O dictatura absolut inumana

 In Romania esecul comunismului a fost cel mai socant, dezastrul economic cel mai adanc si conditiile de trai cele mai inumane. Natura eratica a procesului luarii deciziilor, gustul pentru proiecte economice grandioase si adularea deliranta a conducatorului si a ideilor lui irationale au sfarsit prin a impinge tara la dezastru si au nascut o societate monstruoasa, in care supunerea si frica au luat locul demnitatii, iar minciuna pe al adevarului. Umilinta, lipsurile si opresiunea s-au adunat, fara ca un sfarsit, oricare ar fi fost el, sa fie intrevazut.

 Cu timpul, in Occident se punea, din ce in ce mai insistent, o intrebare: “Care este punctul limita?” De la oameni de rand la experti, toti se intrebau cata suferinta vor mai indura romanii pana sa se revolte si sa se elibereze. Nimeni nu putea da un raspuns. De multe ori se credea ca oamenii au ajuns la limita suportabilului, dar curand incepea sa para ca o asemenea limita nu exista. Toata lumea era surprinsa aparenta inertie si pasivitate a romanilor, un palid raspuns gasindu-se in istoria, psihologia sociala sau realitatea dura a vietii cotidiene a natiunii.

In anii 70 si 80 s-au facut eforturi intelectuale de a se gasi particularitatea regimului Ceausescu. Pentru unii, era Stalinism primitiv. Altii adaugau o tenta de traditie bizantina la totalitarismul communist classic, iar o a treia categorie vorbea de o societate – erzats, de pseudo-orice, inclusive un pseudo-neo stalinism[1] .

Inceputul dominatiei comuniste

Preponderenta sovietica s-a manifestat imediat dupa 23 august 1944, cand delegatia romana s-a deplasat la Moscova pentru a semna Conventia de armistitiu cu Natiunile Unite. P.C.R. a actionat penrtu crearea unui sistem de aliante a fortelor de stanga si la ordinul Moscovei, comunistii au sporit starea de confuzie, pentru a ajunge la putere. La Conferinta de la Moscova din 9 octombrie 1944 Stalin si Churchill au impartit Balcanii iar sfera de influenta sovietica in Romania era de 90%.

P.C.R.a iesit din Blocul National Democrat (B.N.D.) si din guvern si impreuna cu P.S.D. si alte grupari fidele comunismului au format Frontul National Democratic (F.N.D.). Iar in nordul Transilvaniei, U.R.S.S. a instituit un regim de ocupatie militara. P.C.R. a atras in F.N.D. si grupari desprinse din partidele istorice precum cea national-taranista condusa de Anton Alexandru si cea liberala condusa de Gh. Tatarescu. In ianuarie 1945 Gheorghidiu Dej si Ana Pauker au fost chemati la Moscova; ultima etapa a fost organizarea unor demonstratii pentru demiterea guvnului Radescu. La 24 februarie 1945 au avut loc mari demonstratii in Bucuresti, soldate cu morti si raniti iar la 28 februarie 1945 A.J. Vasinski, adjunctul ministrului de externe sovietic, a cerut regelui sa numeasca un nou govern condus de Petru Groza. In guven au intrat si Gh. Tatarescu impreuna cu A. Alexandrescu.

La 9 martie 1945 nordul Transilvaniei a intrat sub controlul administratiei romanesti si pentru a atrage simpatia tarainilor, P. Groza a infaptuit la 23 martie 1945 reforma agrara pentru ca in 1949 sa declanseze campania de colectivizare.

Regele Mihai a cerut demisia lui Groza si a declansat “greva regala”. Aceasta s-a sfarsit prin includerea in govern a doi reprezentanti de la P.N.L. si P.N.T. iar Groza a epurat aparatul de stat, a creat lagare de detinuti, a suprimat ziarele de opozitie, a infiintat sovromurile si tribunalele populare si a anuntat alegeri libere.

Pentru intimidarea opozitiei guvernul a trecut la arestari in randul acesteia si i-a fost obstructionata campania electorala. Armata sovietica, politia si jandarmeria comunista i-au sprijinit pe comunisti. Electoratul a votat pentru partidele istorice insa comunistii au falsificat rezultatul alegerilor, au iesit invingatori, reprezentantii puterilor occidentale acreditati la Bucuresti ne sprijinind fortele democratice sip e regale Mihai.

