  şi să nu mai săvârşească astfel de fapte.

      Subiectul activ  al răspunderii în dreptul administrativ  este autoritatea publică faţă de care se răsfrâng consecinţele  faptei  şi în a cărei competenţă intră tragerea la răspundere a făptuitorului , autoritatea care îi şi aplică sancţiunea , în procesul tragerii la răspundere, autorul faptei devine subiect pasiv  al răspunderii .

     În raport cu fapta , autoritatea faţă de care se răsfrâng consecinţele , reprezintă subiectul pasiv , iar autorul faptei ,persoana fizică sau juridică, are calitatea de subiect activ.

       Pentru fapte având  un pericol social mai redus , anume abaterile administrative , a fost instituită răspunderea administrativă , iar nerespectarea  îndatoririlor  de serviciu  antrenează, în general răspunderea disciplinară .

       Răspunderea administrativ-disciplinară .

       Fapta de încălcare cu vinovăţie a normelor  dreptului administrativ  poartă numele de abatere disciplinară .

       Trăsăturile principale ale  răspunderii administrativ-disciplinare sunt  :

·        se întemeiază , în general , pe  încălcarea unui  raport de drept administrativ , dar poate fi atrasă  şi de abaterile  administrative rezultate din încălcarea legii penale.

·        Autorul abaterii poate fi :

Ø     un organ al administraţiei publice

Ø     un funcţionar public

Ø     un organism nestatal

Ø     o persoană fizică

·        subiectul activ al raportului juridic  de tragere la răspundere este întotdeauna o autoritate publică;

·        se întemeiază pe vinovăţia (culpa) subiectului pasiv  , care are capacitate de drept administrativ

   Sancţiunile pentru abaterile  administrativ-disciplinare  îmbracă mai multe modalităţi , cum ar fi :

·        amenda , ca în situaţia încălcării unor dispoziţii ale  Legii nr.267/1990 , privind Registrul Comerţului ;

·        majorări de întârziere pentru neplata la timp  a obligaţiilor bugetare privind impozite , taxe  , contribuţii ;

·        dizolvarea organului ales: ex. Consiliul Local care a adoptat , în mod repetat , hotărâri anulate de instanţă ca nelegale ;

·        demiterea primarului ;

Procedura de aplicare a sancţiunilor  administrativ – disciplinare trebuie să fie una contencioasă : Aceasta cuprinde  norme cu privire la:

·        constatarea faptei , a legăturii de cauzalitate dintre faptă şi rezultatul vătămător ;

·        termenele de prescripţie  sau de decădere ;

·        stabilirea organului administraţiei publice  competent să constate  săvârşirea abaterii şi conţinutul actului de constatare ;

·        exercitarea căilor de atac ;

·        modalităţi de executare ;

       Această formă de răspundere , ce are la bază ilicitul administrativ  propriu-zis a fost identificată  până la apariţia Constituţiei , şi chiar până la apariţia  Statutului funcţionarilor publici  , adoptat prin Legea nr. 188/1999 , cu răspunderea disciplinară specifică  dreptului muncii , dat fiind că statutul juridic  al funcţionarului public  era identificat  cu statutul juridic al salariatului , respectiv de drept al muncii.

      BIBLIOGRAFIE :

   1.Codul muncii   

   2.Alexandru Ţiclea ,Constantin Tufan, Dreptul muncii, Editura All Beck, Bucureşti , 2001