Pe 10 februarie 1947 Romania a semnat Tratatul de Pace cu Natiunile Unite. Dupa aceea comunistii au trecut la un alt val de arestari: actiunea de la Tamadau a vizat compromitere P.N.T.; partidele politice au fost interzise si opozitia lichidata. In noiembrie 1947 au fost inlaturati liberalii din govern iar P.C.R. a ramas partid unic. Regele Mihai I a fost invitat la ceremonia casatoriei principesei Elisabeta la Londra, aici a avut convorbiri cu diferiti oameni politici care l-au sfatuit san u se mai intoarca in tara insa el s-a intors. Pe 30 decembrie 1947 Gheorghidiu Dej si Petru Groza i-au cerut regelui Mihai sa abdice. Ultimul obstacol in calea comunizarii a fost inlaturat, in aceeasi zi proclamandu-se Republica.

Perioada stalinista. Regimul lui Gh. Gheorghidiu Dej

Proclamarea Republicii in 1947 a deschis calea crearii statutului totalitar, care s-a bazat pe un partid unic, pe centralizarea economiei, pe suprematia politiei secrete. In februarie 1948 s-a infiintat P.M.R., condos de Gh. Gheorghidiu Dej, urmat de Ana Pauker si Vasile Luca. Tot in 1948 a fost adoptata si prima Constitutie comunista care a imitate-o pe cea sovietica din 1936. Organul legislative supreme era Marea Adunare Nationala. Intreaga putere politica a apartinut partidului unic care a fost sprijinit de politia politica. Fostii demnitari au fost exterminate si inchisi in lagare de munca (Sighet, Rm. Sarat, Gherla, Pitesti,Aiud): la Pitesti au fost “reeducati” intre 1948 si 1952 tineri(elevi, studenti), la canalul Dunare-Marea Neagra au fost inchisi 80000 de oameni, multi murind din cauza conditiilior inhumane. Gheorghidiu Dej si-a indepartat toti rivalii, in 1954 lichidandu-l pe Lucretiu Patrascanu.

Stalinismul economic a cuprins: nationalizarea intreprinderilor, etalizarea bancilor, colectivizarea agriculturii. In industrie s-au aplicat planurile cincinale, ele stabilind ritmuri inalte de dezvoltare, necolerate cu resursele tarii. Colectivizarea s-a terminat in 1962 cuprinzand 96% din terenurile arabile ale tarii. 80000 de tarani care au refuzat sa se inscrie in C.A.P.-uri au fost arestati. Prin atalizarea Bancii Nationale a intrat in mana comunistilor cea mai importanta banca romaneasca.

Pe plan cultural au fost rupte relatiile cu Occidentul si s-a adoptat modelul sovietic: proletculturismul. In 1948 a fost adoptata Legea invatamantului iar religia ca obiect de studio a fost inlocuita cu istoria Partidului Comunist al Uniunii Sovietice si cu geografia U.R.S.S.. Profesorii care nu au acceptat au fost exclusi din invatatmant. S-a introdus cenzura; Biserica a fost subordonata autoritatilor comuniste iar biserica greco_catolica a fost silita sa se uneasca cu cea ortodoxa.

In plan politic Romania a intrat in C.A.E.R. in 1949 iar in 1955 a intrat in pactul de la Varsovia. In anul 1953 a murit Stalin iar in 1956 a avut loc revolutia anticomunista din Ungaria. In 1958 trupele sovietice s-au retras din Romania si aceasta a inceput sa se distanteze de U.R.S.S. dar nu a abandonat modelul soviatic. Comertul romanesc a inceput sa se reorienteze catre Occident. Romania nu a acceptat “panul Valev” care dorea sa faca din Romania o zona agricola in interiorul U.R.S.S. si a reluat relatiile cu Iugoslavia, de care se indepartase dupa ce caonducatorul acesteia, Tito, s-a desprins de Moscova. In 1964 a fost lansata o declaratie care proclama egaliatatea tuturor partidelor comuniste insa cu toate incercarile de reforma regimul Dej nu poate fi absolvit de crimele comise impotriva opozantilor.

Regimul nationalist-comunist

Nicolae Ceausescu

Moartea lui Gheorghiu-Dej a pus problema succesiunii sale în conducerea P.M.R. Atunci, „educat” încă din 1952 pentru a „sluji” politica comunistă, Nicolae Ceauşescu vine la putere. Cu toate că acesta beneficiase de politica de destindere a lui Dej, Ceauşescu a atacat vehement pe fostul conducător, proclamându-se deschizătorul marii politici.

Prima etapa a regimului ceauşist s-a desfăşurat între anii 1965-1971. Principalii factori au fost : adoptarea unei noi Constitutii, redenumirea tarii in Republica Socialista Romania si schimbarea denumirii P.M.R. in Partidul Comunist Roman(P.C.M.).

Toate promisiunile cu caracter populist făcute de către Ceauşescu, i-au întărit poziţia. La acea vreme, noul lider nu urma numai câştigarea simpatiei faţă de popor ci şi pe cea a Occidentului. Prin această politică a sa, Ceauşescu a reuşit să câştige şi simpatia poporului. Realizărilor din această etapă li s-a adăugat momentul din 1968, care s-a dovedit a fi decisiv pentru propulsarea lui Ceauşescu in politica internaţională. La un momentdat „tovarăşul” Ceauşescu a atacat verbal U.R.S.S. Din acel moment prestigiul lui Ceauşescu a crescut imens.

Repetatele vizite în străinătate ale „tovarăşului” au amplificat rolul României pe plan internaţional.

 A doua etapă a regimului Ceauşist s-a desfăşurat între anii 1971-1980. Această etapă a avut ca punct de pornire vizitele lui Ceauşescu în China şi în Coreea de Nord. Din 1972, acesta începe sa-si pună rudele în posturi importante în partid şi în sistemul organelor de stat. În 1973 soţia sa, Elena, este promovată în Comitetul Executiv al P.C.R. În 1974 Ceauşescu devine preşedinte al republicii. Tot în anii ’70 dictatorul nostru a luat o serie de decizii economice greşite, „pregătind” astfel criza economică din anii ’80.

Cea de-a treia etapă a regimului Ceauşist s-a desfăşurat între anii 1980-1987. După 1980 starea de criză a României a devenit evidentă. În această perioadă ţara noastră avea nevoie de materii prime din străinătate. Tot în această perioadă de criză s-au înregistrat împrumuturi imense din străinătate. Majoritatea statisticilor erau falsificate pentru a acoperi o economie falimentară. Atunci poporul român era folosit tot mai mult ca o armă de propagandă a regimului Ceauşist.

Ultima etapă şi anume sfârşitul regimului Ceauşist a avut loc între anii 1987-1989. În aceşti doi ani dictatorul pierduse total sprijinul populaţiei. Dornic de a modifica fizionomia oraşelor, regimul a început o serie de demolări ale construcţiilor vechi. Aşadar la 21 septembrie 1988, Ceauşescu a organizat un miting pentru a explica populaţiei de ce politica sa este cea mai bună. Însă, întâlnirea nu a mers aşa cum s-a aşteptat. Mulţimea a început să-l huiduie pe dictator, după care mulţimea a pătruns în Comitetul Central, Televiziunea şi Radioul, anunţând poporul că Ceauşescu a fugit. În cele din urmă Ceauşescu a fost prins la Târgovişte pe data de 25 decembrie. După ce au fost judecaţi, Elena şi Nicolae Ceauşescu au fost executaţi.

Optiuni ce au dus la dezastru

Regimul Nicolae Ceausescu a infaptuit o politica economica menita sa industrializeze Romania intr-un timp scurt, fara nici o preocupare pentru nevoile reale ale tarii sau sacrificiile umane. Asa numita rata a acumularii (procentul din venitul national reinvetit in economie) era mentinuta constant la un nivel excesi de ridicat, de aproape 30%, pentru a pastra un ritm inalt de crestere economica. Prioritatile si obiectivele economice erau stabilite arbitrar, avand la baza mai degraba inclinatiile si preferintele personale ae conducatorului si ale sotiei sale. Obsesia stalinista a dictatorului privind industria grea ca obiectiv prioritar l-a facut sa dezvolte cu orice prêt o uriasa industrie siderurgica si metalurgica. Veleitatile stiintifice de chemist ale Elenei Ceausescu au dat nastre unei vaste industrii pentrochimice. Aceste ramuri au devenit pivotii economiei romanesti.Ambele optiuni s-au devenit irationale, si pe deasupra, foarte costisitoare.[2]

 Pricipala eroare economica a acestor optiuni consta in aceea ca ele ignorau total lipsa de materii prime si resurse energetice a Romaniei. Desi era bogata in resurse naturale, tocmai pentru industriile care erau prioritare lui Ceausescu Romania avea prea putina materie prima. In consecinta, toate materiile prime, sau cea mai mare parte a lor, ca si energia utilizata proveneau din import.. Spre exemplu , in 1988, importurile de minereu de fier se marisera de 20 de ori fata de punctul 1960. Paradoxul era ca acele industrii care se bazau pe materie prima si energie din import nu prea reuseau sa-si desfaca produsele pe piata mondiala. In 1988 (an pentru care datele sunt mai mult sau mai putin corecte), numai 10,2% din productia de otel o reprezenta otelul inalt aliat, cu o sansa de a se vinde pe piata mondiala saturata. In ansamblu, industria grea nu era capabila sa aduca suficienta valuta straina nici macar pentru a a coperi costurile materiilor prime si ale energiei importate pe care le utiliza. Pentru a compensa acest deficit, regimul sporea constant exporturile de alimente si bunuri de larg consum, adica exact de ceea ce romanii aveau nevoie. Industriile prioritare erau si energofage, spre exemplu combinatul de aluminiu de la Slatina consuma, in 1989 electricitate echivalenta cu consumul casnic al intregii populatii din Romania.

 Lipsurile

In timp ce se faceau investitii enorme in aceste obiective prioritare si in constructii megalomane, regimul neglija alte industrii, pentru care existau rezerve corespunzatoare de materii prime autohtone. Din “granarul Europei”, Romania a devenit “cutia milei”. Industrializarea obsesiva a avut doua efecte devastatoare asupra agriculturii. Intai, ea a privat productia agricola de investitiile indispensabile in masini, irigatii, ameliorari funciare si ingrasaminte, si apoi, a depopulat satele. Cel de-al doilea efect a luat proportii dramatice, lasand munca campului in principal in seama femeilor si a batranilor. Mai mult, intr-o vreme cand alte tari comuniste liberalizau legile cu privire la proprietatea funciara si slabeau controlul statului asupra proprietatii agricole, Ceausescu reintroducea in 1983 cotele obligatorii catre stat, iar in 1986 decreta ca toate terenurile agricole erau proprietate de stat data in folosinta temporara numai gospodariilor agricole de stat si cooperatiste sau taranilor individuali. Imixtiunea si jaful statului erau deja strigatoare la cer, suprimand orice motivatie ca taranul sa munceasca mai bine sau sa produca mai mult.

Efectele au fost cumplite. Productivitatea agricola era una din cele mai scazute din Europa. Se comiteau exagerari aberante cand se reportau recolte record de cereale, spre exemplu, in 1989, Ceausescu a anuntat ca recolta de grau atingea 60 000 000 tone cand, de fapt, ea se situa sub 17 000 000 tone. In 1989 de fapt, recolta de porumb la hectar era doar o fractiune din a celorlalte tari, fie ele si comuniste: 33% din recolta Italiei sau a Germaniei occidentale, 45 % din cea a Ungariei. Recolta de grau era mai putin de 55% din cea a Germaniei si a Frantei. Aceeasi soarta a avut-o si productia de lapte. In 1988, productia pe locuitor a industriei alimentare era: carne 37,2 kg, branza- 3,2 kg, unt- 1,7 kg, ulei comestibil-14,2 kg.

 Chiar si aceste resurse atat de limitate ar fi putut asigura o hrana saracacioasa, dar acceptabila pentru populatie, daca nu s-ar fi exportat frenetic alimente in schimbul valutei forte sau al energiei.  Decizia lui Ceausescu de a achita datoria externa de 12 mld $ a Romaniei in numai cativa ani insemna, pactic, ca orice putea fi vandut peste hotare pentru valuta forte. Produsele alimentare si bunurile de consum erau printre articolele cel mai usor de vandut. Desi nu sunt inca disponibile date demne de incredere, din care sa rezulte cat de mult s-a exportat in realitate, exista numeroase dovezi ale penuriei insuporabile de produse alimentare de baza, majoritatea rationalizate, si ale malnutritiei, in special in randul copiilor.

 In1982, regimul, intrecand orice masura, a acuzat largi categorii ale populatiei ca se supraalimenteaza si, in consecinta, a instituit o Comisie pentru Alimentatia Rationala, care sa supravegheze punerea in aplicare unui Program de Alimentatie Stiintifica. Goana febrila dupa mancare devenise principala a majoritatii populatiei tarii, care nu-si avea egal decat poate in suferinta provocata de frig, iarna.

 In conditiile in care aproape intreaga energie de productie interna sau importata era inghitita de industria grea, consumul privat fusese redus la o cantitate neglijabila. S-a decretat ca temperatura din locuintele oamenilor de rand nu putea depasi iarna 18 grade Celsius. Maximum permis pentru iluminatul unei camere era un bec de 40 wati.

Etiopia Europei

 Grandomania cuplului prezidential a condus la incercarea de a mari substantial populatia Romaniei prin ceea ce a fost, probabil, cea mai abominabila politica a natalitatii din lume. La Congresul partidului din 1984, Ceausescu a stabilit ca obiectiv cresterea populatiei Romaniei de la aproximativ 23 mil la 30 mil pana in anul 2000. Pe langa interzicerea anticonceptionalelor si a avorturilor, regimul a instaurat pentru toate femeile salariate de varsta productiva controale ginecologice, pentru a se putea constata daca o femeie e gravida si pentru a o forta sa duca sarcina pana la capat. Rezultatul a fost o crestere tragica a mortalitatii in randul femeilor, de la 86 decese materne la 100 000 copii nascuti vii in 1966 la 150 in 1984, 84% din acestea fiind atribuite unor avorturi practicate ilegal.[3]

 Toate aceste masuri, ca si durele pedepse pentru incalcarea lor, au fost luate intr-o vreme cand oamenii pur si simplu nu puteau sa-si hraneasca copiii sau sa le asigure o locuinta adecvata. Multi copii mureau in spitale la scurt timp dupa nastere din cauza lipsei de igiena, caldura si medicamente. In 1989 mortalitatea infantile era de 3 ori mai mare decat in SUA. Numerosi copii erau abandonati in orfelinate mizere si supraaglomerate, numite de Washington Post “magazii de copii”. Intr-o relatare din Romania, Mary Battiata cita surse romanesti ce estimau numarul copiilor din aceste orfelinate intre 15 000 si 40 000. Conditiile din asemenea case de copii au fost descrise de un medic francez ca “ceva intre Auschwitz si Kampuchea”.

La finele deceniului 9 Romania se afla pe ultimile locuri din Europa la aproape toti indicatorii: sanatate, conditii de locuit,puritatea aerului, accesul la radio si tv, servicii, educatie, transport etc. Ea a fost supranumita “Etiopia Europei”. Romanii traiau un cosmar pe care erau fortati sa-l numeasca “Epoca de aur”, sub “indrumarea” “geniului Carpatilor” si al “marii savante de renume mondial”. Aceste colosale minciuni erau insotite permanent de mii de altele, intr-un cor de nebunie colectiva simulata. Ted Koppel a folosit o metafora extrem de sugestiva spunand ca Romania era “o casa de nebuni in care dementi conduceau azilul, iar internatii erau pedepsiti pentru a fi intregi la minte”[4]. Si efectiv oamenii erau pedepsiti pentru ca refuzau sa joace scenaiul “dementilor”. Oamenii erau amentintati, corupti, striviti psihologic de acest regim. Amploarea coruptiei si a vanzarii sufletelor in schimbul unei sanse ceva mai mari la supravietuire in lupta cu frigul si foamea isi gasea expresia in coopeararea pe care multi romani o ofereau, cel mai adesea ca informatori  ai omniprezentei Securitati. Se spune ca unul din 4 sau chiar din trei romani era informatori , estimare ce nu a fost dovedita, dar nici contestata.

Mixtura letala de frica si manipulare

 In primul rand, Securitatea manipula intreaga populatie prin infiltrari perfide sau prin represiuni dure, violente. De asemenea, structura tentaculara, mafiota a puterii, in care marea familie a dictatorului si a sotiei sale detinea functiile de comanda, facea imposibila orice rezistenta la nivelul sistemului.

 O alta imprejurare unica in felul ei e insasi clasa muncitoare, mult mai tanara ca in alte tari. Ea cuprinde un procent de tarani stramutati la oras, care si-au pierdut valorile satului, dar nu au asimilat modul de a gandi al oraseanului. Acest segment era atat de vulnerabil, incat putea fi foarte usor indus in eroare si manipulat. De asemenea, el putea fi foarte greu abordat de oamenii deschisi spre reforme, mai ales de intelectuali. Intelectualii romani sunt adesea acuzati de elitism sau blamati cel putin pentru lipsa de comunicare cu muncitorii ce friza dispretul. Indiferent daca acuzatia este adevarata sau nu, fapt este ca in Romania n-a existat un Solidarnosc sau un Forum Civic.

In schimb, existau frictiuni si animozitati sociale si nationale, intretinute cu perfidie. Diversiunea nationalista avea mare success in orice directie se indrepta. Flagelul antisemitismului a fost reactivate, incomodat putin de dimensiunile reduse ale tintei (o pupulatie evreiasca redusa de emigrare la numai 20 000 de la cei 400 000 de la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial), dar foarte eficace. Ura impotriva ungurilor s-a dovedit extreme de utila. In fine, sentimentele antirusesti au fost abil puse in valoare chiar de la inceput de Ceausescu , care si-a construit reputatia de lider nationalist si independent tocmai prin ostilitatea afisata fata de Moscova[5], atitudine ce i-a folosit atat pe planintern cat si international. Acest lucru i-a permis lui Ceausescu sa transforme Romania in mosia lui proprie.

  Occidentul poarta probabil o anume raspundere, pe care ar trebui sa o recunoasca si s a si-o assume, de a se fi lasat dus de nas de Ceausescu pentru atata vreme si cu un folos atat de mic. Atutudinea echivoca a Apusului fata de Ceausescu a constituit, se pare, un factor inhibant petru o potentiala opozitie. Acesta este un punct de vedere legitim si poate chiar justificat,desi el pare adesea o tentative de a “muta in exterior vina”.

 In cele din urma, Occidentul si-a racit atitudinea fata de Ceausescu si l-a plasat intr-un soi de carantina diplomatica in cea de-a doua jumatate a anilor 80. Totusi, SUA au continuat pana in 1988 sa acorde Romaniei clauza natiunii celei mai favorizate. In 1988, Romania era izolata atat in vest, cat si in est, iar inspaimantaoarea ei performanta in domeniul drepturilor omului era denuntata la scara universala. Riposta lui Ceausescu a fost de a deveni sabotorul procesului Helsinki, proces care cunoscuse o puternica accelerare in 89. Rolul pe care l-a jucat l-a consacrat definitiv ca un paria al comunitatii statelor europene, un fapt care la randul sau a incurajat considerabil opozitia interna din Romania.

  

                                        

---

[1]  Ample analize ale regimului Ceausescu- Trond Gilberg-“Nationalism and communism in Romania:The rise and fall of Ceausescu’s personal dictatorship”, Lynne Rienner “Nicolae Ceausescu: a study in political leadership,”, Daniel Nelson “Romania in the 80s”.

[2] Studiu detaliat al politicii ceausiste Vlad Georgescu “Romania-40 ani (1944-1984)” (publicata la New York”

[3] Profesorul Vladimir Trebici nota ca in timpul iernii grele a anului 1985 rata mortalitatii a crescut cu 22% in comparative cu rata normala, lucru ce s-a soldat cu 18 000  decese in plus.

[4] Raportul autorului pentru AB News 2 aprilie 1990

[5] Aurel Braun “Politica romana externa incepand cu 1965:limitele politice si militare ale autonomiei”